Sfințirea monumentului funerar al lui Constantin Rață, vrednicul fiu al bisericii din Costiceni
Vineri, 3 iunie 2016, de
sfinții Împărați Constantin și Elena, la Costiceni,
raionul Noua Sulița, a avut loc un eveniment duhovnicesc important.
În curtea Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae a avut loc sfințirea
monumentului funerar al lui Constantin Rață, celui care la finele
secolului XIX și la începutul secolului XX a sprijinit finalizarea și reparația bisericii din Costiceni.
Slujba de pomenire și sfințirea monumentului situat în curtea
bisericii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte
cu părintele paroh Aurel Pițu. Au fost prezenți cu o rugăciune și un
gând bun, alături de urmașii lui Constantin Rață, inițiatorii
construcției monumentului funerar, Nicolae Caba și Andrei Colac, președintele consiliului local domnul
Vladimir Lupoi, profesorul de istorie Vadim Captari, precum și
enoriașii din sat.
La finalul serviciului divin, Vadim Captari, profesor de istorie, a ținut să le povestească celor prezenți despre fapta măreață a lui Constantin Rață.
„Într-adevăr, astăzi marcăm un eveniment important în istoria
satului nostru. Construcția bisericii noastre a fost începută în anul 1874 și finalizată în 1879. La construcție au participat mulți oamenii onești din satul Costiceni. Un mare ajutor a acordat consăteanul nostru Constantin Rață. Pentru acest merit
el a fost învrednicit de a fi înmormântat în ograda bisericii. Anii au
ruinat mormântul și amintirea despre acest bărbat din Costiceni, însă în
primul rând, datorită domnului Nicolae Caba, astăzi avem această placă comemorativă” - a comunicat Vadim Captari.
Sergiu Barbuța
Înregistrare video
0 Comentarii