Orchestra „Izvoraș” din Costiceni, la centrala nucleară de la Cernobîl (1988)

Când folclorul românesc a răsunat în zona morții: Orchestra de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, regiunea Cernăuți, la centrala nucleară de la Cernobîl

(Fotografii realizate în perioada 8–11 ianuarie 1988)

La 26 aprilie 2026 se împlinesc 40 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii. În noaptea de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda, aruncând în aer o cantitate uriașă de material radioactiv și schimbând pentru totdeauna soarta a mii de oameni și a unor întregi generații. Lumea a privit înspăimântată. Dar unii au ales să meargă mai aproape - nu cu utilaje, nu cu dozimetre, ci cu viori, acordeoane și cântece.

Puțini știu că, la mai puțin de doi ani de la tragedie, un grup de artiști din satul Costiceni, regiunea Cernăuți, a pornit spre zona de excludere cu un scop aparte: să aducă muzică acolo unde domnea tăcerea și frica.

În perioada 8–11 ianuarie 1988, colectivul Orchestrei de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, sub îndrumarea neobositului maestru Vladimir Șeremet, a susținut peste 10 spectacole de folclor românesc pentru lichidatorii consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl.

„Izvoraș” nu era un ansamblu oarecare. Născut în perioada interbelică din dragostea față de tradiție și față de pământul strămoșesc, colectivul purta în repertoriul său melodiile și cântecele populare care au trecut din generație în generație pe Valea Prutului. Tocmai această muzică - vie, caldă, omenească - a răsunat în căminele lichidatorilor care luptau, zi de zi, cu un dușman nevăzut.

Artiștii din Costiceni au concertat în mod special pentru militarii din districtele Kiev, Moscova, Subcarpatia și Odesa. Nu întâmplător - în ultimele două districte serveau numeroși etnici români, departe de casă, departe de familiile lor, dar nu departe de dorul după cântecul din sat. Pentru ei, melodiile aduse de „Izvoraș” au fost mai mult decât divertisment: au fost o îmbrățișare din partea locurilor natale.

Impactul gestului a fost profund. Muzica populară românească, interpretată cu suflet și pricepere, a readus o rază de lumină în inimile oamenilor copleșiți de epuizare, frică și incertitudine. Într-o zonă a tăcerii radioactive, cântecul a răsunat ca o mărturie a vieții.

Ceea ce face această poveste cu adevărat remarcabilă nu este doar frumusețea gestului, ci și curajul extraordinar pe care l-au dovedit membrii orchestrei. Zona de excludere de la Cernobîl nu era un loc sigur în 1988 — radiațiile nu dispăruseră, pericolul era real și prezent. Cu toate acestea, Vladimir Șeremet și colegii săi și-au pus sănătatea în pericol pentru a duce o rază de bucurie acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.

Iată numele celor care au alcătuit această delegație:

- Vladimir Șeremet — conducătorul Orchestrei „Izvoraș" (vioară)

- Victor D. Captari — clarinet

- Victor Rotari — acordeon

- Ion M. Dogolici — contrabas

- Valeriu I. Cuciuc — țambal

- Ludmila G. Arcan — vioară

- Alexandra D. Panciu din Vancicăuți — vioară

- Mihai V. Captari — trompetă

- Dumitru V. Captari — contrabas

- Ghenadie V. Caba — clarinet

- Iurie S. Cioban din Șendreni — acordeon

- Vladimir I. Panciu din Vancicăuți — acordeon

- Andrei Colac — șeful Casei de Cultură din Costiceni

- Soliștii Valentina Colac, Iulia și Călin Bidașcu

- Moderatori: Iurie V. Vataman și Vadim V. Captari

Această pagină de istorie culturală și umană este relatată în cartea: „Toadere Captari: un veritabil rapsod de pe Valea Prutului (100 de ani de la naștere) - fenomenul muzical-artistic din Costiceni”, semnată de jurnalistul Sergiu Barbuța și publicată la Dorohoi, în 2023.

La 40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, comemorăm nu doar o tragedie, ci și oamenii care au ales să răspundă cu umanitate. Lichidatorii care și-au riscat viața sunt eroi. Dar și artiștii au fost, în felul lor, eroi. Au înțeles că sufletul are nevoie de hrană chiar și în mijlocul catastrofei.

Astăzi, când Cernobîlul rămâne o rană vie în memoria colectivă, povestea orchestrei „Izvoraș” ne amintește că muzica populară românească a fost și va fi mereu mai mult decât un simplu spectacol - ea este identitate, reziliență și dragoste de oameni.

Valea Prutului

Să facem zid în jurul Limbii Noastre! - poezie de Ion COJOCARU

Să facem zid în jurul Limbii Noastre!

(poezie de Ion COJOCARU)

Cât se mai simte vlagă-n rădăcini
Și mai avem o vatră strămoșească,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Uniți în fapte și în rădăcini,
Precum strămoșii ne-au lăsat povață,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Pentru că ei cu sânge au plătit
Și ne-au lăsat stăpâni la noi acasă,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Căci e destul cât noi am pătimit,
Înstrăinați și dezbinați de casă,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Cât se mai simte vlagă-n rădăcini
Și slujbă în bisericile noastre,
Să demonstrăm că noi suntem români
De pace dornici și stăpâni acasă!

În limba asta - poezie de Emilian MARCU

ÎN LIMBA ASTA

(poezie de Emilian MARCU)

Învăț în limba asta să te apăr
Cum să te cânt cu truda ta prin veac
Ți-i rana-n palmă tainic scăpar
Și umbra ta pe câmpuri este arc.

În limba asta, adică-n limba grâului, curată
Învăț să te privesc necontenit
Privesc cum ar privi propriul meu tată
Marea de grâu ce-n câmpuri a-ncolțit.

În limba asta-nvăț cuvântul mamă
În limba asta-nvăț cuvintele de dor
Printre cuvinte aud lumina cum ne cheamă
Ca apa rece a micului izvor.

Învăț în limba asta să te apăr
Și să te cânt cu truda ta prin veac
Când rana-n palme-ți este nobil scăpar
Poporul meu, popor romano-dac.

Mugurul vorbei încolțit cu trudă
Ca pe o taină-l port și-l ocrotesc
Și știu că veșnic el o să se-audă
Căci e simbolul nostru pământesc.

Limba Română - poezie de Gheorghe VICOL

LIMBA ROMÂNĂ

(poezie de Gheorghe VICOL)

E tânără, dar și bătrână.

Când veselă, când doinitoare,

Opacă și strălucitoare,

Iubita mea Limba Română.

Atâtea frumuseți ascunde

În doruri mici și doruri grele!

E răsăritul, printre stele.

A lunii coborâtă-a unde.

E zborul vorbelor alese,

Rostite în Academie.

Ori celor simple, din câmpie,

Din florile de maci culese.

E ia-n zi de sărbătoare.

Ori vorba caldă de uimire.

E cerul nopții, cu safire

Și cântul de privighetoare.

E strigătul în bătălie

Când curge sângele pe arme,

Sau doina pruncului ce-adoarme

Când pacea se așterne-n glie.

Țăranii și-au cântat durerea

Cu zilele pline de soare

Căci Limba noastră farmec are

Și e mai dulce decât mierea.

Pentru poeți e o magie,

E o grădină fermecată,

Parcă anumea inventată

Pentru frumoasa Românie.

Iar pentru fiii duși departe

E cuib de dor și de frăție,

Pe toți îi vrea în armonie,

Ia doar unește, nu desparte.

Și-i fiecare rugăciune

Ce-a fost rostit-n românește;

Româna, Domnul o-nrăgește

Și sfinților ades' le-o spune.

Limba Română, e decentă,

Îi dau întreaga mea iubire

Și fac la fiecare-ntâlnire

Cu sfiniciune-o reverență.

E Limba mea și-a ta, maternă,

Venită ca o primăvară

Ce se așază peste țară

Și-apoi rămâne-așa, eternă.

E tânără, dar și bătrână.

Când veselă, când doinitoare,

Opacă și strălucitoare,

Iubita mea Limba Română.

Portița de-acasă - poezie de Sergiu APOSTOL

PORTIȚA DE-ACASĂ

(poezie de Sergiu Apostol)

Pe portița dinspre nuc
Am ieșit cândva de-acasă,
În lumea mare să mă duc
După o viață mai frumoasă.

De tânăr am plecat c-un gând:
Să fac, s-adun, să cuceresc,
Deseori prin somn visând
Poarta și pragul părintesc.

Am plecat gonit de soartă
Din satul meu, din satul drag,
Lăsându-l pe tata lângă poartă,
Pe mama lăcrimând în prag.

Prin viață mult am colindat,
Rătăcind printre străini,
Nicicând de casă n-am uitat,
Nici de-ale mele rădăcini.

Anii șterg în urma lor…
Dor de poartă mă apasă,
Căci amintirile nu mor
De locul drag numit „acasă”.

Nu regret nimic din viață,
De-am făurit, de-am suferit,
Revin la nuc, la vechea portiță
Pe care-odată am ieșit.

Dumnezeu mi-a dat de toate,
S-ajung din plin la ce-am dorit,
Dar n-am uitat eu niciodată
Pe ce portiță am ieșit.

Astăzi soarta mă desparte
De locul sfânt, de-acea poveste,
Dar îmi dau seama, chiar departe,
Că-n vis portița încă este.

Orchestra „Basarabeanca” a Casei Raionale de Cultură Noua Suliță (1990)

Mărturiile lui Nicolae Moisei: „De la secretarul de primărie din Berestea, județul Hotin, până la poștașul și meșterul din Turnișor, lângă Sibiu”.

De la secretarul de primărie din Berestea, județul Hotin, până la poștașul și meșterul din Turnișor, lângă Sibiu.

(Mărturiile lui Nicolae Moisei)

Nicolae Moisei, bărbatul din mijloc

Monumentul înfrângerii din Țara Valahilor - mărturii ale Bătăliei de la Codrii Cosminului

Limba mamei - poezie de Sergiu APOSTOL

LIMBA MAMEI

(poezie de Sergiu APOSTOL)

Limba mamei, cea din fașă,

Cu ea adorm, visez, iubesc,

La icoană mă închin dis-de-dimineață,

„Tatăl nostru” prin ea rostesc.

Limba mamei, cea de leagăn,

Cu sfinte rugăciuni în miez de noapte,

Mereu de vatră și de plai mă leagă,

Darul firesc, ce Dumnezeu îl împarte.

Limba mamei îmi mângâie inima,

Cu balade, doine, cântece de dor,

Limba mamei – a neamului mândrie,

Melodie dulce, cu freamăt și amor.

Limba mamei – floare sufletească,

Prin ea „Luceafărul” a fost aprins,

Rădăcina-ți-e vie, limbă românească,

Scânteia și lumina fie-ți de nestins!

Costiceni - 445 de ani de la prima atestare documentară.

O nouă carte pentru comunitatea românească: „Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” din Buda, comuna Mahala (25 de ani de la zidire)

Banda lui Gruia - Tradiția haiducească de Anul Nou din satul Pol-Vancicăuți/Costiceni

Călușarii și căluții: Două tradiții românești diferite pe care nu trebuie să le confundăm

Lumini care s-au stins, dar nu au apus...

 Lumini care s-au stins, dar nu au apus...

(mesaj la sfârșit de an din partea Societății „Valea Prutului”)

Rugăciuni și lacrimi la Mănăstirea Putna pentru etnicii români căzuți în războiul din Ucraina

Toadere Captari - rapsod, instrumentist, meșter popular din Costiceni (informație cenzurată de Wikipedia)

Eugen Goga: Experiențele din Primul Război Mondial. Întâlnirea cu românul din Hotin. Siberia și Turtucaia.

 Eugen Goga, fratele mai mic al lui Octavian Goga:

Experiențele din Primul Război Mondial.

Întâlnirea cu românul din Hotin. Siberia și Turtucaia.

LA VÂRSTA DE DOI ANI ÎN DRUM SPRE SIBERIA

 LA VÂRSTA DE DOI ANI ÎN DRUM SPRE SIBERIA

Interviu cu Ion PETRIUC,

satul Mahala, raionul Noua Suliță

AMARUL VIEȚII MELE

 AMARUL VIEȚII MELE

Luceria ANTONESCU,

satul Mahala, raionul Noua Suliță

In memoriam: Zinaida Smochină-Rotaru

In Memoriam: Zinaida Smochină-Rotaru (1941-2025)

In Memoriam: Zinaida Smochină-Rotaru (1941-2025) – Poeta din Costiceni care a scris peste o mie de versuri pentru copiii români

NE-AU DUS PĂGÂNII LA MOARTE

NE-AU DUS PĂGÂNII LA MOARTE

Aurora BEJAN,

satul Budenița, raionul Storojineț

Cum au cucerit rușii orașul Cernăuți în 1916 – mărturia lui Mihai Ogranovici din Vancicăuți

100 de ani de la nașterea Părintelui Dimitrie Mândrescu (23 octombrie 2025)

A apărut de sub tipar lucrarea: "Părintele Dimitrie Mândrescu – 100 de ani de la naștere”

Martie 1932: Țăran din satul Dinăuți a fost omorât de niște spioni sovietici

Martie 1932: Țăran din satul Dinăuți a fost omorât de niște spioni sovietici

Teroarea stalinistă în nordul Bucovinei: Mărturiile victimelor din Mahala

Alexandru cel Bun - Cel mai înțelept şi tolerant domnitor român

Fotografii de epocă din Cernăuți, realizate de Josef Szombathy (1894)

Vizita Societății Junimea în localitatea Stroiești (1920)

Un articol despre vizita Societății Junimea în localitatea Stroiești de lângă Noua Suliță. Textul de mai jos a apărut în ziarul Glasul Bucovinei, nr. 455 - 27 iunie 1920.

Învățătorului Petru Pascaru și Căminul Cultural „Regina Maria" din satul Negrinți (1939)

În perioada interbelică, satele din ținutul Hotin au avut o viață culturală bogată și activă. Aceasta a fost sprijinită atât de inițiativele oamenilor din sate, cât și de Fundația Culturală Regală „Principele Carol”.

Un exemplu este Căminul Cultural „Regina Maria” din satul Negrinți, despre care presa vremii scria cu admirație. Instituția a fost înființată și condusă de învățătorul Petru Pascaru, și în aprilie 1939, marca un an de activitate.

Căminul s-a dezvoltat din societatea culturală „Vasile Todicescu”, creată cu 12 ani mai devreme de un grup de elevi, printre care și Petru Pascaru. Această societate a devenit un adevărat centru cultural românesc pentru zonă și a stat la baza înființării căminelor culturale din Mămăliga, Coșuleni și Negrinți.

Folclor din Costiceni. „Foaie verde alunele” de Gheorghe Rață

O nouă donație de carte pentru viitoarea bibliotecă a Societății Valea Prutului din Costiceni, regiunea Cernăuți

1938: Jurnalist român călătorind prin satele Vancineți, Tărăsăuți și Marșenița (județul Hotin)

Atentatul bolșevic din județul Hotin din octombrie 1924

 

Copiii români de pe Valea Prutului, premiați pentru desenele dedicate lui Ștefan cel Mare

Masacrul de la Negrinți din vara anului 1921. Familia Moșanu și teroarea bolșevică din nordul Basarabiei.

Drama familiei Chitic din Tărăsăuți, județul Hotin, distrusă de regimul sovietic

Satele de pe Valea Prutului în 1943

Vsevolod Crițchi - Preotul din Colincăuți care a murit de frig sub biciul sovietic

Descrierea satului Vancicăuți la 1884. Studiu etnografic realizat de Mihail Kobîlin