Consăteanul Vladimir Sârbu și formula arpegiilor la ţambal

Consăteanul  Vladimir  Sârbu și formula arpegiilor la ţambal
Viitorul muzician ilustru Vlad Sârbu s-a născut la Costiceni la 31 mai 1944. Cei de-ai casei, din familia lui Anton Sârbu aveau să-şi amintească mai târziu că plânsul pruncului Valiunea se asemăna de fiecare dată, cu acea înlănţuire perpetuă de sunete dintr-un arpegiu ameţitor produs de jocul ciocănelelor pe coardele de ţambal, când în registrul de sus, când în cel de jos, după dispoziţia şi starea sufletească a „solistului”...
A avut norocul să păşească pe tărâmul ştiinţei de carte la şcoala din Costiceni, judeţul Hotin, instituţie cu vechi tradiţii didactice, în special muzicale şi culturale în genere. La o vârstă fragedă ştia multe despre exponenţii înaintaşi ai satului în domeniul culturii şi artei: G. Munteanu, T. Captari, Gr. Pantazi ş. a., îi fermecau auzul corurile săteşti cu locuri premiante la concursurile de la Hotin şi Bucureşti, melodiile la vioară în interpretarea lui Antonie Colac ce acompaniau dansurile, piese rămase pentru un timp în repertoriul lui Hariton Captari şi, mai cu seamă, corul bisericesc ce era în stare să menţină la înălţime liturghia în toate duminicile şi la sărbători. Iar de Căluţi, Irozi, Căpriţe şi Urşi era pur şi simplu ademenit, ca de cea mai de preţ comoară...
Calea spre acest instrument fascinant, ţambalul, pe care i-a deschis-o acelaşi neobosit om al culturii Toadere Captari, era cum zic vânătorii, „de bătaie lungă”: taraful sătesc tradiţional avea nevoie de instrumentişti de bază, la ţambal, cobză, nai, fluier, vioară etc. Astfel că la următoarea etapă din viaţă, între anii 1961-1965 a studiat ţambalul la Cernăuţi. Rezultatul? Unul de rezonanţă performantă.
Pe la începutul anilor nouăzeci, Vladimir (noi îi ziceam Valiunea, astfel era numit în orchestra din Costiceni) activa în postul de docent la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, iar eu – la Ministerul Culturii. La rarele întâlniri pe care le aveam în trei, V. Sârbu, V. Crăciun şi eu, îmi aminteam de faptul că am fost atras şi eu de acest instrument, ţambalul şi de miracolul artei de virtuos al lui Toni Iordache, ale cărui piese pe atunci erau multiplicate de Valiunea prin metoda „samizdat”, pentru a putea fi învăţate de studenţi. Legenda renumitului interpret afirmă că el atingea viteza de 26 de lovituri cu baghetele pe coardele ţambalului. Se vede că provocarea a avut efect, dacă prietenul meu din copilărie ne-a propus şi el un exerciţiu de tehnică a virtuozităţii de excepţie – să ne cânte cu ochii legaţi o creaţie de Ferenţ Liszt. Trebuie să mărturisesc, acel joc al ciocănelelor l-a ridicat în ochii mei pe Valiunea la rangul de maestru al ţambalului...
Fiind îndrumat de muzicianul, interpretul poliinstrumentist şi dirijorul consătean Toadere Captari, tânărul ţambalist chiar de la începutul carierei sale se manifestă printr-o tehnică şi expresivitate deosebită, mai cu seamă în piesele în care Toadere Captari excela ca solist în piesele „Struguraşul” (ocarină), „Păstaia” (fluier), „Mândra mea de peste deal” (nai), „Hangul de la Dumeni” (vioară) ş. a., evidenţiindu-şi calităţile de bun acompaniator, posedând, conform aprecierilor lui Toadere Captari, „un ciocan” sigur şi ferm, viguros pe armoniile şi ritmurile cerute de caracterul pieselor. Într-un interviu şi Vl. Sârbu povesteşte că a rămas fascinat de ţambal încă de la prima întâlnire cu acesta la Nicolai Oleinicov, primul său mentor, care i-a tălmăcit funcţiile instrumentului ce l-a vrăjit. Deşi la şcoala de muzică din Cernăuţi era atras şi de pian, şi de tobe, totuşi de ţambal nu se va mai despărţi pe parcursul anilor obţinând prin muncă asiduă noi şi noi performanţe. Participarea cu succes la concursuri de profil şi la festivaluri, unde percepe şi gustul aplauzelor încurajatoare, ce îl motivează şi mai mult. Unde mai pui, că pe lângă studiile teoretice la Cernăuţi, avea, la Costiceni, acea bază practică de afirmare a talentului său în multiple concerte susţinute de orchestră în faţa colectivelor de muncă de la sate, la TV din Cernăuţi sau la Festivaluri la Kiev şi nu numai.
Un veritabil moment de turnură în cariera sa îl consideră conlucrarea cu pedagogul Ion Grosu la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, în perioada 1966-1971 şi cu Gheorghe Agrachinei, în 1982 la Conservatorul „Piotr I. Ceaikovski” din Kiev. În acei ani evoluţia sa muzicală trece prin diverse experimente, influenţe şi elemente abordate, însuşirea unor stiluri şi prestaţii axate pe genuri extrafolclorice, cum ar fi Jazzul, etno-Jazzul, Jazz-rock-ul, lounge, muzică clasică etc., devenite altfel de elemente pentru artistul cu rădăcini adânci în melosul popular.
Dar momentul cel mai important, care i-a deschis porţile carierei de ţambalist a fost angajarea sa în Orchestra de muzică populară „Folclor” a Radio-televiziunii din Chişinău, în anii 1967-1984, când s-a afirmat definitiv ca artist profesionist sub bagheta maestrului Dumitru Blajinu, care mai era şi un bun prieten al lui Toadere Captari, prietenie ce se exprima şi prin vizite reciproce permanente şi colaborări artistice strânse.
Începând cu anul 1971 Vl. Sârbu este profesor de ţambal la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, unde, după 1987 este pe post de docent. Am fost onorat, pe parcursul anului 1981 să conlucrez cu consăteanul meu la elaborarea metodei-manual Şcoală de ţambal, împreună cu V. Crăciun, lucrare apărută în 1982, pentru care am scris şi o prefaţă. Anterior, în 1981, V. Sârbu semnează o altă lucrare didactică, Piese pentru ţambal, pentru pedagogi, studenţi şi elevi din instituţiile de profil.
Dintre discipolii săi vom reţine doar câteva nume de referinţă: A. Mustea, G. Şevcişin, I. Sârbu (fratele protagonistului), N. Dogotaru, V. Platonov, V. Baltaga, A. Golomoz, G. Pâslaru, N. Mărgineanu, G. Platon, V. Cazacu ş. a.
Pe parcursul activităţii sale de creaţie V. Sârbu a cântat în ansamblu cu D. Blajinu, L. Moşanu, S. Creţu, V. Crăciun, C. Baranovschi, S. Duja, V. Iovu, V. Cojocaru, S. Cuciuc, I. Bratu, V. Bradu, D. Gheorghiţă, I. Carai, A. Păduraru, T. Negară, I. Bas etc.
În fonoteca de aur a Radioteleviziunii Moldoveneşti, de asemenea în filmoteca acestei instituţii sunt depozitate numeroase înregistrări cu V. Sârbu la ţambal, melodii şi jocuri populare, cântece în prelucrare de V. Sârbu, creaţii clasice de F. Kreisler, J. Brahms, F. Liszt, Paganini, P. Sarasate şi de alţi compozitori în transcripţie pentru ţambal. ... O viaţă ca o legendă. O legendă ce îşi are obârşia aici la Costiceni, în valea Prutului.
Când în familia Sârbu, la Chişinău a venit pe lume un băieţel glăsos, cei doi soţi, Vladimir şi Galina, au discutat îndelung, cum să-l numească pe nou-născut. Tradiţia creştină, cu rădăcini trainice la Costiceni, îi îndemna să reînnoade firul numelui unui bunel, pe linie bărbătească – Anton. După discuţii aprinse au ales ca nume mic al odraslei Toni, ceia ce împăca aşteptările rudelor de acasă, de la Costiceni – tatăl şi bunelul Anton îşi găsi fireasca prelungire prin acel nepot. Şi numai Vladimir, zis Valiunea ştia „secretul”: Toni, de fapt, însemna Toni Iordache, marele ţambalagiu al tuturor românilor din toate timpurile, idolul studenţilor de la catedra de instrumente populare a AMTAP. Nu întâmplător colecţia de piese executate de acesta fusese tipărită, la solicitarea pedagogilor şi studenţilor în Cadrul unui proiect finanţat de fundaţia Soros.
... După clipele îndurerate de la despărţirea de prietenul consătean, muzicianul şi pedagogul Vladimir Sârbu în aula Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, am solicitat câteva microinterviuri unor foşti discipoli ai Domniei Sale, pentru care le exprim recunoştinţă.
Galina PÂSLARU, maestru în artă, specialist principal la Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova:
Pe când eram studentă, profesorul Vlad Sârbu a depus eforturi certe pentru a ne transmite din experienţa lăutarilor din trecut. După ce s-a convins că noi am însuşit cele două tipuri de ţiituri, numite ciocanul şi secunda, precum şi manierele diferite de interpretare a unor acorduri în ţiituri de horă, cu valori simple şi punctate de şaisprezecimi, cu arpegierea acordurilor suprapuse şi ţinerea pedalei de mâna stângă, apoi folosirea trioletelor la ţiitura de sârbă, urmate de ţiitura măruntă sau goana la doină, baladă şi la cântece molto rubato, dar şi acordurile arpegiate cu optimi, la brâu şi geamparale sau Ca la Brează, Domnia Sa a propus să formăm un taraf numai din fete. A fost ceva senzaţional!
Andrei MUSTEA, artist al poporului, remarcă:
– În perioada devenirii mele că muzician, un rol important l-a avut şi Vladimir Sârbu care a făcut parte dintr-o pleiadă întreagă de pedagogi în domeniul interpretării instrumentale, dirijării, aranjamentului orchestral. Vladimir Sârbu a fost un reputat ţambalagiu, pedagog şi un om cumsecade. Datorită dumnealui, a fost îmbogăţit repertoriul pentru ţambal cu transcrieri şi aranjamente ale mai multor piese instrumentale. În timpul studiilor relaţia noastră a devenit una de prietenie.
Vladimir Sârbu dispunea de o manieră de interpretare deosebită, de muzicalitate şi gust artistic. Programul de studiu, ca şef de catedră includea numeroase lucrări semnate de compozitori autohtoni dar şi creaţii din patrimoniul mondial.
Că pedagog a educat mai mulţi interpreţi de valoare, aşa ca Anatol Golomoz, Natalia Pocitari, Ion Tulbu şi alţii. Consider că trebuie să păstrăm vie memoria celor care au contribuit substanţial la edificarea culturii interpretative naţionale, aşa precum a fost şi Vladimir Sârbu.
Gheorghe ŞEVCIŞIN, artist al poporului:
Cu veşnic respect şi cucernică sinceritate l-aş numi pe profesorul meu Vlad Sârbu drept „un vrăjitor autentic al Ţambalului”.
Încă din sumbre timpuri şi până în contemporaneitate există nume a căror prezenţă în astfel de evoluţii şi expresii artistice sunt de la sine înţelese şi nu pot fi puse în discuţie.
Încercarea intenţionată a subsemnatului de a scoate din liniştea uitării, personalitatea marcantă a marelui artist şi dascăl în ale Ţambalului pre nume Vladimir SÂRBU, un profesionist şi protagonist veritabil cu o evlavioasă slujire muzicii, poporului, folclorului românesc, timpului în care a trăit şi a apreciatei omenii deprinse de la consătenii săi în mediul rural al Costicenilor Bucovinei, pe care a demonstrat-o lumii o viaţă întreagă şi bineînţeles că, ultima definiţie din palmaresul realizărilor sale a pus-o la încercare ca principiu temeinic zecilor de discipoli ai săi pe care i-a dăscălit cu întreaga sa pasiune.
Fiind înzestrat cu deosebite calităţi omeneşti şi artistice de o rarisimă valoare, având o expresivitate polivalentă, cu o paletă multicoloră în interpretările solistice, a acompaniamentului specific muzicii noastre şi în arta orchestraţiei, a agonisit o bogată zestre de aprecieri din partea colegilor, muzicologilor în tălmăcirile lor a fenomenului în cauză, cât şi tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor, a iubitorilor de „Folclor” – orchestră întemeiată de neîntrecutul muzician Dumitru Blajinu, distins lăutar şi mare fiu al neamului cu apreciabile valori patriotice.
Iată că în anul ce îl trăim, vom sărbători semicentenarul fondării acestei minunate orchestre la care cofondator, cu certă recunoştinţă şi aleasă preţuire îl mulţumim şi îl cinstim pe Vladimir Sârbu, artist de stofă nobilă care merită cu prisosinţă dragostea întregului nostru neam.
Circa un sfert de veac sau poate şi mai mult a fost profesor de ţambal şi orchestraţie la Facultăţile Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” şi Conservatorului de Stat din Moldova. Şi-a pus toate capacităţile mentale, conştiinţa şi umărul la formarea unor personalităţi artistice de o ţinută aleasă în arta interpretării la ţambal a muzicii de o varietate uimitoare ca stil, caracter şi virtuozitate a peste douăzeci şi ceva de discipoli performanţi. Printre ei: Ghenadie Platon, Andrei Mustea, Anatol Golomoz, Ion Surguci, Mihailo Zaharia, Vasile Cârpaci, Veaceslav Butucel, Vladimir Ţurcanu, Ion Tulbu, Nicolae Dohotari, Maria Buciuc, Grigore Negură, Oleg Grosu, Victor Baltaga, Natalia Ujevco, Marin Chiseliţă, Vârnav Comendant, Petre Căpitanu, Vitalie Cebotari ş. a.
Subsemnatul a avut şi el fericita posibilitate de a studia ţambalul între anii 1970-1971 la distinsul profesor Vladimir Sârbu, perioadă de timp în care adevărata dragoste faţă de instrumentul studiat şi respectele purtate permanent către dascălul plin de vervă şi energie pozitivă, au ajuns într-un moment la eliberarea subsemnatului de la orele de studii din motivul că realiza într-o lună programul pentru întregul semestru.
Pe lângă activitatea protagonistului în orchestra „Folclor” şi la Catedrele instituţiilor superioare de învăţământ artistic, maestrul Vladimir Sârbu şi subsemnatul cântau seara la restaurantele în stil naţional din Chişinău. La „Casa mare” formaţia avea în componenţa sa echipa: Ignat Bratu – vioară, Vladimir Sârbu – ţambal, Sergiu Pavlov – acordeon şi Petrică Vieru – contrabas.
Subsemnatul cânta la „Crama Chişinăului” împreună cu:
Nicolae Lepădatu – vioară, Gheorghe Şevcişin – ţambal, Villy Pocitari – acordeon şi Eugen Moiseev – contrabas.
Semnificativ este faptul că ambii ţambalagii nominalizaţi mai sus, în urma unei înţelegeri prealabile deseori îşi stabileau întâlnire după serviciul de la restaurant, acasă la Vladimir Sârbu ca să discute nopţi în şir, într-o mirifică linişte şi libertate patriarhală despre timp, probleme şi perspective, posibile ecuaţii de rezolvare armonică şi interpretativă la ţambal, oportunităţi în materia orchestraţiei, istorii din evoluţia seculară a ţambalului de la maghiarii Ioszef Şunda şi Aladar Rac, românii Gheorghe Pantazi, Nicolae Bob Stănescu, Toni Iordache – regele ţambalului, alţi virtuozi ai instrumentului nostru drag. Ca dimineaţa după micul dejun oferit cu toată dragostea de gospodina casei, soţia distinsului profesor, fiecare-şi urma cu stricteţe programul său. Unul la „Folclor” şi Conservator, al doilea la exersarea de dimineaţă şi orele din orarul de studii stabilit de Decanatul instituţiei de învăţământ.
Sintetizând toate componentele operei de expresie artistică şi pedagogică ale marelui Vladimir Sârbu, se poate conchide cu certitudine că domnia sa a fascinat prin talentul şi comportamentul său toată lumea care a avut tangenţe directe, la fel prin audiere şi vizionare a miilor de spectacole şi emisiuni, ajungând la o notorietate binemeritată, notorietate care vine ca o închinare a unei vieţi şi opere artistice – întregului popor.
Dr. Tudor COLAC

Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: