Viața lui Ion Vatamanu prezentat publicului din Costiceni într-un film

Viaţa şi activitatea lui Ion Vatamanu prezentat 

publicului din Costiceni într-un film.

De data aceasta îndrăgitul nostru poet a fost adus printre consătenii săi de renumiţii regizori basarabeni Leontina Vatamanu (fiica regretatului poet şi om de ştiinţă) şi soţul ei Virgiliu Mărgineanu, care au prezentat publicului, la 29 iunie, în incinta Căminului Cultural din Costiceni,  filmul documentar ”Dor de Ion Vatamanu”. Acest fim de excepție cuprinde informaţii inedite din biografia marelui nostru pământean.

Înainte de a începe manifestarea culturală, Leontina Vatamanu a precizat următoarele:

-Proiectând acest film aici, am senzația că a revenit și tată-l meu acasă. Satul Costiceni pentru mine este mai mult decât a doua casă. Aici viețuiește bunicuța mea Mărioara, vecinii și finii noștri cu care ne mândrim, de aceea am hotărât să pornim acest proiect anume din acest sat. Filmul pe care îl vom prezenta e foarte mult legat de baștina d-voastră. În acest film veți putea întâlni mai multe epizoade filmate aici. Vă invit să ne reîntâlnim puțin de Ion Vatamanu, sper ca tinerii și elevii din sală să-l cunoască și atât cât e posibil să-i poartă amintirea lui mai departe. 

În timpul vizionării unii spectatori au lăcrimat, copleșiți de emoții, alţii s-au pătruns de o anumită energie pozitivă. Simțeam parcă prezența poetului printre noi.

La final, Vergiliu Mărgineanu, ne-a răspuns la câteva întrebări.

-Domnule Vergiliu, cum a apărut ideea acestui film?

-Este o idee a instituției pe care o conduc „studioul OWH”. Ne-am gândit să redeschidem Casele de Cultură din sate și raioane ca să vedem dacă lumea mai vrea să vină la filme. Din păcate și-n Ucraina și-n Moldova cluburile au rămas de izbeliște, ideea noastră e să reanimăm sălile de cinema. Încercăm să realizăm acest proiect în toată Moldova. Astăzi este prima zi de proiecție, datorită faptului că Leontina are rădăcini adânci la Costiceni în mod special am vrut să începem realizarea proiectului în Regiunea Cernăuți.

-Cât timp a durat proiectarea acestui film?

-Realizarea acestui film a durat aproape un an. Un film documentar este un pic mai greu de realizat decât-un film de acțiune sau un film artistic, pentru că el se bazează pe foarte multe documente. Acestea documente trebuiesc culese, perfectate și prelucrate, uneori ele trebuiesc adaptate pentru că sunt alb-negru sau zgâriate. Leontina Vatamanu fiind fiica poetului a avut niște sclipiri mai deosebite în realizarea acestui film. Cunoscându-i opera i-a fost și mai ușor, dar poate și mai dificil pentru-că să faci un film despre tată-l tău este complicat. S-a străduit să-l combine pe omul, poetul, chimistul și politicianul Ion Vatamanu într-un film de 40 de minute. 

-Care sunt performanțele acestui film?

-Filmul a avut mare succes atât în Moldova cât și la multe festivaluri din afară țării. De exemplu în România filmul a obținut mai multe premii, pentru regie, pentru sunet, ș.m.d. Televiziunea Națională din Moldova la fiecare întâi mai de ziua de nașterea a poetului, cere permisiunea noastră pentru a pune pe post acest film. În acest fel ei vor să animeze și să amintească un pic poporului despre cel care a fost Ion Vatamanu.

-Ce le doriți cititorilor blogului nostru?

-În primul rând le dorim să vină în sălile de cinema, și să încerce să reanimeze cinematografiile. Cinematografia este o artă importantă, dar din păcate astăzi toată lumea stă pe internet, pe diverse rețele de socializare și uită că e bine să mai privească un film. A privi un film în sala de cinema este cu totul alt ceva decât a privi filmul în fața monitorului de calculator. Mi-a plăcut foarte mult spectatorii de la Costiceni, care au venit astăzi. Este o modalitate de a se întâlni, de-a comunica, și de-a pune lucrurile la cale.

Sergiu Barbuța
costiceni.blogspot.com

-Mi se rupe inima de durere, Elena Bândiu din oraşul Cernăuţi

Mi se rupe inima de durere

Dragă redacție! Vă scriu cu durere în suflet. Inima mi se frânge de tristețe când văd ce se întâmplă în tărișoara noastră la doar câteva sute do kilometri în Estul Ucrainei.

Uneori nici nu ne vine să credem că trăim zile de război, că zilnic mor oameni nevino­vaţi, tineri în floarea vârstei, care apără cu armele în mână hotarele Ucrainei de separatiş­ti pro-ruşi. Oare, putea să-şi imagineze cineva vreo dată că fratele şi vecinul rus, ar putea să ne urască de moarte? Sigur că nu!

Urmăresc ștrile la televizor şi mă îngrozesc când văd ce se întâmplă în regiunile Doneţk şi Lugansk. De câteva  săptămâni bune,  ochii  nu  mi  se  usucă  de  lacrimi. În focul  luptelor  în estul țării

Trandafirul (povestire de Zinaida Smochină-Rotaru)

Trandafirul (povestire de Zinaida Smochină-Rotaru)

Pe timpuri, un poet îşi făcea studiile superioare departe de casa părintească, în altă ţară. Aşa era cu mulţi ani în urmă, cine dintre părinţi era mai înstărit, îşi trimitea copilul la învăţat în alte ţări. Strada pe care el mergea în fiecare zi la Universitate era foarte aglomerată. Într-un colţ mai ferit de lume tot timpul şedea o cerşătoare cu ochii în pământ şi mâna întinsă. Cine trecea pe lângă ea îi punea în mână câţiva bănuţi, care şi cum se îndura de ea. Poetul nu-i dădea nimic, iar colega lui de studii îi mai întindea din când în când nişte mărunţiş. Odată, fata l-a întrebat de ce nu-i dă nimic sărmanei femei. Poetul i-a răspuns:

– Trebuie de-i dat ceva şi pentru suflet, nu numai să-i punem bănuţi în palmă. A doua zi poetul a venit cu un boboc de trandafir mirositor, abia înflorit, şi i l-a pus cerşetoarei în mână. Ea l-a privit lung, s-a luminat la faţă, s-a ridicat de jos, a luat mâna poetului şi a sărutat-o. Apoi, iradiind de bucurie, cu trandafirul la piept, a plecat, părăsind locul de unde cerşea. O săptămână întreagă această femeie n-a fost văzută, la locul ei vechi, unde stătea cu mâna întinsă.

– Din ce o fi trăit femeia toate acestea zile? – a întrebat fata.

– Din trandafir, – zise poetul.

– Cum aşa din trandafir? – mai întrebă ea încă o dată.

– Uite aşa, cum îţi spun. O floare dăruită, un cuvânt spus la vremea potrivită, un jest frumos, are o impresie pozitivă asupra sufletelor oamenilor. Trebuie să ştim că nu banul aduce mângâiere, dar stima şi respectul faţă de oameni este mai presus ca orice.

Zinaida Smochină-Rotaru

De neamul valahilor

De neamul valahilor

În limba noastră au rămas numele unor neamuri vechi folosite azi ca substantive comune, neamuri care au venit în contact cu strămoşii noştri; astfel, „vandal” de­semnează azi mai ales acele persoane care distrug valorile artistice şi culturale; „avar” înseamnă om zgârcit, lipsit de generozitate; „hun” - om încăpăţânat, care nu vrea să priceapă nimic; „liftă” (de la Litva, Lituania) - om „păgân”, de altă credinţă, cotropitor. De la avari ne-a mai rămas şi cuvântul „capcân”, care înseamnă om sălbatic, lacom, hapsân, urât la înfăţişare. Cu acest cuvânt - capgan - avarii numeau pe domnitorii şi conducătorii lor.

Probabil, din acele vremuri vechi au ajuns până la noi o serie de proverbe, ca nişte propoziţii desprinse din istoria noastră: „Apa trece, pietrele rămân”, „Cine se teme de moarte, şi-apierdut viața”, „Cine schimbă stăpânii, slugă îmbătrâneşte”, „Ce e rău, nu bine”, „Duşmanului să-i dai pâine şi sare, că mai repede pleacă”, „De ce fugi, nu scapi”, „Dai un deget, şi-ţi ia mâna toată”, „Voinicul fără de cal e ca peştele pe mal”, „Pe omul cel rău nu cerca să-l faci de-al tău” etc.

Un simbol profund al feminității – Ziua Universală a Iei tradiționale românești

Recomandări utile pentru șoferi (să râdem puțin!)

Recomandări utile pentru șoferi

1. Şoferii trebuie să-i ducă mita inspectorului auto cu o viteză nu mai mică de 60 kilometri pe oră.

2. Orice conducător auto trebuie să aibă la îndemână un termos cu ceai sau cafea fierbinte, tartine, un schimb de îm­brăcăminte caldă, în caz că-l opreşte vreun inspector flămând şi îngheţat.

3. Dacă şoferul observă din urma sa o maşină a miliţiei, el trebuie să tragă pe dreapta, să iasă din vehicul, să se culce cu faţa în jos pe asfalt, iar în mâna dreaptă să ţină 200 de grivne, repetând întruna: „Sunt vinovat, mai mult n-o să încalc regulile...”. Nu se recomandă să se ridice până nu va dispare maşina miliţiei.

4. Dacă inspectorul auto l-a scăpat din vedere pe vreun şofer, acela trebuie să se oprească singur, recunoscând că a încălcat regulile de circulaţie.

O întâlnire de suflet după 60 de ani (Tărăsăuți)

O întâlnire de suflet după 60 de ani

Anii de şcoală rămân, probabil, pentru mulţi dintre noi, cea mai frumoasă perioadă. De aceea, întâlnirea cu foştii colegi şi profesori este mereu un moment emoţionant. Pentru noi anii de şcoală 1947-1954 vor rămâne în amintire pentru toată viaţa, adică cât timp vom mai trăi pe acest pământ.

„Лучафер” Міхая Емінеску - Переклад українською мовою Віталія Колодія

„Лучафер” Міхая Емінеску

Переклад українською мовою Віталія Колодія

Вершинний твір класика світової та румунської літератури пopyшyє одвічно животрепетні проблеми взаємостосунків особистості i суспільства.

За переклад поеми Міхая Емінеску 

≪Лучафер≫

українською мовою

Віталій Колодій удостоєний:

премії імені Mixaя Емінеску (Румунія)

премії Спілки письменників Молдови

Alexandru cel Bun - Un muşatin în toate

Alexandru cel Bun - Un muşatin în toate

strada Alexandru cel Bun din Cernăuți

În galeria de domnitori pe care i-a avut de-a lungul istoriei sale zbuciumate Moldova, poporul i-a preamărit cu diferite epitete pe voievozii săi, zicându-le, unuia - cel Mare, altora - cel Viteaz, cel Cumplit sau cel Bătrân şi numai unuia dintre ei i-a zis, şi pe bună dreptate, cel Bun. E vorba Alexandru, fiul lui Roman I Muşat şi al doamnei Anastasia, care s-a urcat pe tronul ţării în anul 1400, cârmuind Moldova timp de 32 de ani cu multă înţelepciune şi blândeţe. Grigore Ureche va scrie în letopiseţul său că „Acest Alexandru Vodă multe lucruri bune au făcut în ţară”, căci dânsul fiind „mai întreg şi mai cu minte decât cei trecuţi înaintea domniei lui... socotit-au şi la această ţară”.

Alexandru cel Bun a căutat să se pună în legături de prietenie cu toate ţările învecinate Moldovei, el nu s-a avântat în războaie, ci a cercat să aplaneze eventualele conflicte în mod paşnic. A afirmat independenţa ţării sale, făcând numele Moldovei tot mai cunoscut în Europa, el, cum zice Miron Costin, domnind în Moldova vremii lui „asemenea unui rege”.

Legenda viței de vie (poveste de Zinaida Smochină-Rotaru)

Legenda viței de vie

Povestesc bătrânii că demult, tare demult, pe când turcii năvăleau asupra pământului nostru şi-l supuneau la greutăți, într-o pădure trăia un pădurar împreună cu familia sa. Şi avea el o fată frumoasă şi deşteaptă pe care o chema Lidia. Oamenii o mai numeau Mica Vrăjitoare, fiindcă Lidia lecuia bolile şi tămăduia rănile cu ajutorul diferitor buruieni de pădure, pe care doar ea le ştia secretul. Fiind­că se născuse în pădure şi crescuse printre animale, şi păsări, Lidia cunoştea orice pasă­re după cântec, orice copac după freamătul frunzelor şi orice animal după sunetele emise.

Cu paşi mici spre vise mari

Cu paşi mici spre vise mari

În satul Mămăliga, care este cunoscut prin gospodari harnici, peisaje frumoase şi oameni generoşi, activează cercul de dans. Conducătoarea acestui cerc este tânăra coregrafă Veronica Abramciuc. În cadrul cercului sunt incluse grupurile mică, mijlocie şi superioară. Lecţiile sunt deţinute într-o clasă specială de dans, care se află în incinta Casei de cultură. În curând, grupa superioară de dans senior, care este cunoscută sub denumirea de „Plai basarabean”, va sărbători pentru a doua oară ziua de naştere. Copiii spun: „Nici nu ne vine să credem că deja au trecut doi ani de când am venit prima dată în acest cerc, am făcut primul antrenament şi am început să învăţăm mişcările de dans”. Elevii cu mare plăcere şi bucurie au povestit despre prima lor lecţie.

Dragostea faţă de şcoală a rezistat peste ani... (Noua Sulița)

Dragostea faţă de şcoală a rezistat peste ani...

Orice om este capabil să facă fapte bune, de aceea, nu trebuie să ne fie frică să le facem. Deseori se spune că trebuie să facem bine şi atunci lumea va deveni mai bună.

Copii sănătoşi – o naţiune sănătoasă (Tărăsăuți)

Copii sănătoşi – o naţiune sănătoasă

„În cazul în care omul însuşi are grijă de sănătatea sa, este dificil de a găsi un medic care ar şti mai bine ce este de folos pentru sănătatea lui, decât el însuşi”. (Socrate)

Este bine cunoscut faptul că sănătatea este cea mai de preţ, nu numai pentru o persoană aparte, ci pentru întreaga societate. Sănătatea şi educaţia sunt componente complementare ale unei vieţi de succes de zi cu zi. Bazele unei atitudini conştiente faţă de sănătatea proprie sunt altoite încă din copilărie. Funcţionarea normală a corpului, starea bună de sănătate este cheia succesului în educaţie şi muncă.

Femeia cândva și acum de Todor Nicolaevici

Femeia cândva și acum

       Despre femei s-au scris multe şi se vor mai scrie. însă şi multe nu s-au spus şi nici nu se vor spune. Marii filosofi, printre care şi L. Tolstoi, F. Dostoievskii, M. Eminescu şi alţii au încercat să pătrundă în tainele sufletului femeiesc, dar n-au fost în stare să ajungă până la capăt. Dar şi multe din enigmele sufleteşti ale femeii au fost ascunse de bărbaţi de teama şi egoismul lor de a-i permite supremaţia în societate. Însă toate aceste probleme le las pentru rezolvare celor înţelepţi. încerc să mă opresc la rolul şi locul femeii din perioada istorică, denumită „gospodăria naturală”. Şi aceasta aş vrea s-o fac din mai multe considerente, care vor fi expuse pe parcurs.

Mă străduiesc să port cu demnitate numele moştenit de la străbuni

Mă străduiesc să port cu demnitate numele moștenit de la străbuni

Citind în „Zorile Bucovinei” articolele mele, dl Todor Nicolaevici din Sucevenii Hlibocii, unul din cei mai activi corespon­denţi netitulari ai ziarului, s-a arătat curios să afle cât mai multe despre numele de familie Sucevan, ce mi-a fost dat să-l port. Interesul manifestat de acest stimat domn m-a îndemnat să incep cercetările în istoria familiei mele. Prin intermediul ziarului care ne uneşte pe toţi românii din ţinutul nostru, încerc să-i răspund la întrebările sale. O să încep cu o mică introducere. 

Citește partea 2: Ramuri din arborele neamului meu

Ştefan cel Mare şi Sfânt a domnit în Moldova timp de 47 de ani şi a purtat 47 de războaie, nu de cotropire, ci nevoit să-şi apere moşia, în octombrie 1497, când Domnitorul Moldovei se lupta cu turcii la Cetatea Albă, alţi duşmani au incendiat capitala ţării, oraşul Suceava. Nu o dată Suceava a ars în flăcări. Sărmanii suceveni, din cauza pârjolului, părăseau baştina, salvându-se în munţi sau în alte locuri nepericuloase. Refugiaţii erau numiţi de localnici „suceveni”, adică veniţi din Suceava. Dar în munţi viaţa era grea pentru oamenii deprinşi să se îndeletnicească cu agricultura.

Epigrame de Zinaida Smochină-Rotaru

Epigrame de Zinaida Smochină-Rotaru

(1) Scump-o, sunt gata să fiu Mereu alături de tine, De-ai jumătate de răchiu, Cârnaț, slănină și pâine. (4) La lelița lăudată Șade oala nespălată Casa e nemăturată, Mâța doarme în covată. (7) Ucide-te crucea drace, Că nu-i dai babelor pace, Să mai facă rugăciuni, Să nu îmble cu minciuni. (10) Sunt părinți și-s foarte mulți, Zi de zi răstoarnă munți, Ca odorul lor frumos, Să nu redice un pai jos. (13) Soția rea și hărțăgoasă, Îl scoate pe bărbat din casă, De necaz, el își poartă ochii, După moda altei rochii.

(2) Aducându-i l-a întâlnire, Trandafiri adeseori, I-a lăsat o amintire, Un frumos copil din flori. (5) Lelița s-ar mărita, Pâine nu știe a frământa, Nici să coace, nici să coasă, Nici a mătura prin casă. (8) Hopa, hopa tot mai sus, -Fete ca Măria nu-s. Se învârte-n joc ca fusul, Dar la lucru e ca ursul, Când îi vorba de mâncare, Cere lingura cea mare. (11) Ajuns mare și vestit, Pare, că s-a c-am țicnit, Pentru un buletin de boală, Cere-o blană naturală. (14) Tata zice să mă-nsor, Să aduc un ajutor, Dar mămica nu mă lasă, Să aduc boier la casă.

(3) -Nănășele, măi nănaș, Cu cine mă cununași? -Fiule tu știi mai bine, Ochii tăi au fost cu tine. (6) -Hai leliță după mine, Că cu mine ți-a fi bine, Am o rață și-un rățoi, Și n-or face mult gunoi, Toată la amiaza ve-i dormi, Nimenea nu te-a trezi. (9) Bărbatul, care-i bărbat, Nu se duce seara-n sat, Femeia, care-i femeie, Nu stă-n cârciumă să beie. (12) Of, of, of, bade Vasile, Ce s-aude nu-i de bine, Te-au pârât nevestele, Că le strici ferestrele. -Ferestrele nu le-am stricat, Singurele m-au chemat.

Legenda plopului şi-a bradului

Legenda plopului şi-a bradului

Când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, împărat peste acele meleaguri era crudul Irod. Auzind el că acesta era Fiul lui Dumnezeu şi că Părintele său din ceruri l-a înzestrat cu puterea de a face minuni, s-a mâhnit peste măsură, căci în suflet îi încolţise teama, Iisus putea deveni mare împărat, iar Irod putea pierde tronul. A dat Irod poruncă străjerilor săi ca să caute Pruncul şi sâ-l ucidă.

Maria, maica lui Iisus, auzind că pe Prunc îl păştea o mare primejdie, l-a înfăşat în scutece de mătasă, l-a luat în braţe şi a pornit să fugă în altă ţară. Dar ostaşii lui Irod, aflând încotro pornit-a Maica Domnului, s-au luat în urma ei ca s-o prindă.

Maria fugea cu sufletul la gură şi cu Pruncul în braţe. Deodată, însă, şi-a zărit urmăritorii. S-a cutremurat Sfânta Maică a lui Iisus. Unde să se ascundă? Cum să se salveze? Cum să-şi scape Pruncul de primejdie? Nu departe se afla un plop. Ajungând la el, a vrut să se ascundă sub coroană, dar frunzele plopului, fiind rare, n-au fost în stare s-o ascundă văzului celor ce-o urmăreau. Atunci Maica Domnului a văzut un alt copac şi a alergat înspre el. Copacul, fiind un brad falnic, avea cetina deasă şi urmăritorii, trecând pe alături, n-au descoperit ceea ce căutau.

Fetiță săracă povestire de Zinaida Smochina-Rotaru

Fetița săracă (povestire)

Trăia odată o fetiţă săracă. Neavând părinţi, n-avea cine-o dădăci. Toată bogăţia ei era fru­museţea fară seamăn şi vocea-i melodioasă cu care-o dăruise Dumnezeu. Ea cânta atât de fru­mos, încât toată lumea o admira cu drag şi o iubea ca pe un copil minune.

În acel sat trăia şi un bogătaş. El avea o fată de aceeaşi vârstă cu fata săracă. Invidiind-o pe fata săracă pentru darul ei de-a cânta atât de ta­lentat, fata bogătaşului născocea fel de fel de rele despre ea pentru ca s-o întristeze şi să-i facă inimă rea. Sărmana fetiţă, tot plângea mereu, fiind singură şi fără mân­gâierea cuiva.

Odata fetele au fost poftite la un ospăţ bogat. Stăpâna casei pusese pe masă un colac frumos cu gândul să-l dea fetei sărace care cânta atât de frumos. Lu­mea toată a tot lăudat-o pentru cântecele ei şi pentru purtarea demnă. Dar fata bogătaşului, purtându-i pică, a as­cuns colacul şi strigă în gura mare că anume fata săracă a furat colacul. Aceasta, nevinovată fi­ind, ruşinundu-se mult de fapta urâtă de care a fost învinuită, a început să plângă din deznădejde că nu se poate îndreptăţi şi fugi acasă. Deodată, însă, fata se întoarse în­apoi. Din fericire, însăşi Dumnezeu a îndrumat-o să nu se lase ponegrită pe nedrept. Ea prinse la curaj şi strigă în gura mare: „Iată cine a furat colacul! E la spatele ei ascuns! Uitaţi-vă, colacul e la ea, nu la mine! N-o lăsaţi, vă rog, să-şi facă mendrele! Ştiu că sunt săracă, dar nu am nevoie de lucruri străi­ne!”

Din acea zi fata să­racă şi talentată şi-a hă­răzit să nu mai cânte pe la casele bogătaşilor, ci numai pentru oamenii săraţi şi cinstiţi.

Zinaida Smochină-Rotaru

Subcarpați și Argatu (Folclorul e oxigen pentru un popor astmatic)

„Folclorul e oxigen pentru un popor astmatic”

Soliștii trupei Subcarpați combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc. Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground și constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.

Monumentul deportărilor staliniste din Vancicăuți

Apicultura - o frumoasă îndeletnicire şi pentru cei tineri (Costiceni)

Apicultura - o frumoasă îndeletnicire şi pentru cei tineri

    Să fii apicultor sau prisăcar, cum se mai spune la ţară, nu e chiar atât de simplu. Această îndeletnicire frumoasă are tainele ei şi necesită talent, oferindu-le oamenilor impli­caţi în creşterea albinelor numeroase satisfacţii. Recunoaștem că iubitori de stupărit sunt oameni de toată vârstele şi de toate profesiile, care sunt uniți prin dragostea de albine, de natură, aer liber. Nu vei putea lucra în domeniul apiculturii, dacă nu vei avea o dragoste aparte faţa de ceea ce te înconjoară, faţă de aceste neobosite albine, care prin munca lor adună zilnic „stropi de mie­re, polen, ceară, propolis”, oferindu-ne, totodată, o satisfacție deosebită aflându-ne în mijlocul lor.

Momente dintre cele mai frumoase trăiește alături de părinţii-socri, adevărați apicultori şi crescători de albine din raionul Noua Suliţă, şi tânărul ziarist Sergiu Bartuţa din satul Costiceni, surprins de aparatul fotografic de către soția Anişoara în timp ce le acorda o mână de ajutor părinților la colectarea mierii şi la învățarea şi experimentarea unei profesii noi pentru Sergiu. Priviţi-l cât este de fericit ținând în mână acea ramă cu faguri de miere. Dar nici nu vă puteţi imagina cu câtă plăcere şi dragoste se plim­bă probabil, tânărul nostru prin prisacă şi printre familiile de albine, care zumzâie zilnic la urechile celor care îşi dedică o parte din viaţa lor acestei frumoase şi minunate îndeletniciri - apicultra.

Vitalie Zâgrea

Libertatea Cuvântului
№.21 - 13 iunie 2014

Sfârșitul lumii (schiță umoristică de Porfir Sanduleac)

Sfârșitul lumii

schiță umoristică de Porfir Sanduleac

Cică a fost odată o femeie bătrână cu brâul de lână, care nu avea copii. Ajunsă deja la o vârstă anume, hotărî că n-ar fi rău să înfieze pe cineva. Simţind că zilele-i sunt numărate, decise să facă un bine pe lumea asta. Uitam să vă spun că avea câteva deseatine de pământ. Află un om cu o casă de copii, veni la el şi înfie unul. Pricoche îl chema pe băiatul acela. Creştea să nu fie de deochi, dar şi baba căta la el ca la ochii din cap. Când a crescut mai mărişor, alergau fetele după el ca puii după cloşcă. A pus ochii Pricoche pe o fată frumoasă ca o zână din poveşti. Şi babei i-a căzut tronc la inimă această frumuseţe de fată, şi în scurt timp i-a blagoslovit. Au jucat şi o nuntă frumoasă de se mirau satele şi, iată-i, împreună. Trăiau în dragoste şi bună înţelegere, iar peste şapte ani aveau deja cinci copilaşi frumoşi. Baba se sperie de una ca asta.

-Am cinci deseatine de pământ, se gândea ea, le dau la fiecare

Instruirea viitorilor militari din Costiceni (sfârșitul anilor-80)

Instruirea viitorilor militari. Costiceni, casa de cultură

(sfârșitul anilor-80)

În fotografie: Flăcăii chemați la concentrare; membrii comisiei de instruire - Andrii Bidașco, Victor Rața și Vladimir Gaisan