Grigore Captari: „Omul trebuie să fie marca de identitate a unui sat!”

Grigore Captari: „Omul trebuie să fie marca de identitate a unui sat!”

‘Conu Grigore, bucuros de bună vedere! Spune-mi, cum e să fii pensionar la doar treizeci și opt de ani?
Păi... dar cum e să-ți satisfaci stagiul de muncă necesar până la acest prag... Adevărat, în serviciul meu o jumătate de an echivala cu un an întreg, și când am socotit anii de la institut, armata și treisprezece ani de serviciu în calcul ca și la Răsăritul Depărtat, am avut și pensia asigurată ca șef de structură în departamentul unde activam în grad de colonel. Funcția mea se extindea pe zona din patru raioane: Hotin, Noua Suliță, Hliboca și Herța, ocupându-mă de profilaxia crimei organizate și corupției.

Și cum ai ajuns ca antreprenor?
Știți că la noi la Costiceni toți oamenii au, genetic, acea calitate de a fi gospodari. Probabil, și părinții mei mi-au transmis din aceste gene. La pensie am ieșit în 2005, însă în 2003, în discuție cu prietenii, am ajuns la concluzia că este necesară o reformare în domeniul producerii materialelor de construcție. Astfel am elaborat concepția producerii țiglei metalice conform unei tehnologii noi; țigla metalică și accesoriile necesare noi le-am produs printre primii în Moldova. La început era o singură linie de producere a țiglei metalice, putea să facă 2-3 acoperișuri pe zi. Acum avem patru uzine, care pot produce pe zi vre-o zece acoperișuri și încă să mai completeze vre-o douăzeci. Având în vedere cheltuielile mari pentru transportul producției finisate din centru spre nord ori spre sud, acum 3-4 ani, la recomandarea specialiștilor în logistică, am revizuit politica antreprenorială. În primul rând, noi propunem consumatorilor trei variante de produse, oferind posibilități fiecăruia după buzunar, cum s-ar zice: țigla ceramică naturală, până la 20 de euro un metru pătrat, acoperiș moale, de 12-15 euro/m2 și țiglă metalică de 7-8 euro un metru pătrat. Ofertele au crescut considerabil, mai ales după ce lumea a  conștientizat că ceea ce numim noi „șifer” prezintă pericol cancerogen iminent. Nu negăm, noi am încercat și alte direcții în activitate, inclusiv la noi în Cernăuți. Dacă țineți minte, la Bălcăuți, împreună cu Vasile Șalari am întreprins acțiuni de a renova renumitul izvor de apă „Bălcăuțeanca”. Primii doi ani am îmbuteliat această apă minerală, și o făceam cu succes, dar ulterior am înțeles că trebuie să fiu aici împreună cu familia. Și soția mea, Tatiana în acea perioadă a lucrat la Noua Suliță ca redactor al ziarului raional „Cuvântul Adevărului”, ediția în limba română, cu susținerea președintelui raionului V. Melniciuc din acei ani. Asta a însemnat mult pentru promovarea culturii autohtone.

Dar să revenim la oile noastre, cum ar zice occidentalii. Unde se află cele patru întreprinderi?
Una e la Chișinău, alta la Comrat, apoi la Drochia și la Briceni. Brendul nostru este „Bravo”, înregistrat cu 15 ani în urmă, la AGPI. Producția noastră poartă caracter sezonier, dar avem nevoie și de ceva pentru suflet. Noi lucrăm în primăvară, vară și toamnă, vă dați seama că iarna oamenii nu prea acoperă casele, și nici nu construiesc, cu mici excepții, și respectiv, nu avem realizări. În acest context, discutând cu echipa mea, în mare parte consăteni, ne-am amintit de balta noastră de la Hogioaia, de la Glodoasa. Pe timpul când era președinte A. Todirică, bazinul acesta a fost curățat și adâncit, firesc, având ca obiectiv activitatea piscicolă. Lacul acela, când îngheța, oferea condiții ideale pentru practicarea hocheiului, iar noi, un grup de adolescenți de la Costiceni făceam antrenamente zilnic și visam să câștigăm de la ȚSK (Clubul Central al Armatei) de la Moscova, și, de ce nu, chiar și de la canadieni, suedeji, cehi... Doar că prea repede venea primăvara și lacul se dezgheța, iar noi schimbam patinele pe undițe... Așa a fost...

Aici, la Chișinău, pe Calea Orheiului am construit un patinoar modern, cu un contingent bine pregătit de hocheiști, pentru prima dată în Moldova, apoi am înregistrat și Federația Moldovenească de hochei, cu mai multe cluburi de copii, inclusiv și la Tiraspol, care se antrenează. Copiii noștri se deplasează sistematic în Statele Unite ale Americii, pentru luni de zile.

Stai așa! Pe când programăm o competiție a celor de la „Bravo” cu selecționata „Hogioaia” de la Costiceni?
Bună glumă, doar că nu știm dacă va mai fi apă în Glodoasa, care a secat definitiv și dacă va fi iarna geroasă, să înghețe... Eu cred că un primar gospodar, cum este al nostru, Vlad Lupoi, va găsi pe viitor și rezolvarea chestiunilor ce țin de dezvoltarea sportului în sat. Mai ținem minte că într-un trecut nu prea îndepărtat la noi se practica și nu fără succes, canotajul? De ce nu și hocheiul?

Văd că la amândoi ne place să visăm. Hai să revenim la realitate. Pentru o activitate constructivă un antreprenor are nevoie de înțelegere și susținere, de acel bastion sau cetate care se cheamă Familie. Mai sus te-ai referit la Tatiana, soția, ca jurnalistă și om de cultură...

În prezent ea dirijează departamentul publicitar la „Bravo”, ca adjunctă e responsabilă de management și reclamă. Fiica Anișoara are studii universitare la Cernăuți, este doctor în științe juridice. Mă bucur că și fiica, și feciorul au cei șapte ani de acasă, sunt realiști, cu picioarele pe pământ, nu cu capul în nori... De la o vârstă fragedă, când plecam la mare, Maxim, fiul, lua cu el la odihnă un geamandam cu 17 enciclopedii, cărți despre ce vrei... Cartea, știința au fost și sunt la noi în familie la locul de cinste, în capul mesei, cum se spune. Funcția soției îi permite să lucreze atunci când are inspirație, ziua sau noaptea, dar în ce privește familia, nici pentru o clipă, nici odată n-o scapă din vedere. Ea este cetatea care ne apără și ne ocrotește. Așa m-au învațat părinții și bunicii... 

Feciorul Maxim, pe când eram în țara vecină, a făcut studii în limba ucraineană, aici, la Chișinău a fost cel mai simplu să fie transferat la liceul „Evrica”, de limbă rusă, paralel face studii și în limba română pe care o cunoaște la perfecție. Posedă la un grad avansat engleza, acum ia cu asalt germana. A găsit mai dăunăzi informație că într-o țară ar exista și un Minister al Fericirii, și că ar dori să fie și la noi așa ceva...

Ce le-ar dori Grigore Captari consătenilor de la Costiceni?
Pentru a se realiza plenar, omul trebuie să-și cultive memoria istorică, identitară. Numai astfel va apare conștiința de neam și țară, demnitatea și devotamentul pentru idealuri nobile, sfinte în același timp. Ne bucurăm când generația tânără știe istoria, își cunoaște arborele genealogic, din strămoși. De ce un copil de școală din Japonia cunoaște circa 40 de generații ale înaintemergătorilor, iar la noi nu știe numele nici a străbuneilor? Eu salut și apreciez mult faptul că și la noi a fost fondat Muzeul Satului, că acolo există o clasă de muzeu cu materiale de arhivă unde se desfășoară lecții ale memoriei. Însușirea tradițiilor formate de secole și milenii de către înaintași este un element obligatoriu în curicula școlară și pentru sistemul educațional în general. Cultivarea stimei pentru munca cinstită, pentru onestitate începe în familie, continuă la grădiniță, la școală și în comunitatea din care faci parte. Acestea sunt nu numai principii pedagogice, didactice. La noi în sat există un cult al științei, al cunoștințelor și le-aș dori consătenilor să ducă mai departe făclia aceasta a dragostei pentru studii, pentru profesionism în orice domeniu de activitate.

Spune-mi, este dificil să întreții o echipă sportivă, cum ar fi cea de hochei de la „Bravo”? O faci doar din acel sentiment numit și patriotism?
Nu toți își dau seama ce înseamnă asta. Numai cheltuieli pentru energia electrică la întreținere ce ajung la 200-300 de mii lunar, fără ajutor de la stat, ce ar însemna în condițiile vitrege din perioada tranzitivă... Și iarăși voi aminti și în acest context de aportul familiei, a părinților acelor copii hocheiști, care sprijină considerabil activitatea competițională peste hotare...

Apropo, exprim felicitări soților Grigore și Tatiana Captari pentru prima carte editată, dar mai întâi scrisă de feciorul Maxim. O carte elaborată de un elev la vârsta de 14-15 ani... Am întrezărit în această carte și sclipiri de înțelepciune populară ce-mi adie a primelor încercări literare ale lui Ion Druță și abia aștept sosirea Domniei Sale la Chișinău, să-i arăt romanul unui consătean cu numele Maxim Captari scris în clasa a noua... Nasc și la Costiceni oameni talentați...

Avem o datorie față de cei care au fost bunica Dăruța și bunicul Toadere Captari al lui Lupu, bunica Veruța din partea mamei, ea a trăit 95 de ani, și bunelul Toadere, din vița Cracan-Corețchi. Îmi stăruie în fața ochilor prima învățătoare, Eugenia Botezatu, cu sfaturile ei mereu actuale și prețioase. Tata ține acasă ca pe o icoană poze cu Jianu și Irod, cu Crai din obiceiurile de Anul Nou sau de Crăciun. L-am înregistrat pe tata pe bandă și ascultăm împreună cu Maxim aceste texte de o valoarea aparte, despre apariția și afirmarea creștinismului. Am ferma convingere că numai prin credința în Dumnezeu vom supraviețui.

Despre ce n-am vorbit în acest dialog al nostru?
Despre ceva care ține tot de suflet. Pe parcursul celor 11 ani de școală la Costiceni, inclusiv clasa zero, am învățat și la școala de muzică, am studiat clarinetul cu profesorul Victor Dumitru Captari. Am cântat în orchestra de suflători a satului. Nimic în viață nu se compară cu sentimentul solidarității și armoniei dintr-un colectiv artistic – fie fanfară, cor, teatru etc. În acest sens Costicenii are marca sa de identitate, o știe toată lumea. Am absolvit facultatea de litere la Universitatea „Ion Creangă”, dreptul la Academia din Kiev, am studiat la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, de fapt omul trebuie să învețe toată viața, c-așa îi stă mai bine...

I-aș îndemna pe consăteni să nu uite că omul trebuie să fie marca de identitate a localității cu numele atât de drag – Costiceni...

Dr. Tudor Colac

Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: