Ciobănașul cel isteț (poveste)

Ciobănașul cel isteț (poveste)

A fost odată un ciobănaș, și atâta era el de isteț  că-i mersese vestea în tot cuprinsul împărăției. Acu, aflând împăratul despre una ca asta, nu-i veni să creadă cum că un copilandru să fie mai înțelept ca cine știe câți sfetnici de-ai săi. Porunci să fie adus ciobănașul înaintea lui și-i zise:

-Dacă îmi vei răspunde la trei întrebări ale mele,  cum  te  știu  copil  fără
părinți, te iau în palatul meu și te înfiez.

-Să trăiești, maria ta, întreabă.

-Uite ce vreau să aflu de la tine: să-mi spui câte picături de apă se află în apele de pe pământ.

- Ți-oi spune, maria ta, da mai întâi pune să zăgăzuiască toate apele ca să le pot număra picăturile.

-Să-mi răspunzi acu și la întrebarea cealaltă: câte stele se află pe bolta cerului?

-Ți-oi răspunde și la asta, măria ta; câte boabe de grâu îs semănate în tot cuprinsul pământului, tot atâtea stele îs și pe bolta cerului. Dacă nu mă crezi, pune să numere boabele și-i vedea.

-Da câte clipe se află în vesnicie? mai întrebă împăratul.

-Apoi să vezi, maria ta. Undeva la soare-rasare se află un munte de sticlă. Muntele îi înalt de o mie de stânjeni, gros tot de o mie de stânjeni și adânc tot p'atât. În vârful muntelui s'așează în fiecare primăvară o păsărică și-și ascute ciocul de sticlă. După ce o'mântui păsărica de ros muntele de sticlă cu ciocul, o să treacă taman o clipä din veșnicie.

Împăratul zise atunci:

-Bine mi-ai r-spuns, f-tul meu. Deacu al meu ești, feciorașul tatii, și tu să fii împărat dupä moartea mea.

Și așa a și fost. Ciobănașul a împărățit cu înțelepciune și dreptate și dacă n'o fi murit, o fi trăind până în ziua de astăzi.

Lia Hârsu

Revista Albina – No.5 (aprilie 1927)