Baritonul Dionisie Banari


Baritonul Dionisie Banari

În copilărie a fost atras mereu de muzică la Casa de cultură. Asculta după lecții pe sub ferestrele scenei de unde se auzea cum făcea repetiții Toadere Captari cu cei din orchestra de muzică populară. Îi plăcea să picteze împreună cu ceilalți colegi pasionați de melodiile culorilor: Ion Vatamanu, Sergiu Botezatu și Victor Captari îndrumați de profesorul Dumitru Codița. Când lucrările lor în creion au luat premii la o expoziție – concurs la Cernăuți și-a pus gând tainic: să devină om de creație.
După studiile primare de la Costiceni absolvă în 1951 școala medie din satul vecin Vancicăuți. Din 1952 activează ca învățător de matematică în clasele V-VII din localitatea Voloca. În 1962 absolvă Universitatea de Stat din Cernăuți, facultatea de matematică aplicativă. Paralel face studii speciale la școala de muzică din Cernăuți absolvind-o în 1964. Continuă activitatea pedagogică la Voloca. Dar visul din adolescență îl îndreaptă și spre scena muzicală, afirmându-se paralel ca solist al teatrului popular de operă de la Palatul textiliștilor și la Studioul de operă de la Casa învățătorilor din Cernăuți. Însușește partiții din opere, arii, romanțe, cântece, mai ales că pregătirea muzicală îi permitea și cunoașterea literaturii de specialitate pentru a-și forma un repertoriu select. Conștientizează că ar putea persevera în acest domeniu și se prezintă în anul 1965 în fața unei comisii de profil la Conservatorul din Kiev, iar în 1966 a susținut cu brio examenele de admitere la Institutul de Arte din Chișinău. Aici însă îl paște un ghinion: cineva dintre specialiști a fost indecis în aprecierea vocii, ezitând între tenor dramatic sau tenor liric, în realitate vocea-i fiind bariton. Faptul că la toate disciplinele avea calificarea „excelent” a jucat un rol decisiv în continuare. Destinul i l-a scos în cale pe distinsul profesor și interpret, muzician dotat Alexei Stârcea, la anul trei de studii. Cititorul neavizat ar trebui să știe că în cântul artistic și, în special, în teatrul liric vocile au o categorisire destul de argumentată și se împart în genuri principale, acestea, la rândul lor, se subâmpart în categorii speciale. Astfel, bunăoară, tenorii sunt delimitați în tenorino sau altino, lejeri, lirici, spinto, eroici, dramatici, triali și hantes-contre. Iar baritonii pot fi martini (lejeri), verdieni (lirici) și wagnerieni (dramatici). Respectiv, în teatrul liric genurile de voci sunt folosite pentru redarea diverselor personaje, tineri sau bătrâni, dramatici sau comici, sinceri sau intriganți etc. Tenorii, spre exemplu, sunt întrebuințați, la fel ca și sopranele, în general ca tineri entuziaști, sinceri și de obicei îndrăgostiți; baritonii și mezzo-sopranele – ca oameni cu pasiuni puternice, în bine sau în rău, cu unele excepții. Tenorul dramatic adesea este confundat cu vocea de bariton, prin voce-ai puternică, amplă, generoasă, de volum mare, voce cu adevărat bărbătească. La începutul studiilor de specialitate, din cauzele mai sus arătate, este destul de dificil a se deosebi aceste două categorii de voci. Tenorul dramatic va emite sunetele înalte doar în plină forță, pe când baritonul va prezenta și suplețea vocală necesară. Tenorul dramatic excelează în exprimarea sentimentelor puternice, dramatice, violente. Sensibilitatea și căldura din partiție sunt redate de el cu mare forță vocală. În plus, de remarcat că această categorie de voce este una mai rară și dintre cele mai prețuite. Dar în teatrul de operă se folosesc în general și cântăreți numiți „mezzo-carattere”, aceste voci fiind capabile a executa deopotrivă roluri lirice, spinte sau dramatice. În evaluarea categoriei de voce un rol aparte, putem spune un element de bază, decisiv îl are timbrul vocal. De multe ori timbrul unei voci dintr-o categorie se aseamănă cu cel al unei voci din altă categorie. În cazul nostru exemplul pare a fi concludent, timbrul tenorului dramatic și timbrul baritonului înalt se aseamănă. Dar trebuie să mai ținem seama și de întinderea vocii, volumul ei, și, în cazul dat, de temperamentul cântărețului. Din punct de vedere biotipologic, alegerea și recomandarea repertoriului se face și după temperament și sensibilitate, după ce vocea se maturizează, se definitivează, în funcție de caracteristicile individuale deosebite. Dionisie Banari, aflat în prezent la începutul celui de-al nouălea deceniu de viață, vine să-i atenționeze pe studenții de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde predă, că formarea justă a vocii unui viitor cântăreț necesită o supraveghere directă, imediată și continuă din partea profesorului și un control minuțios asupra naturaleții fiecărui sunet emis.
În anul 1971 Dionisie Banari, după absolvirea Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” este numit solist în trupa camerală de la Filarmonica din Chișinău, în componența căreia susține  circa șase mii de prezențe scenice, cântând peste șapte sute de creații în limbile română, rusă, ucraineană, germană, italiană, spaniolă și în alte limbi.
D. Banari prețuiește colaborarea cu pedagogii și dirijorii T. Gurtovoi, B. Miliutin, A. Azrican, N. Chiosa ș.a., directorii de atunci ai Filarmonicii A. Fedco și M. Murzac, oameni devotați culturii naționale.
Ulterior, activând un timp îndelungat la Opera Națională din Chișinău în calitate de Șef regizoral și în funcția de Șef de trupă, D. Banari a colaborat cu somități în domeniu din România, Rusia, Italia, Ucraina, Bielorusia și din alte țări. O satisfacție aparte i-a aduc și colaborarea cu M. Bieșu în cadrul Festivalului Internațional a vedetelor de operă „Vă invită Maria Bieșu”. Un capitol aparte ar însemna prietenia cu basul Ion Paulencu.*
Baritonul Dionisie Banari a transpus în scenă un repertoriu reprezentativ pe parcursul carierei sale artistice. Redăm atașat selecțiuni din realizările scenice ale interpretului de marcă de la Costiceni. Acestea ar putea fi sistematizate după cum urmează.

         1.      Partiții din opere
* G. Bize – „Carmen”;
* G. Verdi – „Rigoletto”, „Nabucco”, „Maqbet”, „Traviata”, „Aida”, „Otello”, „Bal Mascat”;
* G. Rossini – „Bărbierul din Sevilla”;
* R. Leoncavallo – „Raiațe”;
* A. Borodin – „Cneazul Igor”;
* P. Ceaicovschi – „Evghenii Oneghin”, „Iolanta”, „Dama de pică”.

         2.      Arii din opere moldovenești
* D. Gherșfeld – Cântul și Jurământul lui Grozovan din opera ”Grozovan”; Cugetul ostașului din opera „Aurelia”.

         3.      Din creația compozitorilor ruși
* A. Rubinștein – Monologul Demonului și cele trei romanțe ale Demonului din opera „Demonul”;
* V. Rimschii-Corsacov – Cântul oaspetelui Venedețe din opera „Sadco”; Ariozo lui Mizeriri din opera „Alba ca Zăpada”;
* P. I. Ceaicovschi – Balada lui Tomschi din opera „Dama de pică”; Aria lui Roberto din opera „Iolanta”; Aria lui Mazepa din opera „Mazepa”; Aria lui Elețchi din opera „Dama de pică”; Aria Cneazului din opera „Vrăjitoarea”.

         4.      Din creația compozitorilor occidentali
* G. Berlioz – Serenada lui Mefistofel din oratoriul „Condamnarea lui Faust”;
* J. Bize – Cupletele Toreadorului din opera „Carmen”;
* Arii și scene din operele „Traviata”, „Bal Mascat”, „Otello”, „Trubadurul”, „Don Carlos”, „Forța destinului”, ș.a., precum și creații de C. Weber, G. Hendel, Ch. Guno, W. Gluc, G. Donizzetti, R. Leoncavallo, C. Monteverdi, W. A. Mozzart, D. Pergolezi, G. Rossini ș.a.

         5.      Romanțe și cântece de compozitori români
         a.      romanțe și cântece pe versuri de M. Eminescu
* O, rămâi
* Pe lângă plopii fără soț
* Ce te legeni, codrule
* O, dacă n-ai nimic a-mi spune
* Și dacă ramuri bat în geam
* Revedere
* Prin nopți tăcute
* Dintre sute de catarge
* De ce nu-mi vii
* Mai am un singur dor ș.a.

        b.      Romanțe folclorizate
* Să-mi cânți, cobzar
* Suflet de țigan
* Vezi, rândunelele se duc
* Steluța
* La umbra nucului bătrân
* Zaraza și alte lucrări de Gavriil Musicescu, T. Flondor, T. Scheletti, G. Șorban, I. Fernic, G. Dima, G. Georgescu, E. Coca, V. Zagorschi, G. Florescu, Șt. Neagă.

Pentru auditoriul de limbă rusă și ucraineană a interpretat romanțe și cântece de A. Guriliov, M. Glinca, R. Glier, A. Dargomâjschi, M. Musorgschi, S. Rahmaninov, G. Sviridov, D. Șostacovici.
Vocea-i de un colorit sclipitor i-a permis să se producă și în operetă. Publicul l-a aplaudat în „Crai nou” și „Lăsați-mă să cânt” de C. Porumbescu, „Liliacul” și „Voievodul țiganilor” de I. Ștraus, „Marița”, „Prințesa circului” și „Badeira” de E. Calman, „Sfârșitul lumii” (Holteii) de Eugen Doga ș.a.
Dionisie Banari a abordat și un vast repertoriu specific pentru copii ce poatră semnăturile unor autori consacrați, printre care E. Doga, T. Zgureanu, S. Buzilă, I. Macovei, T. Chiriac, I. Țibulschi, C. Rusnac pe versuri de Gt. Vieru, P. Cărare, L. Damian, Iu. Filip ș.a. Investigând arta interpretativă a lui D. Banari nu putem trece cu vederea o serie de vocalize, duete și ansambluri, dar și cântece populare de nuntă, lirice, haiducești, păstorești, de dor și dragoste, de glumă.
Modest, cuminte, binevoitor cu toată lumea, așa cum sunt mai toți costicenenii, nici la cele optzeci de mărțișoare prinse la piept în anul trecut nu și-a permis „să tragă șfoară în țară”, să umble cu mâinele întinse cerșind cine știe ce distincții...
La mulți ani, maestre!
Dr. Tudor COLAC
                                                                                 
* În această notă menționăm un epizod memorabil din perioada cernăuțeană de activitate a protagonistului nostru. La un festival regional de la Cernăuți acesta descoperă o voce de bas cantabil de excepție ce aparținea unui elev al său de la Voloca, Hliboca, unde preda fizica, matematica și muzica. Ne referim la Ion Paulencu. Îl convinge pe acesta, care mai era și un cizmar bun, că viitorul acestuia este profesia de interpret în teatrul de operă. D. Banari adoptă unica decizie posibilă să-l determine pe I. Paulencu să studieze canto academic: abandonează cariera pedagogică și vine împreună cu elevul său la Chișinău, la Institutul de Arte, unde acesta este admis la anul doi de pregătire specială, iar pedagogul cu studii universitare – la anul întâi de bază. Peste un an și I. Paulencu devine student la anul I, de bază, datorită vocii strălucite, muzicalității native și memoriei rare. Ulterior acesta va deveni artist al poporului, solist în celebra orchestră de muzică populară Folclor a lui Dumitru Blajinu și solist al Operei chișinăuene, pedagog-conferențiar al catedra de folclor de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, cu zeci de discipoli afirmați la concursuri naționale și internaționale.
Referindu-se la perioada cernăuțeană Dionisie Banari își amintește exprimând omagiu muzicianului, dirijorului de operă și profesorului V. Braghinski, care s-a impus pe multe scene din Europa, inclusiv la Teatrul Bolișoi din Moscova. Drept rezultat al colaborării lor (maestrul era și un pianist de excepție), D. Banari pregătește în 2 ani lucrări de opere, inclusiv partiția lui Ion din „Caterina” de Arcas, partiția centrală din „Cereviciki” de P. Ceaicovschi și cea a Sultanului din „Zaporojeț za Dunaem” de G. Artemovski. Anume datorită lui V. Braghinski protagonistul de la Costiceni a uimit comisia de admitere la Institului de Arte din Chișinău prezentând Aria lui Rigoletto din opera omonimă de G. Verdi, EpitalamaVeron” de A. Rubinștein, „Ne poi, crasavița...” de S. Rahmaninov și romanța „La umbra nucului bătrân”.

T. C.

Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: