Sărmanul porc pare, de departe, unul dintre cele mai nedreptăţite animale. Cu toate acestea, în tradiţia chineză, porcul este simbolul belşugului, al prosperităţii.
Prin pădurile şi mlaştinile din Europa şi Asia s-au descoperit numeroase fosile ale unor animale sălbatice asemănătoare porcului, care datează de aproximativ 40 de milioane de ani. Primele urme de domesticire a porcilor sălbatici se pare că se regăsesc undeva în jurul lui 9.000 î.H., pentru regiunea de est a Turciei, respectiv 7.000-6.000 î.H. - pentru zona Chinei. În ceea ce priveşte Europa, specialiştii au considerat 1.500 î.H. ca bază de plecare a fenomenului. S-au descoperit importante dovezi ale creşterii porcilor, în Neolitic, atât în actuala Italie, cât şi în Europa Centrală, India de Nord sau sud-estul Asiei.
China rămâne unul dintre leagănele strămoşului porcului. Cercetări arheologice întreprinse în provincia Hunan (sudul Chinei Centrale) au confirmat prezenţa animalului domestic în jurul anului 7.000 î.H. Este vorba despre morminte în care au fost identificate atât schelete umane, cât şi animale - căprioară, urs, elefant, rinocer şi porc. Analiza dinţilor acestuia din urmă - mai mici, în comparaţie cu cei ai porcului sălbatic - i-au confirmat domesticirea.
Porcul a apărut şi la alte civilizaţii ale Orientului antic, mai ales ca ofrandă în sacrificiile aduse zeilor. Considerat, în Egipt, animal lipsit de puritate, el era totuşi sacrificat în onoarea unora dintre cei mai importanţi zei Osiris şi Toth. Explicaţia ar putea fi dată de ideea de belşug, prezentă atât în legătură cu Osiris, zeul fertilităţii, cât şi cu animalul ce trăia în câmpurile aduse la viaţă de revărsările Nilului. Dar şi din perspectiva „necuratului” şi „necunoscutului” caractere definitorii şi pentru Toth, dar şi pentru Osiris.
În Grecia antică, legendele pomenesc în răpirea fecioarei Persephona de către Hades şi de prezenţa unui crescător de porci, Eubouleus, ale cărui animale au fost înghiţite de pământ, împreună cu Persephona. Astfel că, pentru sărbătoarea dedicată acelui eveniment, Thesmophoria, ce avea loc în luna octombrie, preotesele creşteau porci, pentru a fi aduşi ofrandă zeităţilor.
Romanii considerau porcul nu numai o delicatesă culinară, ci şi, alături de oaie şi taur, singurul sacrificiu permis pentru purificare. Una dintre reţetele preferate ale romanilor era Porcus trojanus, numele amintind tocmai de celebrul cal cu care se cucerise cetatea Troiei. Carcasa era umplută cu bucăţi de ficat, gălbenuş de ou, carne condimentată, atât de porc, cât şi de pasăre.
În mitologia celtă, porcul reprezenta un animal mitic, cu puteri miraculoase, atribut al zeilor şi zeiţelor. Unele inscripţii în cinstea lui Mercur, de exemplu, îi utilizau numele galez de Moccus, ceea ce însemna porc sau mistreţ, în limba celtă. Darul său cel mai căutat era de vindecător al bolnavilor.
În zona sanctuarului de la Stonehenge, din Marea Britanie, au fost descoperite numeroase resturi de animale aduse ca ofrandă, printre care importanţi, se pare, au fost şi porcii, a căror prezenţă domesticită se identifică cu aceeaşi perioadă neolitică.
Evul Mediu occidental a nutrit sentimente diverse faţă de acest animal, dar prezenţa sa a fost impresionantă după estimările actuale, cam trei sferturi din totalul turmelor.
Ilustrare perfectă stă legenda Sfântului Antonie (251 - 356), părinte al călugărilor din Occident. Sfântul Atanasie, prieten şi ucenic, autorul uneia dintre cele mai frumoase modele de biografie, ne-a lăsat povestea vieţii sale. Născut la Como, o mică localitate din centrul Egiptului, Antonie, urmând cuvintele domnului Iisus, a părăsit, la 20 de ani, viaţa lumească şi, la început, s-a retras într-un ţinut pustiu, printre morminte părăsite, pentru ca, apoi, vreme de mai bine de 80 de ani, să-şi găsească sălaşul pe malul Mării Roşii. Locul a devenit unul de mare pelerinaj, inclusiv Constantin cel Mare şi fiii săi au păstrat legătura cu pustnicul pentru sfat şi îndrumare spirituală. În timpul primei sale experienţe mistice, meditaţia i-a fost întreruptă de prezenţa unui demon, ce luase înfăţişarea unui porc. Reuşind să scape de tentaţiile pe care Necuratul i le-a întins, Antonie a devenit, astfel, şi proteguitorul porcilor. Începând cu secolul al XV-lea, reprezentările au alăturat întotdeauna imaginii sale pe cea a unui porc sau a unui mistreţ.
Un alt eveniment avea să tulbure istoria porcului în lumea occidentului medieval. La 13 octombrie 1131, la Paris, tânărul Philippe de Franţa (1116-1131) era ucis sub copitele unui cal, speriat de un porc, ce fugea liber pe stradă. Copilul era odrasla regelui Ludovic al Vl-lea (1081-1137) şi al reginei Adela de Savoia (1100-1154). Începând cu acea dată, un edict regal a interzis proprietarilor de porci să îi lase liberi pe străzile oraşelor. Totuşi, accidentele de acest fel au continuat.
Spre anul 1440, contele de Oetlingen s-a hotărât să cucerească oraşul bine fortificat Nordlingen, din Germania. Legenda spune că, în seara în care era decis atacul (ce se baza şi pe trădarea paznicilor de la porţi), o femeie, pe nume Dauser, a ieşit pentru a-i cumpăra bere bărbatului ei. Plimbându-se pe străzi, a zărit un porc ce-şi freca spinarea de poarta oraşului. Aceasta fiind întredeschisă, animalul a scăpat, ademenit de ierburile ce creşteau în voie în afara zidurilor cetăţii. Uitând cu totul de băutura pentru consort, femeia s-a apucat să alerge după porc, strigând cât o ţineau plămânii: „Hei, bătrâne, hei!” (So, Gsell So!). Intrigaţi de zgomote, vecinii au ieşit şi, descoperind porţile oraşului deschise, au dat repede alarma. Un porc salvase un oraş imperial! În cinstea acestui eveniment, chiar şi astăzi, paznicul oraşului rememorează, în fiecare seară, de pe înălţimea turlei bisericii Sf. Gheorghe, strigătul femeii: So, Gsell So!
De numele lui Cristofor Columb (1451-1506) se leagă prezenţa porcilor în America. La insistenţele reginei Isabela de Castilia (1451-1504), navigatorul a luat cu el, în călătoria spre Cuba, din 1493, opt porci. Insă adevăratul părinte al industriei americane a cărnii de porc este considerat un alt explorator spaniol, Hernando de Soto (1500-1542), care a debarcat în Golful Tampa din Florida, în 1539, cu 13 porci. Atât de mult au ajuns să îndrăgească carnea acestora indienii americani, încât expediţia spaniolului a devenit ţinta a numeroase atacuri. La moartea lui de Soto, numit încă de la plecarea în expediţie, de către Carol Quintul (1500-1558), guvernator al Cubei, turma sa de porci ajunsese la impresionantul număr de 700 de capete.
Încetul cu încetul, prin intermediul expediţiilor diverse, porcii s-au răspândit pe întregul continent american: oamenii lui Hernăn Cortes (1485-1547) i-au adus în New Mexico, spre 1600; iar cei veniţi împreună cu Sir Walter Raleigh (1552, 1554-1618), în 1607 - în colonia Jamestown.
Vagabondajul turmelor de porci a făcut şi aici victime. Mai ales pe câmpiile de cereale ale coloniştilor din regiunea New York. Luându-se act de toate acestea, oficialităţile au hotărât fie ca toţi deţinătorii de porci mai înalţi de 35 cm să le pună un inel în rât; fie, pe insula Manhattan, ridicarea unui zid, de-a lungul marginii de nord a coloniei, tocmai în scopul de a opri hoardele migratoare de porci. De atunci, acea zonă a fost cunoscută sub numele de Wall Street (Strada zidului).
În Evul Mediu, în nouă din zece procese îndreptate contra animalelor, vieţuitoarea incriminată a fost porcul... Conform estimărilor istoricului francez Franşoise Legruen, între 1266 şi 1586, au avut loc aproximativ 60 asemenea procese.
În ianuarie 1386, în orăşelul muntos Falaise, din zona normandă, un porc de trei ani a fost condamnat la moarte şi executat pentru a fi atacat şi mâncat un copil. În urma unui proces în toată regula - implicând juraţi, apărător şi procuror -, animalul a fost scos din închisoare şi, în faţa unei impresionante adunări, prezidate de vicontele Regnault Rigault, adunare la care au participat şi stăpânul, cât şi alţi proprietari de porci, însoţiţi de râmătoarele lor, porcul, îmbrăcat în haine omeneşti, a fost mai întâi spânzurat, ritualic, apoi ars de viu în piaţa publică.
Perioada Revoluţiei franceze a adus un alt caz de proces în care a fost implicat un porc... Din nou, sacrificat, dar din cu totul alte motive! După cum se menţiona în însemnările grefierului tribunalului din Lamarche, la 31 decembrie 1798, un anume cetăţean Franşois Devaux a fost surprins în timp ce sacrifica un porc în ziua de duminică. Cum legea din 17 Thermidor interzicea orice activitate lucrativă în decadi (duminică sau ultima zi a decadei), Devaux a fost imediat adus în faţa organelor judiciare. Apărându-se singur, a declarat că nu a dorit să încalce legea, pe care o cunoştea, ci doar să... ajute animalul şi pe sine însuşi! Deoarece observase că porcul, pe care tocmai îl cumpărase, dădea semne vizibile de sfârşeală şi nu mai mânca, s-a hotărât să-i curme... suferinţa.
În urma deliberărilor, „tribunalul a considerat că omorârea de către un cetăţean a porcului său, pentru hrană, nu poate fi clasată printre muncile interzise...”. Nemulţumit, procurorul a înaintat o moţiune împotriva sentinţei. După deliberări îndelungate, tribunalul parizian, însărcinat cu soluţionarea complicatei chestiuni, a confirmat verdictul.
Magazin Istoric
(decembrie 2010)
.jpg)
