Igor Rața - Tânărul interpret din Costiceni




Artistul, pentru care sala de concerte este un univers aparte, unde timpul se opreşte în loc, iar muzica se ascultă cu sufletul
Igor Rața este un tânăr care se lasă ghidat prin viaţă de magia muzicii clasice. Parcurgând calea studiilor atât la Cernăuţi, cât şi în Republica Moldova, astăzi, Igor concertează fie nu pe scenele celebre din întreaga lume, dar cu cea mai mare plăcere – în faţa publicului „de-acasă”. Cu vocea, cu care Dumnezeu l-a înzestrat, el demonstrează tuturor tinerilor şi admiratorilor săi, cum pasiunea şi talentul se potrivesc perfect cu ambiţia pe care trebuie să o avem faţă de visurile noastre. Fiindcă nu toate ni se dau atât de uşor în viaţă, iar garanţia succesului, după cum mi-a mărturisit şi tânărul interpret, este să munceşti şi să ştii să treci prin orice încercare cu răbdare.
Sunt convinsă că nu toţi îl cunosc pe acest tânăr entuziasmat de lumea muzicii, care s-a născut la baştina talentaţilor muzicanţi ca Toadere Captari, Vladimir Şeremet, Deomid Savca, Vladimir Valcanescu, Andrei Colac şi alţii. Unii dintre ei şi astăzi sunt izvoare vii de muzică, alţii, spre regret, au trecut la cele veşnice. 
Primele amintiri din copilărie, legate de muzică, pe care Igor le poartă şi acum în suflet, este evoluarea sa în cadrul renumitei
orchestre „Izvoraş” din satul Costiceni. Alături de membrii ei, profesionişti în domeniul muzicii, Igor s-a dezvoltat ca un tânăr vlăstar al muzicii populare, cucerind nu doar inimile părinţilor săi, care i-au fost îndrumători pe calea muzicii, ci şi a consătenilor, colegilor şi prietenilor. Dar sămânţa dragostei pentru muzică, spune Igor, a fost plantată în familia lui încă de străbuneii săi:
– Este firească această înclinaţie a mea spre muzică. Provin dintr-o familie de muzicanţi. Spre exemplu, străbunelul meu Vasile Caba, a fost membrul orchestrei locale de amatori, care era un genial la contrabas. Un alt străbunel de-al meu stăpânea bine vioara şi trompeta. Tatăl meu Vladimir Raţa este profesor de muzică la şcoala de cultură generală din Costiceni. Aşadar, primele lecţii de muzică le-am primit de la părinţii mei, care mi-au oferit necondiţionat îndrumare şi sprijin de-a lungul traseului meu muzical.
Anume ambiţia şi ceea ce simţea pentru arta muzicii, dorinţa de a trăi prin muzică l-au condiţionat pe absolventul şcolii de cultură generală din Costiceni să-şi continuă studiile la colegiul de muzică şi arte „Sidor Vorobkevici” din Cernăuţi. Ghidat de propria curiozitate, care la un muzician bun, întotdeauna ar trebui să fie vie şi de lecţiile deosebite ale profesoarei Silvia Maximenco, dorind să înveţe ceva nou, să se dezvolte, să studieze „limba” muzicii compozitorilor clasici, pentru a comunica într-o manieră muzicală, Igor Raţa se îndrăgosteşte de muzica clasică şi i se dedică întru totul acesteia.
– Până a începe studiile la Cernăuţi eram mai mult nehotărât ce stil de muzică voi urma să aprofundez. Cea mai mare influenţă în alegerea pe care am făcut-o, urmând să studiez muzica clasică, a avut-o doamna profesoară Silvia Maximenco. La lecţiile ei am îndrăgit muzica clasică, continuând să studiez şi la Chişinău, la această specialitate, doar la o instituţie mai înaltă.
Un alt dascăl şi îndrumător în muzica clasică i-a fost profesorul şi artistul RSSM şi URSS, tenorul lirico-dramatic Mihai Muntean de la Academia de muzică, teatru şi arte plastice „Gavriil Muzicescu” din Chişinău. Fascinat de talentul şi înţelepciunea profesorului său, Igor alege şi studiază mai aprofundat la specialitatea cântăreţ de muzica clasică. Cu toate că muzica populară i-a rămas în suflet şi mereu îi aminteşte de satul, de unde a sorbit apa vie, ce i-a ursit destinul.
– Muzica populară a rămas şi va fi pentru mine ocupaţia de suflet, baza moştenită din sat, de la mama şi tata, rude, profesori. Cu deosebită plăcere interpretez muzică clasică, populară, uşoară, cânt la pian, încerc să le combin pe toate, fiindcă muzica pentru mine este tot ceea ce pot oferi natural şi sufleteşte, şi în acelaşi timp cea mai frumoasă metodă de comunicare între mine, ca artist, şi public. Desigur, uneori, mai ţin legătura cu domnul profesorul Muntean, dacă sunt în Moldova, neapărat îi contactez pe el şi soţia sa Galina Muntean, care mi-a fost concert maistru în decurs de trei ani.
– Viaţa ta este muzică acasă, la serviciu, dar uneori şi în timpul de răgaz. Ce-ţi place mai mult în această meserie?
– Nu mă văd făcând altceva. Fac această meserie din pasiune şi dragoste. După absolvirea Academiei m-am întors acasă, pentru a continua să dărui muzică, de data aceasta interpretată profesional, tuturor celor, care mă înconjoară. Actualmente lucrez la Filarmonica regională din Cernăuţi. Îmi place să lucrez aici, fiindcă pot asculta multă muzică şi simt că pot schimba ceva. Că pot să-i îndrum pe copii să asculte şi muzică clasică, nu doar hip-hop, rap sau alte genuri de muzică, ce circulă în rândul tinerilor. La rândul meu, evoluez cu mult entuziasm pe scena Filarmonicii şi încerc să le inspir oamenilor dragostea faţă de frumos.

– Cine sunt cei care te admiră ca artist?
– Admiratorii mei sunt de la mic la mare, oameni de vârstă înaintată, care ţin minte spectacolele ce se organizau odinioară la Cernăuţi, care respectă muzica.

– Care este repertoriul cu care te prezinţi în faţa spectatorilor?
– Eu am vocea bariton lirico-dramatic, aşadar, şi repertoriul este de baritone, interpretez arii din operă, romanţe, cântece în spectacole Jusepe Verdi – La Traviata, Bal Mascarad, Piotr Ilici Ceaikovski – Dama de Pică, Evghenii Oneghin.

– Dacă ai avea ocazia să călătoreşti cu Maşina Timpului pentru a petrece o zi cu un compositor, pe cine ai vrea să vizitezi şi să asculţi?
– Cu o deosebită plăcere aş asculta clasicii muzicii ruseşti şi italiene, clasicii germani.

– Care au fost activităţile tale culturale ca şi student?
– Îmi plăcea să merg la opera de teatru şi balet, să admir artiştii, care au cântat în viaţa lor nenumărate spectacole, nivelul lor de educaţie, capacitatea de înţelegere între spectator şi artist.

– Ai vreun ideal?
– Am învăţat încă din şcoală să nu ne facem viduri, să ne străduim să urmărim partea pozitivă a oamenilor, pe care-i admirăm. Aş fi vrut să mă întâlnesc în viaţă, să-i ascult la un concert pe Placido Domingo, Dmitri Hvorostovsky, mi-ar fi plăcut să-l aud în realitate pe regretatul Pavaroti.

– Cu siguranţă topul concursurilor şi concertelor, la care ai participat este foarte vast, dar, totuşi, care din ele te-au marcat mai mult ca muzician?
– Anume concursul internaţional „Jocurile Delfice” a jucat un rol semnificativ în progresul meu muzical, la care mi-am dorit mult să particip şi să-mi verific aptitudinile profesionale.

– Care alte plăceri şi bucurii te definesc ca om, pe lângă pasiunea pentru muzică?
– Sunt un om foarte energic şi am multe preocupaţii şi persoane, în acelaşi timp, pe care le îndrăgesc. În primul rând, vreau să-i aduc sincere mulţumiri persoanei, care mi-e dragă şi care m-a aşteptat patru ani, prietenei mele Cristina, cu care aş vrea să am un viitor. Tehnica este o altă pasiune a mea. Îndrăgesc mult să-mi petrec timpul liber la ţară, iubesc natura, tot ce este viu. Sunt un om de rând, deşi profesia mea se numeşte – artist, duc o viaţă simplă.

– Care au fost sacrificiile tale pentru a ajunge acolo, unde eşti acum?
– Desigur, la început mi-a fost foarte greu, nu a fost chiar totul posibil. Studiind în altă ţară, departe de casă, am avut şi unele neajunsuri.Nu mi-a fost uşor, mai ales, când nu aveam timp să vin acasă. Nu folosesc cuvântul „uşor“ când vine vorba despre muzica clasică. Nici un lucru nu e uşor dacă vrei să-l faci bine. Chiar dacă am făcut acest lucru în ultimii ani, nu pot spune că a face muzică e ca şi cum ai merge să cumperi pâine.

– Nu regreţi că n-ai rămas în Moldova?
– N-am vrut să rămân în străinătate. Oricum, dacă e să compar Ucraina şi Moldova, la noi sunt mai multe şanse pentru a te dezvolta, ca muzician, sunt mai multe perspective, fiindcă la noi peste tot e primită muzica bucovineană. 

– Tu, ca specialist în domeniul muzicii, ce sfat le-ai oferi tinerilor, care doresc să urmeze calea muzicii?
– Le-aş dori să se gândească bine ce cale aleg pentru viaţă. Ca să interpretezi muzică clasică pe scene mari, trebuie să-ţi placă de mic, să faci şcoala de muzică, să studiezi un instrument – vioară sau pian, să nu neglijezi aşa obiecte ca solfegio, armonia, teoria. În timpul cât vor face studiile la colegiu-conservator, cât de puţin să aibă plăcerea de a merge la spectacole, operă, să iubească frumosul, tot ceea ce ne înconjoară, să preţuiască arta. Trebuie răbdare, 99% muncă şi doar un singur procent să se bazeze pe talent. 

– Cum crezi oamenii se nasc cu talent sau îl dobândesc pe parcurs?
– Talentul e de la naştere, dar profesorul meu spunea că trebuie să muncim mult, ca să dobândim ceva.

– Mai ai emoţii înainte de a ieşi pe scenă, sau ai depăşit demult această stare?
– Emoţiile mele se exprimă prin faptul că mă enervez înainte de concert, sunt energic prea tare, aşa precum spunea cineva că Maria Bieşu înainte de concert dacă nu se certa cu cineva, nu avea o evoluare de success pe scenă.

– Cum reuşeşte un muzician să ajungă la inima ascultătorilor?
– Interpretul nu este interpret dacă cântă doar note, când cânţi cu sufletul, dacă ai sufletul mare sau eşti bogat sufleteşte, poţi să redai muzica, interpretul – aduce muzica la sufletul spectatorilor.

– Aş vrea să faci o succintă „radiografie” a ceea ce faci tu în momentul de faţă?
– Lucrez în lectoriul muzical pentru copii şi organizez concerte tematice. De asemenea, suntem obligaţi să facem concerte proprii. Aşadar, de curând, am avut un concert solo în sala de orgă. A fost o treaptă de creştere pentru mine. Nu m-am aşteptat că vor veni atâţia tineri, studenţi de la Universitate, colegiu, oameni, care au dorit să asculte o nouă voce, le mulţumesc pentru că m-au susţinut în acest moment important din viaţa mea. Eu, la rândul meu, le-am dăruit arii, romanţele lui Mihai Eminescu, care, vreau să vă spun, le-au plăcut şi ucrainenilor.
Îmi place că, administraţia Filarmonicii este corectă, lucrez cu oameni culţi, am deosebită plăcere că sunt într-o continuă comuniune cu mulţi interpreţi, artişti în vârstă, de la care pot învăţa multe lucruri frumoase.
Pe scenă, Igor se străduie să creeze o conexiune specială cu publicul. Pentru el sala de concerte este un univers aparte în care timpul se opreşte în loc, iar muzica se ascultă cu sufletul. Important pentru acest urmaş al strămoşilor din Costiceni este să reuşească, prin interpretarea sa, să ajungă la inima fiecărui om prezent în sala de concerte şi să trezească acea pasiune, acel sentiment, poate uitat, din sufletul fiecăruia – dragostea faţă de frumos.
Svetlana URSU 
Cuvântul Adevărului
P.S.Beneficiind de prilej, îi adresăm lui Igor, sincere felicitări cu ocazia zilei de naştere, dorindu-ţi un destin încununat de splendoarea primăverii, căldura verii, bogăţia toamnei şi tăria iernii. Floarea vieţii lui s-o încălzească mereu blândul soare cu razele sale gingaşe, să fie scăldată în roua dimineţii şi să-i aducă numai noroc. La mulţi ani!

Comentarii