Și
astăzi al său nume răsună pe întregul plai
S-a
trecut din viaţă,
Ca
frunza cea de fag,
Ca
un apus de soare
De
pe al său meleag.
La 22 mai 2014, de ziua Sf. Nicolae şi a
hramului Bisericii din Costiceni, se împlineşte un an de la data dezvelirii, pe
clădirea Casei de Cultură, a plăcii comemorative dedicate virtuosului
instrumentist şi interpret de muzică populară, Toader Captari. Acest om-legendă,
datorită talentului, harului său divin, ne-a făcut baştina cunoscută departe peste
hotarele regiunii Cernăuţi. El a fondat orchestra de muzică populară cu renume,
a contribuit la desăvârşirea măiestriei artistice a colectivelor de amatori din
satul natal. Omul îşi alege calea în viaţă, însă destinul îi este hărăzit de la
Cel de Sus. Predestinaţia lui Toader Captari a fost muzica, această pasiune
copleşindu-l de mic copil.
Dacă era printre noi, la 14 aprilie, avea să-şi sărbătorească cea de-a 91-a aniversare. Dar moartea l-a răpit prea devreme, lăsând ca toţi cei care l-au cunoscut să-i evoce cu drag personalitatea de om şi artist. Şi de data aceasta ziua de naştere a înzestratului rapsod a adunat întregul sat. Au participat mulţi oaspeţi de la raion, printre cei care au luat cuvântul numărându-se şi consăteanul nostru Simion Govârnean. S-a oficiat o slujbă de pomenire şi s-a sfinţit placa comemorativă. În memoria maestrului, urmaşii săi din orchestra „Izvoraş” au prezentat un spectacol impresionant. Pornind de la acest eveniment, aş vrea să evoc cele mai importante momente din viaţa talentatului instrumentist. Cu badea Toader suntem dintr-un sat, l-am cunoscut destul de bine. Am participat împreună la multe manifestări culturale şi întâlniri de suflet. Nu demult ne-am amintit de regretatul nostru rapsod într-o discuţie cu solista orchestrei „Izvoraş”, Iulia Captari-Bidaşcu - nepoata lui Toader Captari.
Dacă era printre noi, la 14 aprilie, avea să-şi sărbătorească cea de-a 91-a aniversare. Dar moartea l-a răpit prea devreme, lăsând ca toţi cei care l-au cunoscut să-i evoce cu drag personalitatea de om şi artist. Şi de data aceasta ziua de naştere a înzestratului rapsod a adunat întregul sat. Au participat mulţi oaspeţi de la raion, printre cei care au luat cuvântul numărându-se şi consăteanul nostru Simion Govârnean. S-a oficiat o slujbă de pomenire şi s-a sfinţit placa comemorativă. În memoria maestrului, urmaşii săi din orchestra „Izvoraş” au prezentat un spectacol impresionant. Pornind de la acest eveniment, aş vrea să evoc cele mai importante momente din viaţa talentatului instrumentist. Cu badea Toader suntem dintr-un sat, l-am cunoscut destul de bine. Am participat împreună la multe manifestări culturale şi întâlniri de suflet. Nu demult ne-am amintit de regretatul nostru rapsod într-o discuţie cu solista orchestrei „Izvoraş”, Iulia Captari-Bidaşcu - nepoata lui Toader Captari.
Pe timpuri, mai ales vara de sărbători,
în satul nostru orchestra populară cânta cu foc, iar oamenii, de la mic la
mare, se prindeau în horă. Colectivul „Izvoraşului” s-a înfiripat în anul 1948,
fiind alcătuit la început din şapte persoane - fraţi, verişori şi unchi din
familia Captari, în frunte cu tânărul conducător. Vestea despre talentaţii
muzicanţi s-a răspândit repede prin întregul ţinut. Fondatorul colectivului,
Toader Captari, s-a născut la 14 aprilie 1923, fiind al doilea copil în
familie, după fratele Hariton, care, de asemenea a făcut parte din orchestră,
cântând la vioară şi contrabas. De tot, părinţii lor, Constantin şi Tatiana, au
crescut şase copii - cinci băieţi şi o faţă. Aveau o căruţă cu un cal şi ceva
pământ, pe care lucrau toţi - şi cei mari, şi cei mici. Când părinţii munceau
în câmp, Toader rămânea acasă, ca să-i dădăcească pe fraţii mai mici. Se juca
cu ei şi le meşterea instrumente muzicale din lemn şi alte materiale ce-i
nimereau sub mână. Într-o seară, când s-au întors de pe ogor, părinţii au rămas
uimiţi, găsindu-l pe Toader cântând la o vioară meşterită de el - din strujeni
şi păr din coama calului, în loc de strune. În fiecare zi băiatul inventa ceva
nou. Din crenguţe de soc le făcea frăţiorilor fluiere, după modelul celor
văzute la doi bătrâni lăutari din sat.
Înduioşaţi de marea dragoste a fiului
faţă de muzică, părinţii au sclipuit de pe lângă casă ceva de vânzare şi au
pornit cu căruţa la târgul din Dărăbani. Din banii câştigaţi au vrut să-i
cumpere o vioară, însă le-au ajuns doar pentru un mic acordeon. Bucuria
băiatului a fost mare şi la primirea acestui cadou. Degrabă Toader a învăţat să
cânte la acordeon, fiind îndrumat de un profesor de la şcoala din sat.
Începutul celui de-al doilea război
mondial i-a găsit pe Toader şi fratele său Hariton peste Prut, în Dărăbani,
unde ei învăţau croitoria. În 1944, Hariton a trecut noaptea Prutul,
întorcându-se la părinţi, iar Toader a rămas să-şi continue învăţătura în
România. Peste o zi, mama lor le-a petrecut pe front pe patru fiinţe scumpe -
soţul Constantin şi fiii Hariton, Nicu şi Prohor. După terminarea războiului
tatăl s-a întors teafăr acasă, iar feciorii au avut mai puţin noroc. Hariton,
din cauza rănilor, a primit grupa I de invaliditate, Prohor a fost atins de
gloanţe la faţă, iar Nicu - la un picior. A revenit la baştină şi Toader,
începând să lucreze ca croitor. Totuşi, când auzea muzica, lăsa lucrul baltă,
fiind fermecat mai ales de melodiile populare. În 1946 s-a căsătorit cu
Eugenia, care avea aceeaşi meserie, împreună s-au bucurat de naşterea a doi
copii - fiul Gheorghe şi fiica Lilia.
La un an după căsătorie, Toader a decis
să se consacre pe deplin muzicii. În 1948, deşi timpurile erau grele, oamenii
abia îşi reveneau după cumplita foamete, în sat a luat fiinţă renumita
orchestră a lui Toader Captari. Mai întâi, muzicanţii cântau la petreceri din
localitatea natală, degrabă faima lor răspândindu-se prin satele vecine. În
1953, la Costiceni a fost deschisă Casa de Cultură, conducătorul orchestrei
fiind numit în funcţia de director. Paralel cu îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu, el a urmat nişte cursuri pe lângă şcoala de muzică, studiind cu
sârguinţă şi pasiune notele muzicale. Concomitent însuşea şi secretele vioarei,
luând lecţii de la preotul Chiriac din Vancicăuţi. La examenele de absolvire a
cursurilor i-a uimit pe pedagogi, cântând la acordeon, fluier, vioară şi nai.
Anul 1956 a fost de bun augur, aducându-i numeroase premii la toate
concursurile din raion şi regiune. Virtuosul instrumentist a concertat cu
orchestra sa şi în capitala Ucrainei, cucerind titlul de laureat. Treptat, a
reuşit să selecteze o suită de talente - solişti de elită, un grup vocal de
femei şi unul de bărbaţi, un cor mare. Pretutindeni unde concertau, artiştii
amatori din Costiceni se bucurau de înaltă apreciere. Un eveniment cultural
deosebit a avut loc în 1969, când la Costiceni a luat fiinţă Şcoala de muzică
pentru copii, al cărei director pe parcursul multor ani a fost Toader Captari.
Peste trei ani, orchestra „Izvoraş” s-a învrednicit de titlul de colectiv
popular de amatori, tot atunci conducătorul ei primind titlul de Lucrător
Emerit al Culturii din Ucraina. Un merit aparte la prestigiul orchestrei l-au avut şi solistele Iulia Captari-Bidaşcu şi
Valentina Colac. Din fragedă tinereţe talentatul nostru consătean a fost
pasionat şi de meşterirea instrumentelor muzicale. El singur îşi făcea
instrumentele la care cânta - naiul, fluierul, ocarina. Şi alţi muzicanţi veneau
la rapsodul din Costiceni după instrumentele îndrăgite. Pentru aceste merite, în
1980, i s-a conferit titlul de Meşter popular al Moldovei. Şi astăzi mulţi
instrumentişti consacraţi din Republica Moldova cântă la naiuri meşterite de
consăteanul nostru, el fiind cunoscut nu numai în ţara vecină. Diplomele şi numeroase
alte distincţii ilustrează ge-l ografia popularităţii sale din Ucraina până în
Germania.
Chiar şi atunci când era grav bolnav, părintele
orchestrei nu uita de „copilul” său iubit, dându-le îndrumări tinerilor
muzicanţi. În 1998, când orchestra şi-a marcat semicentenarul, Toader Captari
nu mai era în viaţă. Însă, parcă presim-l ţindu-şi plecarea, a prelucrat
„Sârba” şi „Hora”, transmiţându-le lui Vladimir Şeremet, actualul conducător al
„Izvoraşului”, cu porunca testamentară: „Eu n-am să fiu, dar voi să le
interpretaţi”. Moartea nemiloasă l-a răpit dintre noi la 25 septembrie 1995,
lăsând în urma artistului multe planuri şi vise nerealizate. Sufletul său,
însă, trăieşte în melodiile orchestrei, care de mai bine de şase decenii îi duc
dorurile mai departe.
Cu arcuşul tot
pe strune,
El şi-a câştigat
un nume
Şi cânta duios
la nai
Dragostea mare
de plai!
Prin întreaga
Bucovină
Doinea cu-a lui
ocarină,
Iar acum vioara
lui
Şede tristă
într-un cui.
Nimeni n-o mai
veseleşte
După lăutar
tânjeşte,
După maestrul
Captari
Muzicant de zile
mari,
Care-a lăsat
demni urmaşi
În orchestra
„Izvoraş”.
Zinaida Smochină-Rotaru,
Costiceni, raionul Noua Suliţă
Sursa: Zorile Bucovinei
№ 26, 7 mai 2014
Comentarii
Trimiteți un comentariu