Amintiri de la Cernobîl: „Copacii erau roșii, iar animalele lăcrimau cu sânge”

Amintiri de la Cernobîl: „Copacii erau roșii, iar animalele lăcrimau cu sânge”

În dimineața zilei de 26 aprilie 1986, o eroare a cauzat explozia unui reactor al centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina. Zona înconjurătoare a fost contaminată cu radiații de câteva sute de ori mai puternice decât după detonarea unei bombe atomice. Din regiunile afectate au fost evacuate peste 300 de mii de persoane.  

Astfel, pentru lichidarea consecințelor catastrofei, din R. Moldova au fost recrutați forțat circa 3500 de oameni. La aproape 30 de ani de la explozie, o parte dintre ei au murit, iar restul acuză grave probleme de sănătate.

Unul dintre moldovenii care a fost acolo chiar în primele luni după  explozie  este  Serghei  Barbu, din comuna Cheltuitori, municipiul Chișinău. Bărbatul avea atunci doar 26 de ani, abia se căsătorise,  iar soția sa era însărcinată cu primul copil. El spune că dacă ar fi avut opțiunea să aleagă, n-ar fi acceptat să meargă, însă nimeni nu l-a întrebat nimic. Acum Serghei are 55 de ani și recunoaște că nu a uitat nici o secundă din coșmarul trăit în cele două luni petrecute într-un loc lipsit de viață.

Era începutul lunii iunie. Serghei s-a întors seara de la serviciu și a găsit în poartă o citație în care se anunța că trebuie să meargă la instruiri și că trebuie să-și pregătească lucrurile de primă necesitate. „În sat, toți eram speriați. Știam ce s-a întâmplat în Ucraina și ne temeam că o să trimită după noi. A doua zi, dis-de-dimineață, au venit câțiva oameni și m-au băgat într-o mașină. Nimeni nu a scos niciun cuvânt”, își amintește bărbatul.

În satul Cheltuitori, Serghei a fost unica persoană recrutată. „Nu știam unde mergem. Doar după ce am ajuns în regiunea Odesa, am înțeles că situația este gravă. Acolo au mai ales dintre noi. Pe unii i-au trimis înapoi acasă pentru că aveau probleme de sănătate, iar pe cei mai sănătoși ne-au tuns chilug și ne-au dat haine militare. „Mergem la Cernobîl”, a strigat cineva și ne-au încărcat pe toți în mașini”, povestește nemulțumit moldoveanul.

La 7 iunie 1986, grupul de moldoveni a ajuns în satul Starye Sokoly, din Ucraina, care se afla la 30 km de reactorul care explodase. Serghei spune că primele imagini i s-au întipărit în minte pentru tot restul vieții. „Satele erau goale, casele încuiate și sigilate. Nu se vedea țipenie de om la zeci de kilometri împrejur. Copacii erau roșii, iar animalele lăcrimau cu sânge. Aveam impresia că s-o mântuit lumea. În primele zile am văzut câțiva câini care au rămas practic fără blană. Apoi, și aceștia au dispărut. Ori că i-au omorât, ori că singuri au murit… habar n-am ce s-a întâmplat cu dânșii”, mărturisește nedumerit bărbatul.

Serghei, alături de ceilalți moldoveni, a trăit în corturi pe care și le-au montat singuri pe un câmp și tot în acele condiții găteau mâncare. Alimente aveau destule pentru că depozitele erau completate practic zilnic.

Din spusele lui Serghei Barbu, regimentul din care făcea parte era compus din circa 300 de oameni, iar asemenea regimente erau câteva sute și se aflau la 30 km de locul exploziei. Misiunea persoanelor recrutate era de a localiza focarul de radiație cât mai aproape de reactor, dar și de a dezinfecta zonele de acces. „Cinci zile am fost chiar la reactor. Făceam dezinfecție. Ne dădeau haine, care chipurile trebuiau să ne protejeze de radiație, dar nimeni nu știe ce efect aveau. Stăteam acolo maximum două ore, iar după ce ieșeam, dezbrăcam toate hainele și persoanele responsabile le îngropau în „moghilnik” - un loc special, un fel de cimitir al lucrurilor afectate de radiație. După asta stăteam mai multe minute sub duș ca să spălăm toate răutatea de pe noi”, își amintește Barbu.

Potrivit lui, aceeași procedură era aplicată și asupra tehnicii. După ce mașinile și camioanele mergeau pe lângă focar, acestea erau spălate, însă, dacă nivelul de radiație de pe suprafața lor rămânea ridicat, acestea ajungeau în groapă.

Locuitorul satului Cheltuitori spune că, la Cernobîl, au murit câteva persoane cu care lucra cot la cot. „Ei au fost mai multe zile în preajma focarului, unii s-au îmbolnăvit și au murit pe loc, alții au decedat la spital. Eu eram mereu cu gândul acasă și cred că asta m-a ajutat să rezist în acele condiții”, recunoaște Serghei.

După două luni și câteva zile petrecute într-o zonă lipsită de viață, bărbatul a revenit în R. Moldova. „Când am ajuns acasă, îmi părea că am venit din cosmos. Natura era natură, animalele - animale și peste tot erau mulți oameni. Cel mai mult m-a bucurat că puteam fi alături de soție și de viitorul nostru copil, care s-a născut în 1987”, povestește emoționat bărbatul.

După catastrofă, în familia Barbu s-au mai născut alți doi copii, un băiat și o fată. Tatăl spune că aceștia au probleme de sănătate, iar de vină ar fi radiația pe care „au moștenit-o” de la el. Potrivit lui, dacă până la 18 ani statul le-a mai oferit anumite facilități celor doi copii, atunci după ce ei au atins majoratul, nimeni nu i-a mai ajutat cu nimic. „Se promit multe lucruri pentru noi și pentru ei, dar în realitate nu se face nimic”, se arată dezamăgit moldoveanul.

Serghei spune că sănătatea sa a început „să-și facă de cap” după ce a revenit de la Cernobîl. Acum el acuză dureri de cap, deseori amețește și îl dor oasele. „Chiar azi am fost la policlinică. Acolo mi-au prescris niște vitamine și mi-au spus că pentru cei de la Cernobîl ele sunt gratis. Când am mers la farmacie, m-au anunțat că pentru cei ca mine nu au nimic, dar în schimb au cu plată. Vitaminele acestea costau 12.50 de lei/cutia și n-au vrut să le dea fără bani, ce să mai vorbim despre medicamente mai scumpe”, se arată nemulțumit Barbu.

Pentru că a participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, Serghei s-a ales cu gradul II de invaliditate și primește lunar câte 2200 de lei. Totodată el beneficiază în fiecare lună de câte 400 de lei pentru alimente și de încă 550 de lei - alte alocații.

Datele arată că, în prezent, în R. Moldova, au mai rămas în viaţă puțin peste 2000 de persoane, care au lichidat consecințele exploziei de la Cernobîl și aproape toți au grad de invaliditate. Pe lângă o pensie lunară, fiecare dintre ei ar trebui să beneficieze anual de tratament într-un centru sanatorial. La fel, soţiile celor decedaţi primesc de la stat câte 250 de lei pe lună.

Pe 26 aprilie 2015 se vor marca 29 de ani de la catastrofa de la Cernobîl.

Sursa: www.timpul.md

Dorin Galben