Baba Dochia poezie de Deomid Savca

Baba Dochia poezie de Deomid Savca
E veselă bătrâna
Şi-i harnică ca focul:
Se zguduie natura,
Când scutură cojocul.
Ba norul negru-i tras
Ca o perdea spre soare
Şi-ndată-afară-i iarna
Cu vânt şi cu ninsoare;
Ba soarele zâmbeşte,
Ba fulgerul orbeşte
Chiar tunetul trăsneşte!
Iar baba Eudochia
Se-învârtie în loc
Şi-ncepe-a scutura
Un alt frumos cojoc...
Şi iară e viforniţă
Cu roi din fulgii dalbi,
Şi iară vine iarna
Ca pe la urşii albi.
Dar cât n-ar vrea Dochiţa
Să scuture cojocul, -
E martie, pe-afară
Se încălzeşte locul...
Se-înalţă mândrul soare,-
Dau ghiocei în floare...
Şi baba Eudochia,-
Cum vede – un ghiocel,-
Îl ia frumos în palmă,
Uitând de cojocel...
Iar primăvara-i spune,
Clipind din ochişori:
„Nu scutura cojoace,-
Ţi-oi da mai multe flori...”

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media