Fetiță săracă povestire de Zinaida Smochina-Rotaru

Fetița săracă (povestire)

Trăia odată o fetiţă săracă. Neavând părinţi, n-avea cine-o dădăci. Toată bogăţia ei era fru­museţea fară seamăn şi vocea-i melodioasă cu care-o dăruise Dumnezeu. Ea cânta atât de fru­mos, încât toată lumea o admira cu drag şi o iubea ca pe un copil minune.

În acel sat trăia şi un bogătaş. El avea o fată de aceeaşi vârstă cu fata săracă. Invidiind-o pe fata săracă pentru darul ei de-a cânta atât de ta­lentat, fata bogătaşului născocea fel de fel de rele despre ea pentru ca s-o întristeze şi să-i facă inimă rea. Sărmana fetiţă, tot plângea mereu, fiind singură şi fără mân­gâierea cuiva.

Odata fetele au fost poftite la un ospăţ bogat. Stăpâna casei pusese pe masă un colac frumos cu gândul să-l dea fetei sărace care cânta atât de frumos. Lu­mea toată a tot lăudat-o pentru cântecele ei şi pentru purtarea demnă. Dar fata bogătaşului, purtându-i pică, a as­cuns colacul şi strigă în gura mare că anume fata săracă a furat colacul. Aceasta, nevinovată fi­ind, ruşinundu-se mult de fapta urâtă de care a fost învinuită, a început să plângă din deznădejde că nu se poate îndreptăţi şi fugi acasă. Deodată, însă, fata se întoarse în­apoi. Din fericire, însăşi Dumnezeu a îndrumat-o să nu se lase ponegrită pe nedrept. Ea prinse la curaj şi strigă în gura mare: „Iată cine a furat colacul! E la spatele ei ascuns! Uitaţi-vă, colacul e la ea, nu la mine! N-o lăsaţi, vă rog, să-şi facă mendrele! Ştiu că sunt săracă, dar nu am nevoie de lucruri străi­ne!”

Din acea zi fata să­racă şi talentată şi-a hă­răzit să nu mai cânte pe la casele bogătaşilor, ci numai pentru oamenii săraţi şi cinstiţi.

Zinaida Smochină-Rotaru