Aforismele lui Grigore Vieru

Aforismele lui Grigore Vieru

-E bine să învețe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.

-Este nedrept să înveţi copilul cum să moară pentru patrie, înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea.

-S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.

-O spun să mă audă şi plin de floare pomul: „Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul”.

-Femeia învinge tot, apoi plânge.

-Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea.

-Cerul, drumul şi gândul nu le poţi îngrădi.

-Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trai pe contul istoriei altora.

-Moldovenii care au fost cuminţi, când mor, merg la Moscova.

-Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.

-Femeia este al cincilea anotimp

-Poate că într-adevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii.

-Sunt două lucruri pe care un bărbat nu are dreptul să le piardă nici în cel mai urât vis: ţara şi demnitatea.

-Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol - l-a numit Michiduţă-crezând că astfel îl păcăleşte şi-l îmbunează. Pe dracu!

-Talentul numai a spus că mă ajută, iar munca m-a ajutat.

-Nici religia nu a putut acoperi vreodată răutatea omului - întotdeauna i-au rămas afară ghearele.

-Mama este începutul tuturor începuturilor.

-Frumos este gândul! Păcat că vine abia la bătrâneţe.

-Basarabia, un copil înfăşurat în sârmă ghimpată!

-Nu sunt un om curajos, ci, pur şi simplu, mi-e ruşine să ocolesc adevărul. Trebuie să spunem adevărul aşa cum ne-am ruga lui Dumnezeu.

-Daca n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.

-Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.

-Întreaga societate şi întregul univers a atârnat şi va continua să atârne de genele unei femei.

-La trei lucruri se pricep şi bărbaţii bine: să însămânţeze femeia, să facă războaie şi să caute în cratiţă.

-Conducătorul de oşti căruia îi place războiul trebuie făcut măcelar.

-În artă ca şi în război, trebuie să mergi pe drumul tău ca să învingi.

-Sunt ochii mării frumoşi, dar mergem după apă la izvor.

-Onoarea merge desculţă prin tăciunii aprinşi fără să-i pese dacă lasă ori nu urme.

-Nu mi-aţi spart cerul din fereastră odată cu geamul.

-Răbdarea îndelungată se preschimbă în lene.

-Cât caracter, atâta ţară.

-Dacă aş avea două inimi, una aş vrea să gândească.

-Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieţii.

-Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.

-Românul e ruşinos, dar uneori poate lua de cumătru şi pe Dumnezeu.

-Eu n-am trecut Prutul - l-am sărit.

-Nu poţi atinge cu ochii un ideal dacă nu eşti luminat de aura suferinţei.

-Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.

-Chiar vântul răsfoieşte uneori cartea, boule!

-Limba este creaţia omului prin Dumnezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica. Mai sus Dumnezeu a ridicat numai stelele pe cer şi brazii pe munţi.

-Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.

-Cred în noroc, dar mă sprijin pe trudă. Norocul nu preţuişte nimic fără mărgaritarele sudorii de pe fruntea omului.

-Mi-ar fi ruşine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.

-Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna.

-Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...

-Dacă te uiţi în ochii unui câine, el ori te înţelege, ori te muşcă - indiferenţa îi este străină.

-Cărunteţea lui Dumnezeu, zăpada-n Carpaţi şi halatul medicului - atât a rămas curat în lumea asta.

-Dacă eşti mândru, atunci vei suferi, iar dacă nu eşti - atunci nu preţuieşti nimic.

-Un nume curat - iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ.

-Copilăria e taina dezvăluirii viitorului

-Omul, dacă ar trăi nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.

-Doamne, eu ştiu că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi.

-Lasă-te răstignit, adevărule, poate că te va găsi lumea în sufletul ei aşa cum l-a găsit pe Hristos. 

-Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă.

-Un fluviu adevărat nu se sperie de clocotul mării - se aruncă în ea.

-Ochii îs doi şi-s trişti, d-apoi inima, singură?!

-De ce mai suflu dimineaţa în promoroaca geamului, dacă nu se mai văd prin zăpadă urmele mamei?!

-Suntem un amestec ciudat de stări şi lucruri: trădăm plângând şi râdem trădând.

-Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.