Blestemul de Todor Nicolaevici
Demult - demult, pe când pământurile noastre erau călcate ÅŸi ponegrite de diferite lifte păgâne, în casa unui gospodar dă buzna un căpcăun cu arma în mână ÅŸi cu o înfăţiÅŸare îngrozitoare. Văzând frumuseÅ£ea de femeie ce torcea la furcă ÅŸi lângă ea un bărbat tânăr, deodată, parcă muÅŸcat de ÅŸarpe, cu un gemut ca de taur, se repede la ea, o apucă de mână ÅŸi încearcă s-o scoată afară. Bărbatul îi ia apărarea, dar fulgerător este răpus de pumnalul  altui  strein.  Corpul  neînsufleÅ£it  al  tânărului,
după obiceiurile păgâne, este aruncat pradă lupilor. Mama sa, de spaimă şi durere, pe neobservate, fură corpul fiului şi-l îngroapă unde nu-l va găsi nimeni.
Peste un timp, tânăra femeie, ruÅŸinată ÅŸi pângărită, naÅŸte un băieÅ£el de o frumuseÅ£e nemai­văzută. ÃŽnsă scârba, ruÅŸinea ÅŸi amarul i-au secătuit complet puterile ÅŸi moare la naÅŸtere în chinuri groaznice.
Bunica a luat pentru un timp băieÅ£elul, dar înnebunită de ură contra streinilor ÅŸi purtarea lor sălbatică, o facea ca tot veninu din suflet, fără să-ÅŸi dea seama să-l verse asupra băieÅ£elului - din „năpârcă” nu-l scotea. La fieca­re aducere aminte despre răpi­rea primului fiu ÅŸi uciderea celui de-al doilea, bătrâna îşi descărca tot amarul pe băiat - blestemându-l în fel ÅŸi chip: „pui de viperă străină”, „locul vostru e în lumea ÅŸerpilor spurcaÅ£i nu printre oa­meni...”, ÅŸi tot de acestea.
De la un timp, înÅ£elegând că nu mai poate fi alături de acest sufleÅ£el, poate ÅŸi nevinovat, ÅŸi de teamă să nu săvârÅŸească, într-un moment blestemat, cel mai greu păcat, bătrâna a hotărât să meargă la preot să se împărtăşească. Cu lacrimi amare i-a destăinuit toate chinurile sufleteÅŸti, îndurate după răpirea primului fiu, uciderea săl­batică a celui de-al doilea, nevoia de a îngriji de copilul ucigaÅŸului ultimului fiu, nora pierdută ÅŸi câte ÅŸi câte tot de acestea. Åži-n sfârÅŸit, cu o voce mai mult impunătoare decât rugătoare îi zice:
- Părinte, dacă eÅŸti purtătorul cuvântului lui Dumnezeu pe pă­mânt, dacă te temi de judecata de pe urmă ÅŸi dacă ai suflet de creÅŸtin îndeplineÅŸte-mi ultima, dar marea mea rugă: primeÅŸte-mi în grija creÅŸtinească acest copilaÅŸ. EÅŸti pas­torul sufletelor noastre, primeÅŸte încă unul. ÃŽÅ£i las casa fiilor cu tot ce aparÅ£ine de ea, numai poartă-i de gând acestui suflet nenorocit, căzut în mrejele blestemelor, poate fără nici o vină.
Eu vă las pe toÅ£i, mă duc să-mi plâng amarul ÅŸi durerea. Preotul a primit aceste cuvinte ca o poruncă dumnezeiască. A trecut în casa propusă. A luat băieÅ£elul, purtându-i de grijă. BăieÅ£elul creÅŸtea, parcă nu a bună. Cu trecerea timpului, IonuÅ£ devenea tot mai iscoditor ÅŸi mai drăgălaÅŸ. Era o fire îndrăzneaţă, hotărâtă ÅŸi isco­ditoare. Iubea munca, nu se temea de greutăţi, nu ÅŸtia ce-i frica sau „nu pot”, devenind primul flăcău printre semenii săi, dar în suflet, parcă, nu se simÅ£ea la locul lui: gânduri peste gânduri îi chinuiau sufletul, simÅ£ea că ceva nu-i ca la toată lumea...
Într-o zi, întorcându-se mai târziu de la cosit, aude un strigăt de ajutor dintr-o vâlcea. Strigătul tot mai insistent chema în ajutor. El nu stă mult pe gânduri, apucă coasa şi se repede spre vălicică. Între tufari zăreşte un chip de fată toată zdrenţuită şi însângerată, înconjurată de patru lupi gata s-o sfâşiie. Într-o clipă, alungă lupii, apucă fata şi o scoate la lumina lunii. La întrebările flăcăului, fata nu-i în stare sa răspundă - frica şi lacrimile i-au luat graiul. Neştiind ce să se facă şi fiind noaptea, o duce la el acasă.
A doua zi, când s-a trezit, flăcă­ul n-a mai găsit fata unde a lăsat-o să se odihnească. Acest lucru l-а mirat mult. Repede mănâncă ceva pe fugă ÅŸi porneÅŸte la munca. Ziua aceasta a trecut cu mare greu, încărcându-i sufletul cu fel de fel de gânduri. Seara găseÅŸte fata în casă. Din nou gânduri ÅŸi întrebări. Fata-l roagă să n-o întrebe nimic până nu va fi luna plină. Aceste cuvinte l-au pus pe flăcău rău pe gânduri ÅŸi-ÅŸi zice:
-N-aveam destule pe cap, mai ÅŸi aceasta-mi lipsea. ÃŽn sat toate fetele se fereau de mine, parcă le trezeam o frică necunoscută, se uita la mine cu niÅŸte ochi întrebători neînÅ£eleÅŸi, pe când această fată nu se teme. Nici n-o interesează cine-s eu. Dar cine-i ea, ce taine are, cum a ajuns între lupi? Ce legătură are cu „luna plină”? Åži aÅŸa, chinuit gânduri ÅŸi întrebări, încearcă găsească răspuns la toate.
Din casă-n casă ajunge la cea mai bătrână femeie, care trăia singură, într-o cocioabă în pădure, hrănindu-se cu roadele pământului, în posturi şi rugăciuni. Îi spune la ce a venit şi o roagă să-i spună totul ce ştie referitor la întrebările ce-l chinuiesc. Şi iată ce aude:
- Cu mulÅ£i ani în urmă, Å£inutul nostru a fost călcat de păgâni. Sângele a curs pârâu, peste tot leÅŸuri de oameni ÅŸi cai, plânsete ÅŸi vaiete. Bunica ta avea doi feciori mai mân­dri decât soarele. Cel mare, care numai ce se logodise cu cea mai mândră fată, a fost prins ÅŸi luat în robie. Se vorbeÅŸte că datorită puterii ÅŸi vitejiei, a ajuns în garda hanului. Era atât de chipeÅŸ ÅŸi frumos că toate femeile haremului erau îndrăgostite de el. Hanul, gelos, l-а dat pe mâinile călăilor pentru a-l schingiui: i-au schilodit în fel ÅŸi chip faÅ£a, l-au Å£inut în cuÅŸca di lei, a fost hrănit cu carne de om ÅŸi l-au mancurtizat complect. Alte ÅŸtiri despre el nu avem. Pierzându-i urmele, logodnica, la insistenÅ£a părinÅ£ilor, se mărită cu fratele mai mic al dispărutului.
ÃŽi mai povesteÅŸte despre scena straÅŸnică, ce a avut loc cu mulÅ£i ani în urmă în casa bunicii, naÅŸterea unui băieÅ£el, suferinÅ£ele neomeneÅŸti ale bunicii ÅŸi dispariÅ£ia ei. Spu­sele acestea i-au trezit încă ÅŸi mai multe enigme. Åži-ÅŸi pune de gând să dea de urmele celui descris cu atâta spaimă. Din bătrân în bătrân, ajunge la cel mai vârstnic acân (cântăreÅ£, cobzar popular), care cunoÅŸtea ÅŸi locurile noastre. Acânul l-а ascultat cu multă atenÅ£ie ÅŸi-i spune:
-Am auzit de întâmplarea cu haremul hanului şi de chinurile suferite de acel ghiaur (strein, necredincios). Se vorbeşte că ar fi fugit spre locurile natale, unde s-a dat în haiducie. Pe la noi se zice că un ataman, cu faţa ciuntită, stăpâneşte codrii Hotinului şi-i ţine în sperieţi pe boierii hrăpăreţi şi pe ciocoi. La despărţire, acânul îi cântă un fragment dintr-o doină din părţile noastre:
...sărman popor pus în calea tuturor,
dar stai ca stânca neclintit,
neam străbun, popor vestit,
cu munţii şi codrii înfrăţit..
La întoarcere, tânărul îşi pune de gând să treacă ÅŸi prin părÅ£ile Hotinului. Din vorbă-n vorbă, află că un fost ataman de haiduci s-a călugărit ÅŸi de atunci nimeni nu l-а mai văzut. ÃŽntr-un timp de noapte, bate la poarta mănăstirii, fiind primit după toate regulile creÅŸtineÅŸti. A doua zi se pre­zinte stareÅ£ului. După ce i-a ascultat toate dorinÅ£ele, acesta îi spune:
-La noi este un fost haiduc, dar nu doreşte să se întâlnească cu nimeni. Înainte de a primi călugăria mi-a lăsat trei lucruri să і le dau celui care le va primi într-un anumit fel. Iată-le aici pe masă: salba, dăruită de mamă-sa, sabia, cu care s-a sţrăduit să facă dreptate, şi punga aceasta cu galbeni, câştigaţi cinstit. El ştie că are un fiu, de blestemul ce-l apasă şi de viitoarea lui soţie, pe care a salvat-o din iadul păgânesc. Să lupţi mereu pentru dreptate, dacă vei deveni stăpânul acestor daruri. Şi acum alege!
Cu o frică nepământească tânărul le-a privit pe rând. O putere lăuntrica î-l face să apuce sabia cu stânga, o ridică ÅŸi înlemneÅŸte ca o statuie. StareÅ£ul îi spune să lase sabia în jos. Toate lucrurile acestea sunt ale tale. Tu eÅŸti fiul călugărului, el e stângaci ca ÅŸi tine. Salba o pui pe mormântul mamei lui, sabia s-o foloseÅŸti în luptă cu streinii, iar cu galbenii să ridici o biserică în amintirea jertfelor neamului nostru. ÃŽntorcându-se spre casă ÅŸi mai având câteva zile până va apărea pe cer luna plină, întră după sfa­turi la preotul satului. ÃŽi destăinuieÅŸte toate gândurile ce-l chinuiau, întâlnirile, pe care le-a avut ÅŸi toate cele auzite, referitoare la viaÅ£a lui.
-Toate ce mi le-ai spus sunt întâmplări adevărate, dintr-o necunoaştere a cauzelor, asupra ta au căzut blesteme grele, fără să fii vinovat. Devenind stăpânul acestor lucruri ce mi le arăţi, te eliberezi de orice blestem, dar aşa cum mama, bunica şi fratele tatălui tău au căzut jertfe ale unor neînţelegeri şi au păcătuit faţă de tine fără voie, tu eşti obligat să-i ierţi.
Şi iertarea ta constă în îndeplinirea cuvântului tatei de a construi o biserică în amintirea strădaniilor neamului nostru. Tainele referitoare la fata salvată ţi le-a destăinui singură.
În seara cu lună plină fata-i destăinui:
- Mama mea s-a născut într-o familie nobilă de musulmani. A fost crescută ÅŸi educată conform tradiÅ£iilor vechi musulma­ne. Dar s-a îndrăgostit de un creÅŸtin, care era cu slujba la curtea bunicului. Dându-ÅŸi seama că aceste legături pot avea urmări neplăcute pentru amândoi, hotărăsc să fugă ÅŸi au ajuns pe aceste locuri. Peste puÅ£in timp, tata este ucis într-o luptă. Mama, rămânând singură, cade într-o depresie totală. Com­plet se izolează de lume. Mie-mi acorda puÅ£ină atenÅ£ie, încercările ei de a mă face musulmană n-au dat rod. Mie îmi plăcea viaÅ£a fetelor de aici. Aceasta m-a ÅŸi făcut să mă botez creÅŸtineÅŸte, fără consimţământul mamei. Åžtirea a lovit-o rău ÅŸi ea, de amar ÅŸi durere, s-a stins din viaţă.
Bunicii mei, cu ajutorul diferitelor mule (preoÅ£i musulmani), au blestemat fapta ma­mei, numai că acel greu blestem n-a dovedit să cadă pe capul ei, din cauza morÅ£ii, ÅŸi a căzut pe mine. Iată de ce m-am pomenit între ÅŸaitani (în credinÅ£a musulmană asociaÅ£i cu ÅŸerpii, duhuri necurate). Dar aÅŸa, cum eram creÅŸtină, necuraÅ£ii aveau putere asupra mea numai pe jumătate.
Bunicii mei înainte de moarte au iertat-o pe mama şi şi-au cerut în faţa lui Alah scuze pentru greşeala săvârşită, lăsându-i primului urmaş al mamei tot avutul lor. Prin această veste tot blestemul de pe mine cade, eu nu mai sunt nevoită să mă întorc în cuibul şerpilor, sunt liberă şi pot trăi printre oameni.
A doua zi Ionuţ ia fata de mână şi pleacă la cununie, ca împreună să îndeplinească porunca tatei şi sfaturile preotului.
Todor Nicolaevici
Suceveni. raionul Hliboca
Zorile Bucovinei
№.10 – 18 februarie 2015