Orchestra „Izvoraș” din Costiceni, la centrala nucleară de la Cernobîl (1988)

Când folclorul românesc a răsunat în zona morții: Orchestra de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, regiunea Cernăuți, la centrala nucleară de la Cernobîl

(Fotografii realizate în perioada 8–11 ianuarie 1988)

La 26 aprilie 2026 se împlinesc 40 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii. În noaptea de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda, aruncând în aer o cantitate uriașă de material radioactiv și schimbând pentru totdeauna soarta a mii de oameni și a unor întregi generații. Lumea a privit înspăimântată. Dar unii au ales să meargă mai aproape - nu cu utilaje, nu cu dozimetre, ci cu viori, acordeoane și cântece.

Puțini știu că, la mai puțin de doi ani de la tragedie, un grup de artiști din satul Costiceni, regiunea Cernăuți, a pornit spre zona de excludere cu un scop aparte: să aducă muzică acolo unde domnea tăcerea și frica.

În perioada 8–11 ianuarie 1988, colectivul Orchestrei de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, sub îndrumarea neobositului maestru Vladimir Șeremet, a susținut peste 10 spectacole de folclor românesc pentru lichidatorii consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl.

„Izvoraș” nu era un ansamblu oarecare. Născut în perioada interbelică din dragostea față de tradiție și față de pământul strămoșesc, colectivul purta în repertoriul său melodiile și cântecele populare care au trecut din generație în generație pe Valea Prutului. Tocmai această muzică - vie, caldă, omenească - a răsunat în căminele lichidatorilor care luptau, zi de zi, cu un dușman nevăzut.

Artiștii din Costiceni au concertat în mod special pentru militarii din districtele Kiev, Moscova, Subcarpatia și Odesa. Nu întâmplător - în ultimele două districte serveau numeroși etnici români, departe de casă, departe de familiile lor, dar nu departe de dorul după cântecul din sat. Pentru ei, melodiile aduse de „Izvoraș” au fost mai mult decât divertisment: au fost o îmbrățișare din partea locurilor natale.

Impactul gestului a fost profund. Muzica populară românească, interpretată cu suflet și pricepere, a readus o rază de lumină în inimile oamenilor copleșiți de epuizare, frică și incertitudine. Într-o zonă a tăcerii radioactive, cântecul a răsunat ca o mărturie a vieții.

Ceea ce face această poveste cu adevărat remarcabilă nu este doar frumusețea gestului, ci și curajul extraordinar pe care l-au dovedit membrii orchestrei. Zona de excludere de la Cernobîl nu era un loc sigur în 1988 — radiațiile nu dispăruseră, pericolul era real și prezent. Cu toate acestea, Vladimir Șeremet și colegii săi și-au pus sănătatea în pericol pentru a duce o rază de bucurie acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.

Iată numele celor care au alcătuit această delegație:

- Vladimir Șeremet — conducătorul Orchestrei „Izvoraș" (vioară)

- Victor D. Captari — clarinet

- Victor Rotari — acordeon

- Ion M. Dogolici — contrabas

- Valeriu I. Cuciuc — țambal

- Ludmila G. Arcan — vioară

- Alexandra D. Panciu din Vancicăuți — vioară

- Mihai V. Captari — trompetă

- Dumitru V. Captari — contrabas

- Ghenadie V. Caba — clarinet

- Iurie S. Cioban din Șendreni — acordeon

- Vladimir I. Panciu din Vancicăuți — acordeon

- Andrei Colac — șeful Casei de Cultură din Costiceni

- Soliștii Valentina Colac, Iulia și Călin Bidașcu

- Moderatori: Iurie V. Vataman și Vadim V. Captari

Această pagină de istorie culturală și umană este relatată în cartea: „Toadere Captari: un veritabil rapsod de pe Valea Prutului (100 de ani de la naștere) - fenomenul muzical-artistic din Costiceni”, semnată de jurnalistul Sergiu Barbuța și publicată la Dorohoi, în 2023.

La 40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, comemorăm nu doar o tragedie, ci și oamenii care au ales să răspundă cu umanitate. Lichidatorii care și-au riscat viața sunt eroi. Dar și artiștii au fost, în felul lor, eroi. Au înțeles că sufletul are nevoie de hrană chiar și în mijlocul catastrofei.

Astăzi, când Cernobîlul rămâne o rană vie în memoria colectivă, povestea orchestrei „Izvoraș” ne amintește că muzica populară românească a fost și va fi mereu mai mult decât un simplu spectacol - ea este identitate, reziliență și dragoste de oameni.

Valea Prutului