„Primarul” unui „oraş al albinelor” - Arcadie Burla din Suceveni

„Primarul” unui „oraş al albinelor” - Arcadie Burla din Suceveni
Arcadie Burla din Suceveni, medic la Ambulatoriul de medicină de familie din cadrul Spitalului raional central, are nişte „colaboratori” deosebiţi, care îi oferă remedii naturale — miere, propolis, polen, emanaţii aromatice. Este vorba
despre albine.
În copilărie îl ajuta pe bunicul său la prisacă, dar pe a sa proprie a înfiinţat-o mai târziu. Povestea este aşa: după absolvirea Institutului de medicină din Chişinău a practicat câţiva ani la Ambulatoriul din Cupca. L-a avut ca pacient şi pe Aurel  Tovarniţchi,   un   prisăcar   priceput   care  locuia  în  vecinătatea
ambulatoriului. Aflând că tânărului medic nu-i sunt străine albinele, i-a devenit îndrumător în creşterea lor. Domnul Arcadie a îndrăgit această îndeletnicire pentru că aceste mici creaţii ale lui Dumnezeu au în ele ceva enigmatic, sunt înalt organizate şi curate. În stup mediul este steril, şi asta datorită faptului că pereţii lui sunt îmbibaţi cu propolis.
Mai apoi a învăţat să meşterească singur stupi în care albinele să se simtă ca în mediul lor din natură, adică în scorburi. Spune că azi e greu să găseşti stupi de bună calitate. El însuşi are deja douăzeci.
Reguli pentru creşterea albinelor
De obicei apicultorii nu-şi dezvăluiesc cu prea mare plăcere secretele meseriei. Însă Arcadie Burla susţine că nu există nici un fel de secrete, ci doar reguli care trebuie urmate cu stricteţe.
Prima: să iubeşti foarte mult albinele şi să le respecţi.
A doua: să fii cumsecade şi foarte punctual. 
A treia: să nu fii hapsân, neatent sau nervos. Dacă eşti indispus, este mai bine să nu te apropii de stup, căci albinele îţi vor simţi starea de spirit şi te vor ataca.
— Ultima filă a cărţii despre apicultură nu s-a scris încă, spune medicul apicultor. Albinele există pe planeta Pământ de patruzeci de milioane de ani. Ele au supravieţuit în era glaciară, în diferite cataclisme şi sunt pregătite, spre deosebire de om, pentru orice situaţii extreme. Şi dacă îngrijirea lor cere dragoste şi respectarea regulilor, rămâne o enigmă fenomenul părăsirii de ele a stupului toamna. Uite-aşa — într-o bună dimineaţă vezi că nu mai sunt, şi nu ştii de ce...
Albinele nu înţeapă un om bun
Aceste insecte simt starea interioară a omului, câmpul lui biologic. Cineva se poate plimba în voie printre stupi numai în pantaloni scurţi, dar un altul abia se apropie de portiţă şi este înconjurat de albine care, ca la comandă, se năpustesc asupra lui. De asemenea, ele sunt agresive înainte de ploaie, seara târziu şi noaptea.
Ierarhia albinelor
În vârful ei se află regina, care este ceva mai mare decât celelalte. Urmează albinele lucrătoare, care se împart şi ele pe categorii. Unele fac curăţenie în stup, prelucrează mierea, hrănesc tineretul, altele exercită funcţia de paznici zburând în preajma stupului, iar încă mai altele zboară după nectar. Direcţia de zbor le-o arată printr-un dans special albinele „cercetaşe”. Reperul principal în viaţa albinelor este Soarele. Ele nu ştiu ce înseamnă odihna, de aceea vara trăiesc 30-35 zile.
Foloasele pe care le aduce oamenilor insecta Domnului
Ceara este considerată un dar sfânt, iar flacăra lumânării din ceară — o jertfă adusă lui Dumnezeu. Fulgerele nu lovesc stupul, care este un templu al insectei Domnului.
Mierea este purtătoare a puterilor tămăduitoare ale Soarelui, Pământului şi Apei. Ea conţine multe elemente din tabelul lui Mendeleev. Este foarte sănătos să fie adăugată în lapte sau ceai călduţ, dar nu fierbinte, căci la temperatura de peste 60 de grade în ea se formează o substanţă toxică numită hidroximetil-furfurol, avertizează medicul.
Un om înţepat de albină trebuie să se îngândureze asupra modului său de viaţă, căci albina îl înţeapă doar pe cel care se află în pericol. Îl înţeapă şi moare, prevenindu-l cu preţul propriei sale vieţi despre acest pericol.
Poate fi deosebită mierea naturală de cea contrafăcută?
La gust este greu, spune Arcadie Burla. Şi dă un sfat pentru aceasta: luaţi o lingură de miere şi ţineţi-o în gură până se topeşte. Apoi înghiţiţi o parte şi în acelaşi momet expiraţi pe nas. Dacă mierea este veritabilă, veţi simţi aroma ei.
Să dormi în compania albinelor este sănătos
Eroul relatării noastre şi-a făcut şi un mic cabinet în care îşi întăreşte imunitatea sa şi pe cea a rudelor şi prietenilor săi. Construcţia este foarte simplă: într-o cămăruţă cu pereţi din lemn este un pat cu trei stupi sub el. Pentru ca albinele să nu iasă afară, peste ramele din stupi se întinde o plasă. Apoi domnul Burla, soţia sa şi cele două fiice ale lor se întind pe rând fără nici o grijă pe pat şi inspiră emanaţiile aromate din stupi. În rezultatul acestei proceduri se echilibrează şi se restabileşte funcţionarea tuturor organelor datorită legăturii biofizice cu natura. Apiterapia are efecte însemnate în tratarea diferitelor afecţiuni. La unii se normalizează tensiunea arterială, altora le trece radiculita. Acest efect miraculos se datorează vibraţiei, căldurii şi aromei ce vin de la insecte. O jumătate de oră de aflare pe un asemenea pat te înviorează ca două ceşti de cafea.
Monitorul de Hliboca
Nr.47 (10 decembrie 2015)
Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: