Și astăzi al său nume răsună pe întregul plai

Și astăzi al său nume răsună pe întregul plai

S-a trecut din viaţă,

Ca frunza cea de fag,

Ca un apus de soare

De pe al său meleag.

La 22 mai 2014, de ziua Sf. Nicolae şi a hramului Bisericii din Costiceni, se împlineşte un an de la data dezvelirii, pe clădirea Casei de Cultură, a plăcii comemorative dedicate virtuosului instrumentist şi interpret de muzică populară, Toader Captari. Acest om-legendă, datorită talentului, harului său divin, ne-a făcut baştina cunoscută departe peste hotarele regiunii Cernăuţi. El a fondat orchestra de muzică populară cu renume, a contribuit la desăvârşirea măiestriei artistice a colectivelor de amatori din satul natal. Omul îşi alege calea în viaţă, însă destinul îi este hărăzit de la Cel de Sus. Predestinaţia lui Toader Captari a fost muzica, această pasiune copleşindu-l de mic copil.
Dacă era printre noi, la 14 aprilie, avea să-şi sărbătorească cea de-a 91-a aniversare. Dar moartea l-a răpit prea devreme, lăsând ca toţi cei care l-au cunoscut să-i evoce cu drag personalitatea de om şi artist. Şi de data aceasta ziua de naştere a înzestratului rapsod a adunat întregul sat. Au participat mulţi oaspeţi de la raion, printre cei care au luat cuvântul numărându-se şi consăteanul nostru Simion Govârnean. S-a oficiat o slujbă de pomenire şi s-a sfinţit placa comemorativă.  În memoria maestrului, urmaşii săi din orchestra „Izvoraş” au prezentat un spectacol impresionant. Pornind de la acest eveniment, aş vrea să evoc cele mai importante momente din viaţa talentatului instrumentist. Cu badea Toader suntem dintr-un sat, l-am cunoscut destul de bine. Am participat împreună la multe manifestări culturale şi întâlniri de suflet. Nu demult ne-am amintit de regretatul nostru rapsod într-o discuţie cu solista orchestrei „Izvoraş”, Iulia Captari-Bidaşcu - nepoata lui Toader Captari.

Pe timpuri, mai ales vara de sărbători, în satul nostru orchestra populară cânta cu foc, iar oamenii, de la mic la mare, se prindeau în horă. Colectivul „Izvoraşului” s-a înfiripat în anul 1948, fiind alcătuit la început din şapte persoane - fraţi, verişori şi unchi din familia Captari, în frunte cu tânărul conducător. Vestea despre talentaţii muzicanţi s-a răspândit repede prin întregul ţinut. Fondatorul colectivului, Toa­der Captari, s-a născut la 14 aprilie 1923, fiind al doilea copil în familie, după fratele Hariton, care, de ase­menea a făcut parte din orchestră, cântând la vioară şi contrabas. De tot, părinţii lor, Constantin şi Tatiana, au crescut şase copii - cinci băieţi şi o faţă. Aveau o căruţă cu un cal şi ceva pământ, pe care lucrau toţi - şi cei mari, şi cei mici. Când părinţii munceau în câmp, Toader rămânea acasă, ca să-i dădăcească pe fraţii mai mici. Se juca cu ei şi le meşterea instrumente muzicale din lemn şi alte materiale ce-i nimereau sub mână. Într-o seară, când s-au întors de pe ogor, părinţii au rămas uimiţi, găsindu-l pe Toader cântând la o vioară meşterită de el - din strujeni şi păr din coama ca­lului, în loc de strune. În fiecare zi băiatul inventa ceva nou. Din crenguţe de soc le făcea frăţiorilor fluiere, după modelul celor văzute la doi bătrâni lăutari din sat.

Înduioşaţi de marea dragoste a fiului faţă de muzică, părinţii au sclipuit de pe lângă casă ceva de vânzare şi au pornit cu căruţa la târgul din Dărăbani. Din banii câştigaţi au vrut să-i cumpere o vioară, însă le-au ajuns doar pentru un mic acor­deon. Bucuria băiatului a fost mare şi la primirea acestui cadou. Degrabă Toader a învăţat să cânte la acordeon, fiind îndru­mat de un profesor de la şcoala din sat.

Începutul celui de-al doilea război mondial i-a găsit pe Toader şi fratele său Hariton peste Prut, în Dărăbani, unde ei învăţau croitoria. În 1944, Hariton a trecut noaptea Prutul, întorcându-se la părinţi, iar Toader a rămas să-şi continue învăţătura în România. Peste o zi, mama lor le-a petrecut pe front pe patru fiinţe scumpe - soţul Constantin şi fiii Hariton, Nicu şi Prohor. După terminarea războiu­lui tatăl s-a întors teafăr acasă, iar feciorii au avut mai puţin noroc. Hariton, din cauza rănilor, a primit grupa I de inva­liditate, Prohor a fost atins de gloanţe la faţă, iar Nicu - la un picior. A revenit la baştină şi Toader, începând să lucreze ca croitor. Totuşi, când auzea muzica, lăsa lucrul baltă, fiind fermecat mai ales de melodiile populare. În 1946 s-a căsătorit cu Eugenia, care avea aceeaşi meserie, împreună s-au bucurat de naşterea a doi copii - fiul Gheorghe şi fiica Lilia.

La un an după căsătorie, Toader a decis să se consacre pe deplin muzicii. În 1948, deşi timpurile erau grele, oamenii abia îşi reveneau după cumplita foamete, în sat a luat fiinţă renumita orchestră a lui Toader Captari. Mai întâi, muzicanţii cântau la petreceri din localitatea natală, degrabă faima lor răspândindu-se prin satele vecine. În 1953, la Costiceni a fost deschisă Casa de Cultură, conducătorul orchestrei fiind numit în funcţia de direc­tor. Paralel cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, el a urmat nişte cursuri pe lângă şcoala de muzică, studiind cu sârguinţă şi pasiune notele muzicale. Concomitent însuşea şi secretele vioarei, luând lecţii de la preotul Chiriac din Vancicăuţi. La examenele de absolvire a cursurilor i-a uimit pe pedagogi, cântând la acordeon, fluier, vioară şi nai. Anul 1956 a fost de bun augur, aducându-i numeroase premii la toate concursurile din raion şi regiune. Virtuosul instrumentist a concertat cu orchestra sa şi în capitala Ucrainei, cu­cerind titlul de laureat. Treptat, a reuşit să selecteze o suită de talente - solişti de elită, un grup vocal de femei şi unul de bărbaţi, un cor mare. Pretutindeni unde concertau, artiştii amatori din Costiceni se bucurau de înaltă apreciere. Un eveniment cultural deosebit a avut loc în 1969, când la Costiceni a luat fiinţă Şcoala de muzică pentru copii, al cărei director pe parcursul multor ani a fost Toader Captari. Peste trei ani, orchestra „Izvoraş” s-a învrednicit de titlul de colectiv popular de amatori, tot atunci conducătorul ei primind titlul de Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina. Un merit aparte la prestigiul orchestrei  l-au avut şi solistele Iulia Captari-Bidaşcu şi Valentina Colac. Din fragedă tinereţe talentatul nostru consătean a fost pasionat şi de meşterirea instrumentelor muzicale. El singur îşi făcea instrumentele la care cânta - naiul, fluierul, ocarina. Şi alţi muzicanţi veneau la rapsodul din Costiceni după instrumentele îndrăgite. Pentru aceste merite, în 1980, i s-a conferit titlul de Meşter popular al Moldovei. Şi astăzi mulţi instrumentişti consacraţi din Republica Moldova cântă la naiuri meşterite de consăteanul nostru, el fiind cunoscut nu numai în ţara vecină. Diplomele şi numeroase alte distincţii ilustrează ge-l ografia popularităţii sale din Ucraina până în Germania.

Chiar şi atunci când era grav bolnav, părintele orchestrei nu uita de „copilul” său iubit, dându-le îndrumări tinerilor muzicanţi. În 1998, când orchestra şi-a marcat semicentenarul, Toader Captari nu mai era în viaţă. Însă, parcă presim-l ţindu-şi plecarea, a prelucrat „Sârba” şi „Hora”, transmiţându-le lui Vladimir Şeremet, actualul conducător al „Izvoraşului”, cu porunca testamentară: „Eu n-am să fiu, dar voi să le interpretaţi”. Moartea nemiloasă l-a răpit dintre noi la 25 septembrie 1995, lăsând în urma artistului multe planuri şi vise nerealizate. Sufletul său, însă, trăieşte în melodiile orchestrei, care de mai bine de şase decenii îi duc dorurile mai departe.

Cu arcuşul tot pe strune,

El şi-a câştigat un nume

Şi cânta duios la nai

Dragostea mare de plai!

Prin întreaga Bucovină

Doinea cu-a lui ocarină,

Iar acum vioara lui

Şede tristă într-un cui.

Nimeni n-o mai veseleşte

După lăutar tânjeşte,

După maestrul Captari

Muzicant de zile mari,

Care-a lăsat demni urmaşi

În orchestra „Izvoraş”.

Zinaida Smochină-Rotaru,

Costiceni, raionul Noua Suliţă

Sursa: Zorile Bucovinei

№ 26, 7 mai 2014