Sâmbătă, 24 octombrie 2020, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a poetului și traducătorului bucovinean Mircea Lutic, în Capela Mitropolitană din Cimitirul Central din Cernăuți a fost săvârșită o slujba de pomenire pentru sufletul celui răposat. Evenimentul a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care a fost oficiată de preoții Hristofor Gabor, Gheorghe Aroneț, Dumitru Găină și Nicolai Ozereanschii.
Slujba parastasului pentru scriitorul Mircea Lutic, care a urmat imediat după Sfânta Liturghie, a fost oficiată de preotul Gheorghe Aroneț, care a rostit și un cuvânt călduros în memoria scriitorului și prietenului său apropiat.
Printre cei care au participat la pomenirea de 40 de zile de la nașterea sa în veșnicie s-au numărat câțiva reprezentanți ai comunității românești din Cernăuți: Dragoș Olaru – arhivist-istoric, Nicolae Hauca – jurnalist, blogger, Vladimir Acatrini – președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Dumitru Fedorcea – membru în conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” ș.a.
De menționat că inițiatorul organizării acestui eveniment a fost domnul Acatrini Vladimir.
Comentarii
Trimiteți un comentariu