Din istoria Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Costiceni la împlinirea celor 140 ani de existență

Din istoria Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Costiceni
la împlinirea celor 140 ani de existență


Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la finalizarea lucrărilor de construcție a Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Costiceni, al treilea sat, în aval, de la Noua Suliță, orășelul de pe Prut, care a despărțit cândva două imperii (rus și austriac) și o zonă de influență imperială (cea turcească). Primele documente ce fac referire la lăcașul sfânt din Costiceni sunt datate cu anul 1770. Pe atunci, la Costiceni, nu departe de malul Prutului, era o biserică de lemn. Sfântul lăcaș, spun documentele, „datează cu anul 1770, are hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, este construit din lemn și înzestrat suficient cu sfinte vase și celelalte obiecte bisericești”. 
Din cele 775 biserici din Basarabia anexată în 1812 la Imperiul Rus, cam 95 la sută erau din lemn. Din piatră erau numai 40, iar din cărămidă – doar una singură. Dintre ele toate, 182 purtau hramul Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de Minuni. 
În 1817, conform cartografiei Basarabiei (I. N. Halippa, Inventarul proprietăților funciare şi a structurii sociale a Basarabiei după datele recensământului din anul 1817) satul Costiceni avea 3 preoți, 2 dascăli, 1 palamar și 1 mazil. Din clasa inferioară făceau parte 181 de gospodării, inclusiv 20 văduve, 37 burlaci (necăsătoriți) și 8 scutelnici (țărani scutit de plata birului). Moșia satului era deținută de căminarul Tudorache Ciure din Moldova de dincolo de Prut și de familia boierilor Holban. Moșia satului Vancicăuții Mici, aparținea răzeșilor. O jumătate din moșia satului Dumeni, era deținută de același Tudorache Ciure, iar cealaltă jumătate, de dregătorul Nicolae Balș din Moldova de peste Prut. Costicenii aveau 9 mori pe apa Prutului.

Inițial, biserica din Costiceni nu a avut moșie proprie. Atât lăcașul, cât și casa preotului paroh se aflau pe pământ moșieresc. Abia în 1840 biserica a fost împroprietărită cu pământ.

Biserica de lemn și preoții ei
Primul preot care a slujit în satul Costiceni, menționat în înscrisurile bisericești păstrate în arhiva bisericească a fost Constantin Valcănescu. El se născuse în 1749 și era căsătorit cu Ioana Valcănescu (n.1764). Lui i-a urmat preotul Gheorghe al lui Ion Marcincu, născut în 1769. Acesta acea doi copii: Ion (n.1803) și Vasile (n.1805). Al treilea preot, în ordine cronologică, a fost Gheorghe al lui Ion Hasanescu, născut în 1779. Era căsătorit cu Catrina a lui Constantin (n.1775) și avea trei copii: Ștefan (n.1819), Nicolae (n.1821) și Elisei (n.1827). El a slujit la biserica din Costiceni până la 1840. O peroadă de 20 de ani a păstorit în Parohia Costiceni preotul Elisei al lui Alexandru Ignatovici, născut în 1810. El fusese transferat aici pe data de 15 martie 1841. Era căsătorit cu Maria Ignatovici (n.1817) și avea șapte copii: Alexandru (n.1834), Ion (n.1837), Dumitru (n.1839), Xenia (n.1842), Ștefan (1n.845), Catrina (n.1848) și Domnica (n.1851).
Potrivit datelor statistice din anul 1859, populația celor trei sate care în prezent formează localitatea Costiceni era de 1.479 persoane. În Vancicăuții Mici erau 62 de case, în care locuiau 237 bărbați și 210 femei, în Costiceni erau 75 de case, în care locuiau 290 bărbați și 261 femei, iar în Dumeni erau 76 de gospodării cu 252 bărbați și 229 femei.
Începând cu 7 iunie 1862, preot paroh la Costiceni a fost Filip al lui Vasile Ghinsca (nume rusificat din românescul Gânscă), fecior de preot, fără studii seminariale, născut în 1826. A fost căsătorit cu Maria a lui Ioan (n.1829), cu care a avut o singură fată, Caterina (n.1852). El a slujit la Costiceni până în anul 1867. La 30 noiembrie 1867 aici a fost numit preot părintele Ștefan al lui Gheorghe Pascalov (n.1843). Părintele Ștefan era căsătorit cu Maria Pascalov, cu care avea un singur fecior, Teoctist. El a slujit în sat până la 21 octombrie 1871, după care a fost transferat cu serviciul la Stălinești, iar în locul lui, la 27 februarie 1872, a venit preotul Ștefan Caisân din localitatea Pănășești din Ținutul Chișinău. Dar la 10 iunie 1872, Ștefan Pascalov revine la Costiceni, iar Ștefan Caisân pleacă la Stălinești.
La 24 decembrie 1872, Consistoriul Duhovnicesc din Chișinău hotărăște înființarea la Costiceni a unui Consiliul parohial de Tutelă (patronaj). Președinte este ales starostele din Dumeni, Ion Precup. Din comitet făceau parte: preotul Ștefan Pascalov, starostele bisericesc Petru Nicorici, starostele satului Costiceni Toadere Flofaș, enoriașii Grigore Sucevan, Constantin Rață, Ion Afanas, Ion Gaisan, Gheorghe Dogolici, Vasile Parpauț, Gheorghe Pascari, Nicolae Pascari și Toadere Rotari.

Biserica din Costiceni pe timp de iarnă

Locul unde se afla biserica din lemn

Comemorarea poetului Ion Vatamanu (30 aprilie 2017)

Slujba de pomenire a instrumentistului Toadere Captari (14 aprilie 2018)

Preotul Aurel Pițu și cântărețul bisericesc Mihai Govornean (14 aprilie 2018)



După moartea mitropolitului Bănulescu-Bodoni (1821), eparhia Chişinăului și a Hotinului a fost condusă numai de ierarhi ruşi. La 23 iunie 1871 în funcția de episcop al Chișinăului și Hotinului a fost ales Pavel Lebedev (ridicat la rang de arhiepiscop în 1879). În perioada arhipăstoriei sale, toți clericii Eparhiei Chișinăului și Hotinului, inclusiv cei de la sate, au fost impuși să slujească doar în limba rusă. Au fost scoase din circulație cărțile de cult scrise în limba română. Preoții basarabeni au început să poarte odăjdii cu croială specific rusească și cruci pectorale, să folosească pe alocuri limba slavonă în slujbe. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea tot mai mulți preoți basarabeni își slavizează numele și se căsătoresc, de regulă, cu fete rusoaice și ucrainence.
La 5 septembrie 1874, paroh la Costiceni este preotul Nicolae al lui Avram Litinschi (n. 1826), fiu de preot, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău. Din anul 1875, el predă și religia la școala din Costiceni, iar de la 9 noiembrie 1887, și la școala din Vancicăuți. Actuala biserică de piatră e ridicată în timpul păstoririi preotului Nicolae Litinschi.

Biserica de lemn are o arhivă bogată. În 1809, în ea s-au introdus registre de venituri și cheltuieli, iar în 1808, condici pentru nașteri și botezuri. Din 1813 s-a dus evidența datelor privind spovedania și împărtășania, iar din 1835 s-au introdus condici de căsătorii (registre metricale). Această arhivă s-a păstrat în întregime până în prezent și e unica de acest fel din raionul Noua Suliță. Ea are nevoie de protecție adecvată pentru a nu-și pierde calitatea și integritatea.

Construcția bisericii de piatră
Fiind situată în apropiere de Prut, biserica veche din lemn a fost deseori inundată, deteriorându-se puternic Prin acoperișul găurit ploua în biserică și apa era scoasă afară cu gălețile. Ea nu mai putea fi înnoită și în 1874 s-a hotărât ridicarea unei biserici din piatră. Pentru aceasta s-a ales terenul pe care ulterior a fost construită școala. Dar fiindcă era expus inundațiilor, în 1875 a fost schimbat cu un teren mai ridicat donat de patru familii (în total 0,41 hectare). Acești binefăcători au fost: frații Leontie și Armin Nicorici, Nicolae al lui Petru Nicorici, Ștefan al lui Ion Nicorici și Domnica a lui Ion Nicorici. Cu ajutorul acestor buni creștini, la o distanță de aproximativ 300 de metri de vechiul așezământ de lemn, a început să se zidească actualul locaș. La lucrările de construcții a participat întregul sat. Pietrele de zid au fost aduse cu carele cu boi tocmai din Belăuţi (sat aflat acum în raionul Hotin). Sătenii porneau la drum în zori de zi și se întorceau acasă seara târziu. Lucrările au fost finalizate în anul 1879. Sfințirea lăcașului a avut loc la 22 mai, de sărbătoarea Aducerii Moaștelor Sf. Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei în orașul Bari. Ulițele satului Costiceni au fost luate cu asalt de mulțimea venită din satele dimprejur.
Ridicarea noii biserici nu ar fi fost posibilă fără implicarea „albinelor lucrătoare”, a acelor credincioși vrednici de pomenire, care, sub îndrumarea Prea cucernicului părinte Nicolae Litinschi, au contribuit, în mod voluntar, cu deplină dăruire și din dragoste față de Dumnezeu, la lucrările de construcție.
Pentru efortul și jertfa depusă, în luna iulie 1880, Sfântul Sinod a acordat acte de cinstire și diplome de vrednicie ctitorilor, ajutătorilor și binefăcătorilor parohiei: preotului Nicolae Litinschi, enoriașilor Ion Precup, Constantin Rața, Ion Rață, Vasile Captari, Gheorghe Nicorici, Gavril Vasilaș și proprietarilor de moșii Victor Sonsedschi și Anna Jihovski (vezi Buletinul Nr. 20 /1880 al Eparhiei Chișinăului și Hotinului).
Dintr-un document bisericesc din 1890 aflăm că biserica nouă din Costiceni „este construită în 1879. Edificiul este de piatră, acoperit cu tablă de metal. Clopotnița se ridică deasupra pridvorului. În biserică este un altar care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae”.
Dar spre deosebire de vechea biserică de lemn construită în vechiul stil moldovenesc, noua biserică de piatră a fost ridicată după modelul bisericilor rusești, ca și toate celelalte lăcașuri de cult ridicate după ocuparea Basarabiei de către imperiul țarist. Și acestea nu au fost puține: de la un număr de 42 de biserici, câte erau în 1812, s-a ajuns la 818 în 1903. Marea majoritate a acestor edificii au fost înălțate în mediul rural. Ele au fost construite în stil neoclasic rus, după câteva proiecte-tip, cu mici modificări de la un monument la altul. Toate cupolele bisericilor au căpătat forma unor bulbi de ceapă, caracteristici arhitecturii bisericești din Rusia. După un asemenea model a fost ridicată și Biserica din Costiceni. Arhitectura este eclectică. Stilului clasicist li s-au alăturat elemente din arhitectura rusă. Planul se compune din absida altarului pătrată în plan și nava, dreptunghiulară în plan, dominată de o un acoperiș piramidal, încununată cu o turlă sub formă de bulb de ceapă. La biserică a fost alipită clopotnița cu două niveluri, cu camera clopotelor prismatică și cu goluri ample în arc.
În raportul de activitate al Parohiei pentru anul 1882 se arată că în Costiceni existau 217 gospodării, cu 868 bărbați și 857 de femei.
La 23 ianuarie 1890, după 10 ani de preoție, Nicolae Litinschi este transferat în satul Hâjdieni, Ținutul Bălți (actualmente raionul Glodeni, Republica Moldova), în locul său fiind numit preotul Spiridon Teleiman, urmat, din 14 aprilie 1890, de preotul Vasile al lui Domentie Pranițchi. Vasile Pranițchi s-a născut la 22 martie 1839 în Ținutul Orhei și a absolvit Seminarul Teologic din Chișinău. Din 1900 a început să predea religia la școala din Costiceni. În 1895, epitrop la parohia Costiceni a fost Gavril Roșa.
Cu toate că de la sfințirea bisericii trecuseră aproape 30 de ani, lăcașul încă nu fusese complet terminat și dotat cu cele necesare. Reabilitarea și dotarea bisericii începe în 1906. Se presupune că, în urma unor neînțelegeri din lipsă de încredere iscate între preotul Vasile Pranițchi și săteni, lucrările au fost coordonate de Alexandr Ivanovici Neiman, medic la spitalului de zemstvă din Costiceni, instituție sanitară înființată în 1905. Ulterior, această dezacord a provocat indignarea arhiereului Serafim Ciceagov, episcopul Chișinăului și Hotinului.


Biserica din Costiceni (22 martie 2019)

Din raportul de activitate al Parohiei Costiceni (perioada țaristă)

Petre funerare din cimitirul vechi



Venerabilul ctitor Constantin Rață
Printre ctitorii bisericii din Costiceni se numără gospodarul Constantin al lui Nicolae Rață (1837-1915). Fiind de meserie pădurar, Constantin Raţă a oferit pentru finalizarea lucrărilor de amenajare și reparație a lăcașului o donație în valoare de 200 ruble. Prima donație a fost făcută în 1906, iar cea de-a doua în 1912. Totodată, Buletinul episcopiei Chișinăului (Nr.7 - 18 februarie 1907) aduce la cunoștință că preotul Vasile Pranițchi a oferit pentru reparația bisericii 384 de ruble, Ion Precup - 100 ruble, iar contribuția celorlalți enoriași este de 224 ruble. Pentru meritele sale, Constantin Rața s-a învrednicit să fie înmormântat în curtea bisericii, fapt confirmat prin dispoziția Nr. 4046 de la 19 septembrie 1912, emisă de Consistoriul Duhovnicesc din Chișinău.

La 3 iunie 2016, cu ocazia împlinirii a 101 ani de la trecerea în eternitate a acestui gospodar, la mormântul său din curtea bisericii s-a oficiat o slujbă de sfințire a noului monument funerar realizat la inițiativa sătenilor Nicolae Caba și Andrei Colac. Pe teritoriul bisericii au mai fost înhumați preotul Nicolae al lui Vasile Pisica, directorul școlii de zemstvă din Costiceni, Aleksandr Nikolaevici Koroliov, și esaulul (căpitanul) bateriei de infanterie căzăcești de pe Don, Aleksandr Dmitrieivici Gherman (ultimul probabil decedat pe câmpurile de luptă în Primului Război Mondial).

Un paroh român urecheat de un ierarh rus
În ajunul împlinirii unui secol de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, Serafim Ciceagov, unul dintre ultimii ierarhi țariști ai Basarabiei, a întreprins o serie de vizite pastorale în Ținutul Hotin, inclusiv la Costiceni. Purtătorul de cuvânt al episcopului Ciceagov, protoiereul Vasilie Guma, a scos în evidență faptul că în timpul vizitei sale la Costiceni, ierarhul a rămas uimit destarea lucrurilor în parohie, exprimându-și nemulțumirea față de comportamentul enoriașilor: „De 30 de ani niciun ierarh nu a vizitat satul Costiceni. Prin urmare biserica este foarte neglijată: tencuială de pe clădire s-a desprins și a căzut, crucile sau încovoiat; nici în interior starea nu este mai bună, totul s-a înnegrit, chiar și potirul. Parohia este compusă din 300 de familii. Preotul Vasile Pranițchi a raportat vlădicii că enoriașii au reparat recent biserica, însă lucrările nu au fost coordonate de el, ci de un medic care l-a înlăturat. În aceste condiții vlădica i-a avertizat pe locuitori să nu uite de propriile datorii față de biserică și preot”. Conform buletinul eparhial (Nr.17 - 29 aprilie 1912), vizita arhierească în Parohia Costiceni a avut loc pe 9 mai 1911. Totodată, episcopul Ciceagov a vizitat și școala de zemstvă, precum și cimitirul din sat. „La școala de zemstvă Vlădica a găsit 40 băieți, desculți, îmbrăcați doar într-o cămașă albă și cingătoare de culoare roșie; elevii nu stăpânesc suficient legea Domnului. Văzând că cimitirul din centrul satului este complet neîngrădit, Vlădica l-a rugat pe mai marele zemstvei și pe șeful de voloste, A. Moșan, să-i influențeze pe localnici ca aceștia de urgență să îngrădească cimitirul, sau cel puțin să se sape un șanț de jur împrejur, ca cei morți să fie înmormântați într-o anumită ordine…”. La finalul vizitei ierarhul a hotărât, fără să stea prea mult pe gânduri, înlăturarea preotului și a cântărețului bisericesc de lângă cele sfinte. Potrivit Buletinului oficial al Eparhiei de Chișinău, preotul Vasile Pranițchi, în vârstă de 72 de ani, este trecut în afara statelor de personal la 20 august 1911.
În anul 1912 istoricul, publicistul și etnograful rus Nikolai Durnovo, publică o serie de articole în care critică regimul țarist de ocupație în Basarabia și activitatea mitropolitului Serafim Ciceagov, pe care îl acuză de oportunism, lăcomie de bani și de intenția de a rusifica românii basarabeni prin instituția bisericii. Durnovo arată că mitropolitul se comportă brutal cu clerul băștinaș („cele mai alese forțe spirituale și culturale sunt izgonite de el din Basarabia”), iar ca exemplu aduce cazul preotului Vasile Pranițchi din Parohia Costiceni, care, potrivit mărturiilor, fusese exilat după 50 de ani de slujire fidelă Bisericii Ortodoxe Ruse. Ulterior, în buletinul oficial al eparhiei apare un articol în care Serafim Ciceagov respinge toate acuzațiile afirmând că Vasile Pranițchi s-a retras din preoție din cauza vârstei și a unor probleme de sănătate.

Priveliște din cer


Înmormântare țărănească. Bărbatul în etate: Constantin al lui Nicolae Rață
(1837 - 1915)

Sfințirea monumentului funerar din curtea bisericii (3 iunie 2016)

Nicolae Caba alături de mormântul strămoșului Constantin Rața




 Hramul bisericii (22 mai 2018)

Viața bisericească în ultimii ani de stăpânire țaristă
La 11 septembrie 1911, după absolvirea studiilor teologice, pe seama parohiei din satul Costiceni a fost hirotonit preot Eusebie Popovici. În 1915 el este avansat în funcție, iar în locul lui, la 16 martie 1915, vine un alt slujitor, Mihail al lui Andrei Poleanschi (n.1881), de la biserica din Cugurlui, Ținutul Bender (Tighina).
Pe 28 octombrie 1915, cântărețul bisericesc Nicolae Dimitriu este trecut în afara statelor de personal. Peste un an, la 4 august 1916, funcția sa este preluată de Iacob Gherbanovschi (n. 1892), originar din satul Vasieni, Ținutul Orhei, care va deveni preot. În cimitirul din Costiceni există mormântul Porfirei Gherbanovschi (n.1865), mama dascălului Iacob Gherbanovschi. Femeia a trecut la cele veșnice pe 11 octombrie 1929, în etate de 64 de ani. Inscripția în limba română, gravată în piatra de mormânt, a fost acoperită în perioada sovietică cu var, la fel ca și inscripția de pe monumentul ostașilor basarabeni, ridicat în anul 1928 în curtea bisericii din Vancicăuți.
Trebuie de evidențiat faptul că enoriașii Parohiei Costiceni participă activ la toate activitățile filantropice și campaniile de strângere de fonduri organizate de Eparhia Chișinăului și Hotinului. Ei colectează numeroase mijloace financiare pentru cei nevoiași, pentru locuitorii zonelor rurale ale Basarabiei grav afectate de secetă, pentru Societatea Misionară Ortodoxă Rusă, pentru necesitățile Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, Seminarului Teologic din orașul Edineț, Seminarul Teologic Liceal de fete, pentru Societatea Crucea Roșie, etc.
Datele din arhiva bisericească arată că, în perioada țaristă, veniturile anuale medii ale Parohiei Costiceni erau de 600 ruble. În 1919, biserica deținea 13 deseatine de pământ arabil și 2 deseatine de fâneață, în 1920 - 22 de deseatine de pământ arabil, în 1921 - 16 deseatine de pământ arabil, în 1922 - 11 hectare, ș.m. Veniturile de pe pământ în perioada administrației românești variau între 1.000 - 6.000 lei. Odată cu instaurarea puterii sovietice, fondul funciar al bisericii a fost lichidat și trecut abuziv în proprietatea statului, astfel încât banii oferiți de enoriași au fost unica sursă de existență a parohiei.
Până la 1 ianuarie 1876, slujitorii bisericii din Costiceni nu primeau salarii. Începând cu anul 1917, salariul preotului era de 450 ruble pe an, iar salariul dascălului - 150 ruble. În anii 20 al secolului XX, preotul primea un salariu de 200 lei pe lună, iar dascălul 60 lei.

După Primul Război Mondial, odată cu prăbușirea celor trei mari imperii Austro-Ungar (Habsburgic), Rus (țarist) și Otoman (Turc), ținutul nostru a intrat în componența României. Conform ordinului de operațiuni, o forță armată formată din 4 divizii române a trecut Prutul. Spre nordul Basarabiei, în direcția Bălți-Soroca-Hotin a intervenit Divizia 1 Cavalerie, condusă de generalul Mihail Schina. În însemnările generalului se menționează că sub pretextul protejării și cercetării unor obiecte de o valoare istorică importantă, ofițerii diviziei au adunat de prin localitățile județului Hotin 73 de documente și obiecte din trecutul românesc, care au fost trimise Academiei Române din București. Printre acestea se găsesc trei documente de la biserica din Costiceni, în special: un „Strastnic” (carte bisericească care cuprinde slujbele din Săptămâna Patimilor) tipărit în anul 1773; o condică cu podoabe bisericești din 1809 și un „Vedemus” în care se vorbește de punerea temeliei bisericii din Costiceni la anul 1858.

Vrednicul părintele Nicolae Pisica
La 30 noiembrie 1917 în funcția de preot al Parohiei Costiceni este numit Nicolae al lui Vasile Pisică. Începând cu data de 3 decembrie 1917 preotul predă religia în școala din Costiceni, iar din 1918 și în școlile din Vancicăuții Mici și Dumeni. Preotul Nicolae Pisica s-a născut la 8 octombrie 1865 în familia dascălului Vasile Pisică din satul Bardar (actualmente raionul Ialoveni, Republica Moldova). Este căsătorit cu Olimpiada a lui Constantin (n.1863) și are șase copii - Vasile, Pelagheia, Maria, Toadere, Caterina și Sara. Înainte de a veni la Costiceni, preotul a petrecut câțiva ani la Mănăstirea Hârbovăț. Conform datelor Anuarului Eparhiei Chișinăului și Hotinului din anul 1922, alcătuit de Constantin N. Tomescu, aflăm că dascălul bisericii este același Iacob Gherbanovschi în vârstă de 30 ani, iar parohia este compusă în acel moment din 560 de familii.
Odată cu izbucnirea Primului război mondial, în cadrul armatei țariste au fost mobilizați sute de bărbați de pe Valea Prutului, inclusiv din localitatea Costiceni. Pe teritoriul Ținutului Hotin s-a concentrat Armata a 8-a Rusă, iar întreținerea ei în mare parte a căzut pe umerii țăranilor și preoților din împrejurimi. În anii războiului, clopotele de aramă ale bisericii au fost rechiziționate și topite pentru muniție. Într-o scrisoare de trăsură păstrată în arhiva bisericii se specifică faptul că în anul 1924 preotul Nicolae Pisica achiziționează de la Fabrica de Clopote, Policandre și Sfeșnice „Nicolae Spireanu” din București cinci clopote noi de diferite forme și dimensiuni, în valoare de 68.600 lei. La 8 aprilie 1924 obiectele de cult ajung în Gara feroviară Mămăliga, de unde sunt cărate la Costiceni cu carul tras de boi de către țăranul Ion Caba. Clopotul cel mare are o greutate de 420 kilograme, al doilea – 166 kilograme, al treilea – 65 kilograme, al patrulea – 35 kilograme și al cincilea – 28 kilograme. Ele au fost ridicate și așezate în clopotniță cu ajutorul frânghiilor. Prin anii 40, clopotul cel mare s-a fisurat în timp ce anunța izbucnirea unui incendiu în localitate.
Părintele Nicolae Pisica era respectat și iubit de sătenii. În semn de recunoștință creștinii au solicitat autorităților bisericești ca preotul să fie înmormântat în curtea bisericii la care a slujit. În necrologul publicat pe paginile buletinului episcopiei Hotinului (Nr.15-17; anul 1929), aflăm că preotul Nicolae Pisica a trecut la cele veșnice la data de 14 iulie 1929.
La 1 septembrie 1929 a fost numit în funcția de preot Petre Zama. Potrivit buletinului episcopiei Hotinului (Nr.17-18; anul 1929) acesta a fost transferat din Parohia Berestea unde fusese hirotonit la 1 mai 1927.
Între cei doi preoți există o relație de rudenie. Aceeași sursă menționează că la numai 9 zile de la decesul părintelui Nicolae Pisică, în ziua de 24 iulie 1929, în timpul vizitei la Berestea a episcopului de Hotin, Visarion Puiu, „preotul paroh Petre Zama este plecat din parohie la Costiceni cu ocazia unui parastas pentru o rudă a sa”, exact la 9 zile după moarte preotului Nicolae Pisică.

Într-un document din 1931 aflăm că, prin străduința preotului Petre Zama, epitropul Ion Savca și comitetului parohial au înzestrat biserica din Costiceni cu două icoane mari (Icoana Sf. Maica Domnului și Icoana Sf. Maria Magdalena) și cu veșminte pentru preot în valoare de 8.000 lei.


Preotul Nicolae Pisica, cântărețul bisericesc Iacob Gherbanovschi și starostele Dumitru Lupoi (anii 20 sec.XX)
Fotografie din arhiva Muzeului de Istorie și Etnografie Costiceni


Harta Eparhiei Hotinului (1925)


Scrisoarea de trăsură cu privire la achiziționarea clopotelor 

Interiorul bisericii


Clopotul defectat

Mormântul preotului Nicolae Pisica

Mormântul Porfirei Gherbanovschi

Conferința din 1937
În luna noiembrie 1937, credincioșii din satele de pe Valea Prutului au asistat la o serie de conferințe misionare ortodoxe organizate de Protopopiatul județului Hotin. La 8 noiembrie 1937, preotul Vasile Mihnevici, misionarul cercului II din județul Hotin, a ținut o conferință misionară în parohia Costiceni. Conferința s-a desfășurat în școala primară din localitate (actualmente clădirea primăriei), iar ambele săli de clasă erau arhipline  Din buletinul episcopiei Hotinului (1937, Nr. 23) aflăm mai multe amănunte: „În urma cântării rugăciunii „Împărate Ceresc”, Vasile Mihnevici a conferențiat pe tema „Îndreptarea calendarului din punct de vedere bisericesc”. În plus, protoiereul județului Hotin, Dimitrie Crocos le-a prezentat enoriașilor filmul „Regele Regilor”, în timp ce părintele misionar povestea despre „Patimile Mântuitorului” În pauză, corul parohial, condus de cântărețul bisericesc Iacob Gherbanovschi, a intonat mai multe cântări religioase. Prin aceste cântări s-a creat o adevărată atmosferă de meditare și de înălțare sufletească. Rularea filmului a impresionat adânc mulțimea adunată. După rulare, părintele misionar a vorbit despre „Mântuitorul Hristos ca Răscumpărător” și însemnătatea jertfei de pe Golgota, apoi despre „pericolul sectelor, originea lor și scopul propagandei sectare”. După această conferință, părintele protoiereu Dimitrie Crocos a rulat un film cu niște vederi din Germania, obiceiurile la culesul viilor și altele. Conferința a luat sfârșit prin cântarea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”. Oamenilor li s-au distribuit foi de literatură religioasă”.
Mărturii despre Petre Zama
O mărturie privitoare la activitatea preotului Zama ne face profesorul Deomid Savca, fiul starostelui bisericesc Ion Savca:„Preotul Petre Zama nu purta barbă, umbla cu ochelari și vorbea în graiul moldovenesc. Avea doi copii: Eugen și Tamara. Dumnealui ne preda în școală ora de religie. Fiecare lecție începea cu Rugăciunea copiilor mici: „Doamne, Doamne, ceresc Tată, / Noi pe tine Te rugăm Luminează-a noastră minte, / Lucruri bune să învățam./ Că tu iești Stăpânul lumii / Și al nostru Tată ești / Și pe toate cele bune / Numai Tu le împlinești!” După ce spuneam rugăciunea, ne întorceam cu față spre icoană și făceam semnul crucii. Am petrecut întreaga copilărie la altarul bisericii. La Crăciun, de Chiraleisa, taică-meu îl însoțea cu căruța pe părintele Zama, iar mama, Fevronia, cocea prescuri și le aducea la biserică. Acest preot avea multe dobitoace și hectare de pământ, iar prisaca lui număra circa 20 de stupi de albine. Înainte de a se refugia în România, preotul i-a lăsat albinele tatălui meu. Într-o noapte tata a a adus stupii acasă. Casa lui Zama se afla pe drumul de lângă Prut. Dacă ar fi aflat cineva despre aceasta, toată averea ne-ar fi fost confiscată în folosul statului.”
Odată cu pătrunderea forțelor militare sovietice în Basarabia, preotul Petre Zama s-a refugiat împreună cu propria familie în România. Conform unor surse, preotul Petru Zamă a slujit în perioada 1952-1967 la biserica din comuna Cocora, județul Ialomița. Ulterior, preotul refugiat s-a stabilit cu traiul la București și deseori purta corespondență cu locuitorii satului Costiceni.

Într-una din scrisorile expediate preotul scrie că în capitala României se întâlnea deseori cu alți refugiații basarabeni originari din satele Vancicăuți, Cerlena, Berestea și Șendreni.

Una dintre cele două icoane achiziționate în 1931



 




Scrisoarea preotului Petre Zamă adresată enoriașilor Parohiei Costiceni (1979)


Venirea sovieticilor și foametea provocată
în Costicenii păstoriți de părintele Ioan Chiriac
În luna mai a anului 1944 starostele bisericesc Ion Savca a fost mobilizat la muncă în orașul Krivoi Rog, iar obligațiile sale au căzut pe umărul feciorului său Deomid, care în perioada respectivă avea vârsta de 11 ani.
Până la sfârșitul lunii martie a anului 1944, pe teritoriul încadrat de către sovietici în actuala regiune Cernăuți funcționau peste 470 biserici, în afară de sinagogi și de case de rugăciuni. După 1944 pe teritoriul regiunii au rămas să funcționeze doar bisericile ortodoxe și cele romano-catolice, celelalte au fost interzise. Astfel, potrivit datelor din Arhiva regională de Stat Cernăuți, din cele peste 470 biserici au rămas doar 384, dintre care, 366 ortodoxe și 18 romano-catolice. Dar nu în toate se oficiau servicii divine. Bisericile duceau lipsă acută de preoți.
La data de 8 octombrie 1944, în întreaga regiune existau doar 39 preoți, 2 diaconi și 162 cantori bisericești. Deci, întreg clerul ortodox era alcătuit din  doar 192 persoane.
Acolo unde bisericile erau deschise, în cele mai dese cazuri slujbele religioase erau oficiate de către dascăli. Pentru completarea rândurilor clerului din regiune, episcopul Cernăuților și Bucovinei Teodosie Kaverninski, primul care în perioada sovietică a obținut în Bucovina un grad înalt în ierarhia bisericească, a început să invite în eparhie preoți din regiunile Volîn și Podolia.
Până la sfârșitul anului 1944 biserica din Costiceni nu a avut preot. Începând cu 1945 noile autorități bisericești în frunte cu episcopul Teodosie, au încredințat Parohia Costiceni preotului Ioan Chiriac, parohul bisericii din Vancicăuți. „Pe lângă biserica din Vancicăuți, preotul Chiriac mai slujea și la bisericuța din Făgădău. Îl aduceam la Costiceni cu căruța. Discuiam biserica și trăgeam clopotele. Preotul Chiriac pleca pe jos acasă. Acest preot a fost alături de enoriașii costiceneni în perioada foametei din 1946-1947”, spune Deomid Savca. Profesorul mărturisește că trupurile neînsuflețite ale sătenilor răpuși de foamete, inclusiv cele ce zăceau pe marginea drumului sau în șanțuri, erau aduse și clădite grămadă în curtea bisericii, apoi transportate și îngropate în zeci de gropi comune la cimitirul din sat.

„În primăvara anului 1947, își amintește Deomid Savca, localitatea noastră a avut un nou preot. Era român și nu se știa prea multe despre el. Nu a slujit mult timp în parohia noastră. La finele anului 1947 dispăruse. Oamenii credeau că preotul a trecut Prutul în România, căci au observat că mereu se scălda în râu. Probabil planifica o evadare. Înaintea probabilului refugiu la el acasă au venit doi studenți din Cernăuți care purtau pe cap pălării de liceeni români. Acest preot era foarte evlavios. Enoriașii deseori îl comparau cu un sfânt. Nu avea copii, locuia în centrul satului împreună cu soția sa. Avea un păr și o barbă lungă blondă. Arăta ca un sfânt de pe icoană.”

Încep umilințele
Colhozul dictează regulile în biserică
În perioada 1948-1959, la altarul bisericii din Costiceni a slujit preotul Pavel al lui Constantin Saveliev. Era căsătorit cu Elena Saveliev și avea trei copii: Vladimir (n.1947), Miron (n.1949) și Ana (n.1950). Odată ajunsă la Costiceni, familia Saveliev a fost asigurată cu locuință. Credincioșii au construit pentru ea o casa pe furci acoperită cu stuf, compusă din trei odăi. Această locuință s-a păstrat până în prezent, dar este într-o stare avariată.
În primii ani postbelici activiștii locali ai puterii sovietice, urmând indicațiile noilor autorități, au încercat să nimicească, cu o deosebită ură, datinile și tradițiile creștine moștenite de la șiruri de înaintași. În primul rând, creștinilor nu li se prea îngăduia să serbeze Crăciunul, Boboteaza și Învierea Domnului. Odată cu înființarea Gospodăriei agricole colective din Costiceni (septembrie 1947), aceste sărbători au început să fie tot mai prigonite. Într-un document descoperit la Arhiva regională de Stat Cernăuți se spune că președintele colhozului din Costiceni a convocat într-o zi Adunarea generală a colhoznicilor, la care a declarat că hramul nu va avea loc pe 22 mai, ziua în care se sărbătorește Sfântul Nicolae „de vară”, cum stabilise biserica, ci va fi mutat pe data de 1 mai. Ulterior, a fost luată hotărârea ca această sărbătoare religioasă să fie serbată pe 9 mai.
Preotul Pavel Saveliev aducea, în iulie 1950, la cunoștința lui Mihail Ivanovici Kasatkin, împuternicitul în chestiunile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă comitetul executiv al Consiliului Regional Cernăuți, că președintele colhozului din Costiceni îi scoate pe țărani la lucrări agricole și în zile de duminică. Odată credincioșii i-au spus că duminica e lăsată de la Dumnezeu ca zi de odihnă, iar președintele, înfocat, le-a întors vorba, tunând: „Dumnezeu nu este, căci e plecat la cursuri de perfecționare!”.
Conducerea gospodăriei agricole decăzuse până dincolo de orice limită a moralității după ce hotărâse ca cimitirul vechi din localitate să fie transformat în prisaca colhozului. Crucile putrezite de lemn au fost înlăturate iar pe mormintele înaintașilor au fost plasați stupii cu familii de albine.
Toate acestea nu erau altceva decât un amestec grosolan în activitatea bisericească.

Din cauza neputințelor trupești provocate de agravarea stării de sănătate, preotul Pavel Saveliev s‑a văzut nevoit să se retragă din funcție, iar când a murit, a fost înmormântat în orașul Luțk din regiunea Volîn.

Casa în care a locuit preotul Pavel Saveliev

Cimitirul vechi care fusese transformat în prisaca colhozului
Un mormânt din vechiul cimitir 

Fântâna și capela din curtea bisericii




Prea Cucernicul Dimitrie Mândrescu

Din anul 1959 până în 1992  misiunea de a propovădui enoriașilor din Costiceni cuvântul lui Dumnezeu i-a fost încredințată preotului Dimitrie al lui Mihai Mândrescu. El era născut la 23 octombrie 1925 la hotarul dintre satul Mahala și Cotul Ostriței sate aflate la 7-8 kilometri de Cernăuți. S-a căsătorit cu Victoria lui Mihai (n.1934) din Cotul Ostriței, cu care nu a avut copii. În 1957, Dimitrie Mândrescu este admis la Seminarul Teologic din Luțk, iar ca preot al bisericii din Costiceni este numit la 17 ianuarie 1959. În paralel, preotul Dimitrie a slujit timp îndelungat la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul vecin Negrinți. Suflet măreț, inteligent și omenos, preotul Dimitrie Mândrescu era foarte stimat de enoriași. La orice ieșire în lume, preotul își scotea pălăria (obicei deprins de la bătrânii bucovineni din satul de baștină) și se înclina când trecea pe lângă oameni. Era o personalitate onestă și un preot de o înaltă ținută morală. A îndrăgit Cuvântul lui Dumnezeu din copilărie, tatăl său fiind dascăl la biserica din Mahala. Cunoștea și stăpânea foarte bine limba română și învățăturile teologice.

Preotul Dimitrie Mândrescu (1968)


Preotul și enoriașii (anii 60)
Părintele Dimitrie Mândrescu împreună cu preoții Iacob și Grigorie Gherbanovschi (1968)
Până la prăbușirea Uniunii Sovietice, ateismul era considerat o nouă treaptă spre „eliberarea” de „jugul spiritual” al religiei și al bisericii. Educația ateistă îi viza în mod deosebit pe copii și tineri. Profesorilor și elevilor nu li se permitea să frecventeze biserica. La indicația conducerii raionale sau a altor organe ierarhic superioare, în zilele de Crăciun, Bobotează, Sfintele Paști sau Paștele Blajinilor se organizau lecții sau „subotnice” (sărbători ale muncii „voluntare”!) la care se cerea prezența obligatorie. Administrația școlii era impusă să organizeze grupe de pedagogi cărora li se punea în sarcină să interzică elevilor să se ducă în noaptea Învierii, dar și de alte sărbători religioase, la biserică. Pedagogilor li se cerea să-i depisteze pe elevii ce frecventau biserica. Ulterior, la careele organizate în curtea școlii, tinerii erau scoși în față și arătați cu degetul pentru purtarea lor „nedemnă”. În alte cazuri, „vinovații fără vină” erau chemați la director pentru a da explicații. Deseori li se scădea nota la purtare.
În anii 60, la ordinul conducerii raionale de atunci, în mod ostentativ, toate troițele din Costiceni, aflate la marginea drumului, au fost scoase și duse la periferia cimitirul. Ele au erau considerat de autorități drept „focare sau instrumente de rezistență religioasă în fața regimul sovietic”. Bătrânii povestesc că persoanele care au participat la procesul de demolare, inclusiv primarul localității care a coordonat acțiunea, au avut parte de o moarte tragică sau misterioasă.
Cu toate că religia era extrem de supravegheată, pe vremea preotului Mândrescu biserica era mereu arhiplină de credincioși. Oamenii au continuat în taină să se roage și să participe la Slujbele de duminică, iar preotul - să propovăduiască, să boteze, să cunune și să săvârșească orice altă ceremonie.
Prin efortul părintelui paroh, al membrilor consiliului bisericesc și al altor buni creștini, biserica din Costiceni a fost reparată la exterior. S-a refăcut acoperișul bisericii, iar în curte s-a săpat o fântână. Tot atunci, la inițiativa starostelui bisericesc, Gheorghe Colac, s-a făcut un gard nou în jurul lăcașului. Veniturile anuale ale Bisericii din Costiceni în acea perioadă variau între 7000-7500 ruble. Conform contractului semnat cu consiliul parohial, preotul și dascălul obțineau un salariul lunar de 140 și respectiv 70 ruble. Era un salariu mic, dar slujitorii bisericii nu cârcoteau, pentru că înțelegeau nevoințele prin care trecea comunitatea.
Între timp, biserica a fost electrificată. Lucrările pentru alimentarea lăcașului cu energie electrica au fost executate pe 18 august 1978 de către inginerul Vasile Bezușca. Pentru serviciul prestat, comitetul parohial a achitat din fondul bisericesc 240 ruble. La biserica din Tărăsăuți electrificarea a avut loc în 1969, la biserica din Vancicăuți, în 1977, iar la Biserica veche din Șendren, în 1978.
Redeșteptarea națională și renașterea spirituală
Preotul Dimitrie Mândrescu a iubit cu sfințenie neamul românesc, iar după destrămarea Uniunii Sovietice a contribuit semnificativ la redeșteptarea conștiinței naționale și a sentimentului religios al românilor din regiunea Cernăuți. Slujitorul altarului s-a numărat printre membrii fondatori ai Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, înființată în luna mai 1989. Preotul participă la diverse evenimente culturale și manifestări comemorative organizate de societate, inclusiv la slujba de pomenire a arcașilor moldoveni care și-au jertfit viața pentru dreapta credință și pământul strămoșesc, oficiată la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului. Parohul bisericii din Costiceni a fost prezent, de asemena, la ceremonia de canonizare, e către Biserica Ortodoxa Română, a Sfântului Voievod Ștefan, eveniment religios de mare anvergură care a avut loc la Mănăstirea Putna în ziua de 20 iunie 1992.
Imediat după căderea comunismului, la Costiceni începe procesul de renaștere a vieții spirituale. Prin contribuția și eforturile enoriașilor,  îndrumați de preotul Dimitrie Mândrescu, în satul Costiceni au fost ridicate două troițe noi, una la Vancicăuții Mici, alta, la Dumeni. La ceremonia religioasă din Vancicăuții Mici, oficiată de preotul paroh și părintele Alexei din Tărăsăuți, au participat o mulțime de credincioși. A fost o zi de mare sărbătoare pentru întregul sat.
Pentru meritele deosebite spre slava Bisericii lui Hristos, preotul Dimitrie Mândrescu a fost ales protopop al bisericilor din raionul Noua Suliță. La Costiceni a slujit până în anul 1993. Ultimii ani din viață i-a petrecut slujind la Biserica din Cotul Ostriței, comuna Mahala. În anul 2000, Dimitrie Mândrescu apare în filmul documentar „Bucovina, la răscrucea imperiilor”, realizat de Marian Voicu, producător TVR, iar peste un an, mai exact pe 25 noiembrie 2001, se stinge din viață la vârsta de 76 de ani.
La Costiceni, pe valea Prutului, va arde mereu în inimi
candela credinței și spiritualității românești
Din anul 1993 și până în prezent, biserica din Costiceni este păstorită de către preotul Aurel al lui Ioan Pițu, originar din localitatea Oprișeni, raionul Hliboca. În luna ianuarie 2019 în Parohia Costiceni a fost instalat ca preot coslujitor: părintele Marcel Bivolaru.
În ultimii 20 de ani biserica a suferit o serie de reparații capitale. S-a reconstruit gardul și acoperișul, s-a reușit renovarea fațadei lăcașului, a avut loc pavarea curții interioare. În biserică s-a placat cu gresie pardoseală și s-a montat o instalație de încălzire. Tot în acești ani, datorită credincioșilor, pe teritoriul satului au fost ridicate și sfințite câteva troițe și trei capele. Un rol important în susținerea materială și financiară a lăcașului de cult l-a avut și îl au locuitorii satului.
Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la zidirea bisericii, credincioșii din sat, păstoriți de preotul paroh Aurel Pițu, cu sprijinul autorităților locale, au purces la pregătirea acesteia pentru marele eveniment. La Sf. Liturgie oficiată de hramul bisericii, la 22 mai, în ziua prăznuirii Aducerii Moaștelor Sf. Ierarh Nicolae, a fost participat Prea Sfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În predica sa, arhiereul a ținut să menționeze însemnătatea acestui eveniment în istoria bisericii și a comunității de credincioși din localitate, îndemnându-i pe cei prezenți să se întărească în credință, să sporească în fapta bună și să îndeplinească poruncile dumnezeiești. Totodată, Prea Sfințitul Părinte a ținut să amintească despre vrednicii de pomenire slujitori ai acestei Sfinte Biserici care timp de aproape un secol și jumătate nu au ținut aprinsă candela credinței și a spiritualității românești în vechea localitate Costiceni de pe valea Prutului.

În parteneriat cu asociațiile și societățile național-culturale românești din regiunea Cernăuți, Parohia Costiceni organizează ocazițional diverse activități importante pentru comunitate.
Spre exemplu, anul acesta la Biserica din Costiceni au fost organizate două evenimente importante, cum ar fi Comemorarea Victimilor deportărilor și represiunilor comuniste și Slujba de pomenire a preotului Nicolae Pisica, parohul bisericii în perioada 1917-1929.
Pregătit de Sergiu Barbuța
(Valea Prutului)

Preotul Dimitrie Mândrescu și corul bisericesc (anii 70)





 
Sfințirea Troiței din Vancicăuții Mici






Preotul Aurel Pițu și corul bisericesc (9 mai 2016)



Preotul și corul bisericesc (mai 2017)

Preotul și corul bisericesc (9 mai 2018)



Ajunul Crăciunului (2018)


Capela din centru satului

Capela din Vancicăuții Mici


Sfințirea semnului de intrare în sat
Troițele din sat



Aniversarea a 140 de ani de la sfințirea Bisericii din Costiceni

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media