 |
| Plângerea locuitorilor satului Răchitna, ținutul Hotin, către Departamentul Guvernului Regional al Basarabiei din 15 februarie 1816 |
La începutul anului 1816, în timp ce generalul I. M. Harting - guvernatorul civil al Basarabiei - încerca să impună judecarea funcţionarilor (cinovnicilor) moldoveni după legile ruseşti şi să reducă influenţa administraţiei locale autohtone, populaţia ţinutului Hotin a adresat autorităţilor ruse o serie de plângeri privind sarcinile fiscale și militare tot mai apăsătoare instituite după anexarea din 1812. Una dintre aceste petiţii este plângerea (jaloba) locuitorilor satului Răchitna, redactată la 15 februarie 1816.
🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴
Versiune plângerii în română contemporană
„Am îndurat multe și înainte, din cauza armatelor, dar de când s-a închis granița pe Prut, e și mai rău. În fiecare clipă ni se cere să dăm de toate, și nimeni nu se mai întreabă dacă mai avem din ce să dăm. Am ajuns ca majoritatea dintre noi să nu mai avem nici ce mânca, din cauza numărului mare de prestații obligatorii pe care le facem zilnic: cositul și căratul fânului, tăiatul și căratul lemnului și cherestelei - chiar și până în sudul Basarabiei, la Chișinău, la Briceni și în alte părți - cum și cărăuția pentru armată, cu care cu boi, peste tot locul, plus serviciul de poștă din sat în sat, tot timpul, pentru toți ofițerii, funcționarii, cazacii și soldații - cu cai, căruțe, care cu boi - fie că ni se cere voie, fie că nu, cu ordin sau fără ordin, cum apucă fiecare, fără să ni se plătească nimic. Dăm bani pentru surugii, taxe și dări, iar uneori trebuie să găzduim și să hrănim soldați și cazaci pe cont propriu; ei iau cu forța ce găsesc prin casele noastre și mănâncă, ba chiar ne bat ca să le dăm ce nu avem, și apoi ne obligă, de frică, să le dăm și chitanțe [ca dovadă că am fost plătiți, deși nu-i adevărat]. Și câte alte necazuri mai îndurăm, așa cum bine știe cinstita pârcălăbie.
Facem de strajă la graniță în fiecare zi. Vitele ni s-au împuținat cu totul, fiindcă hoții ni le fură. Iar de partea nemților [adică Austriei], străjile s-au retras, doar a noastră a rămas, și de-aceea suferim: nici măcar nu ni se mai dă voie să mergem după hoți ca să ne căutăm vitele imediat, cum puteam face mai înainte, când eram liberi și vitele nu ne erau furate ca acum.
Și când, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai facem ceva recoltă, ne-o mănâncă alții, așa cum am arătat, și nu mai putem vinde unde vrem — nici pâinea, nici vitele, nici nimic din ce muncim. Acum ni s-a interzis complet comerțul, suntem opriți, și nici măcar sarea, vinul și altele nu le mai avem ca înainte, și nu mai știm ce să facem.
Doar mila împăratului ne poate salva de la pieirea în care ne aflăm. De-ar vrea Maica Domnului să ne ridice aceste greutăți și să ne lase cu obiceiurile noastre moldovenești, moștenite de la bătrânii noștri, ca să redevenim înfloritori cum am fost, și să slăvim numele împăratului — noi și urmașii noștri după noi — și să trăim mereu sub conducerea unor dregători ai Moldovei, oameni de-ai noștri, așa cum suntem obișnuiți și cum ne înțelegem în vorbă. Căci noi alte rânduieli nu pricepem, și doar ni se adaugă necazuri și greutăți”.
Au semnat: Neculai Bordeiu, Ştefan Roşca, Ichim Bobeşti, Ion Ciupauca, Tanasă Dascălul, Vasile Bordei, Toader Prodan, Vasile Bobeşti — „vornic și tot satul Răchitna, ținutul Hotin” — și Grigore Dascăl, care a scris jaloba „după spusele satului”.
🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴
Textul plângerii în româna veche:
„Tare multe am tras şi mai înainte cu oştile, dar şi acum di când s-a închis Prutu, încă şi mai multe. Că pe tot ceasul dăm di toate şi nimeni nu ni mai întreabă de mai avem de unde da. Încât acum au rămas din cei mai mulţi nu avem nici ce mânca de mulţimea havalelilor (prestaţie - obligaţie de muncă sau bunuri către stat) ce facem în toate zălele cu cosări (cosirea) şi cărături di fân, cu faceri şi cu cărături di feliuri di lemni şi cheresteli, încă şi pe la Basarabia („Basarabia” propriu-zisă, adică zona de sud (Bugeacul), spre deosebire de restul teritoriului), şi la Chişinău, pe la Briceni şi pe aiure, cum și stânjeni di lemni, dar podvodărituri oşteneşti cu cară cu boi peste tot locul, cum şi poștili din sat în sat peste tot locul, pin tot ceasul, pe la toţi ofiţării, şi slujbaşii, şi cazacii, şi săldaţii cu cai cu căruţi, cu cară cu boi, întrebat, neîntrebat, cu poroncă şi fără poroncă, care cum apucă ni întrebat şi eu bani; dăm pentru surugii goştină, desătină şi câte altădată săldaţii şi cazacii la fartiri (din rusescul kvartira) – a găzdui (trupe) ţânem şi hrănim, şi luându-ni cu săla cele ce găsesc pe la casăli noastre şi mănâncă, ba încă ni bat să le dăm ceea ce nu avem, şi apoi ni fac cu frică di li dăm şi cfitanţăe (chitanţă) şi câte alte nevoi tragem, precum ştie cinstita părcălabie.
Strajă pe hraniţă dăm în toate zălili. Di vite cu totul ne-au sărăcit şi tălharii că le fură. Şi di ceea parte la nemţi s-au rădecat străjăle şi numai a noastră au rămas di ni năcăjăm încât nici după tălhari nu ne lasă să mergem ca să ni căutăm vitele în pripă precum mai înainte eram slobozi şi nu ni se pote fura vitele ca acum. Şi pâne când dă Dumnăzău de să faci mai gloată, ne o mănâncă alţii precum arătăm, iar nu ca mai înainte să putem vinde unde ni era voia, şi pâine şi vite şi orice avem din munca noastră. Acum cu totul ni s-au închis aleşverişul (vânzare, negoţ), şi sântem opriţi şi nici chirie di sare, şi vin şi altele ca mai înainte nu avem şi nu ştim ce să mai facem.
Numai mila împăratului poate să ni scape de pieire întru care ni aflăm. Că de ar da Maica Precista năstav să ni rădice greutăţile aceste şi să ni lase în obiceiurile noastre cele moldoveneşti care am apucat de la bătrânii noştri şi să venim în floare precum am fost, ca să slăvim numele împăratului, noi, şi în urmă şi urmaşii noştri, şi să petrecem totdeauna supt dregătorii Moldovii, pământeni de ai noştri, precum sântem deprinşi şi ne înţelegem în vorbă. Că noi alte rânduieli nu pricepem şi numai cât ni să adaog năcazurile şi greutăţile noastre”.
Au subscris: Neculai Bordeiu, Ştefan Roşca, Ichim Bobeşti, Ion Ciupauca, Tanasă Dascalul, Vasile Bordei, Toader Prodan, Vasile Bobeşti „vornic şi tot satul Rachitna, ţânutul Hotinul”, Grigore Dascăl, care a „scris cu zăsa satului”.
🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴🔴
Publicarea originală a documentului: L. T. Boga, „Ţărănimea moldoveană şi stăpânirea rusească în anul 1816”, în revista Şcoala Basarabiei, 1919, nr. 1, p. 2.
Textul jalobei este reprodus în aceeaşi revistă: Şcoala Basarabiei, 1919, nr. 1, p. 2-3.
Reproducere şi analiză contemporană: Dinu Poştarencu, „Calvarul limbii române în Basarabia sub dominaţia ţaristă (3)”, Art-emis, 14 aprilie 2013, unde documentul este citat integral.
În imagine: țărani români din Basarabia (Moldova de Est), anul 1895 (fotografie colorizată)
Sergiu Barbuța,
ONG Valea Prutului