File din istoria orașului Noua Suliță

Principalul locaș de cult al Noua Suliței este Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință, ridicată în centrul orașului în anul 1858, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Localnicii îl consideră pe acest sfânt, atât de venerat de creștinii ortodocși, patronul lor duhovnicesc. Anume de Sfântul Gheorghe, 6 mai pe stil vechi, la Noua Suliță, în mod tradițional, este marcată Ziua orașului, iar în acest an urbea de pe malul stâng al râului Prut, potrivit istoricilor, împlinește 566 de ani de la prima atestare documentară.

Atestat documentar, în 20 decembrie 1437, drept „satul unde a fost Şizco”, proprietate a marelui boier Mihail de Dorohoi, apoi, în 8 iunie 1456, drept „Şizcăuţi, unde a fost curtea lui Iurie, pe Prut”, în uricul lui Sin de Hotin, prin care acesta primea „ocina soţiei sale, nepoata lui Mihălaş”, satul Nouă Suliţe, numit, ulterior, Novoseliţa, şi-a căpătat denumirea de la numărul de pedestraşi ridicaţi pentru oastea domnească, respectiv, 9 suliţe.

În 12 martie 1617, Radul Vodă restituia lui Gheorghe logofăt şi ginerelui lui, Constantin Roşca vistiernic, printre alte moşii, „şi Şiscăuţi pe Prut, care astăzi se cheamă Novoseliţa”. Istoricii afirmă nu despre o simplă înlocuire a denumirilor, ci despre apariția unei noi așezări de oameni lângă Șiscăuțiul pustiit.

Aflat în proprietatea Mănăstirii Putna, până în 9 martie 1664, dar ca parte „de sat Novoseliţa ce s-au chemat mai demult Urvicoleasa”, Noua Suliță este vândut lui Stratulat Brahă şi jupânesei lui, Aniţa. În 15 noiembrie 1753, jumătate din satul şi moşia Noua Suliței era moştenită, de la Lupul Stroescul, de Ioan Stroescul.

Recensământul lui Rumeanţev, din 1772-1773, înregistrează la „Nouă Săliţi”, moşia lui Constandin VOLCINSCHI, 24 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Iacob, 1 dascăl, Mihălachi, 1 mazil vechi, Constandin VOLCINSCHI, 1 jidov, Iţcu, 10 case pustii şi 10 birnici, anume: Toader a LUPII, Mihaiu rus, Mihalachi ROBU, Alecsa rus, Vasile rus, Ion rus, Vasile rus, Ştefan văcar, Iacob zet BUNDUC şi Ştefan a GAFIEI.

În anul 1774, conform Tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi, orașul a fost împărţit în două părţi: partea de vest a intrat în componența Austriei, iar partea de est a rămas sub stăpânirea Moldovei.

Pământurile pe teritoriul Noua Suliţei austriece au fost date în posesia baronului austriac Zuto (Zoto), episcopatului din Rădăuți, iar mai târziu au fost date în posesia boierului Cantacuzino.

În 1775, satul „Nouă Suliţi” avea 3 mazili, 1 popă şi 16 ţărani. 

În 1805 a fost construită în sat o biserică de lemn.

Conform Tratatului de pace de la Bucureşti în anul 1812 partea de est a Noua Suliţei a fost cedată Imperiului Țarist și a început să se numească Noua Sulița rusă.

La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile Țariste în anul 1817, satul Noua Suliță făcea parte din Ocolul Prutului de Sus a Ținutului Hotin, ca reședință de ocol.

În anii 70 ai secolului al XIX-lea s-a construit drumul, care unea Noua Suliţă cu Chişinăul.

În anul 1882 este construit tronsonul feroviar Cernăuți - Noua Suliță de către „Bukowinaer Lokalbahnen” (Căile Ferate locale ale Bucovinei), iar noua gară din Noua Suliță a fost dotată în anul 1893 cu șine cu ecartament normal și cu altele cu ecartament lat, pentru a fi folosite de rețeaua de căi ferate a Rusiei, iar în 1905 „Gara de cale ferată” a devenit principalul punct de tranzit al pieilor de bovine exportate în Austria.

Gara este cunoscută și prin faptul că în anul 1915 și-a început călătoria sa faimoasă în Rusia celebrul scriitor și jurnalist American John Reed.

Satul „Nouă Suliţe” austriac avea, în 1890, 697 locuitori, primar fiind Georgie Foca, iar învăţător – Ioan Beuca.

Corul de plugari din comuna „Nouăsuliţe” a fost înfiinţat, în 1894, de învăţătorul Vasile COSTINEANU-BEUCA, sprijinit de primarul Costachi TOACĂ, de adjunctul Georgi CUTE şi de Georgi PRODANIUC. „Cântăreţii şi cântăreţele sunt: Mihai CUTE, Ioan CROITOR, Tanasă COJOCAR, Georgi MACOVEI, Mihai COJOCAR, Georgi CROITOR, Dimitri FEDOREAC, Petru ZBÂRCOT, Samfira VILGUŞ, Alexandra CIOBOTAR, Ioana FERCIUC, Vasilca GUŞILĂ, Domnica TOACĂ, Ioana MACOVEI, Eufrosina FERCIUC şi Ioana PENTELEI.

Banca populară raiffeisiană din „Nouă-Suliţa cu Gogolina şi Lehăcenii-Tăutului” s-a înfiinţat în primăvara anului 1903.

În 1907 în Noua Sulița rusă se declarau 4.294 de persoane - Evrei, 826 - Moldoveni, 193 - Ruși, 117 - Maloruși (Ucraineni), majoritatea populației foloseau în Conversația interetnică “Limba Moldovenească” și “Rusa”, Evreii între ei vorbeau “Idiș”.

Diferenţa dintre partea rusă a Noua Suliţei și cea austriacă era evidentă: în partea austriacă erau drumuri pavate, case mai bune, arbori decorativi şi arbuşti, domnea curăţenia şi ordinea. În partea rusă a oraşului pieţele şi străzile erau murdare, în bălţi, care primăvara şi toamna se transformau în noroi, iar vara se acopereau cu un strat gros de praf. Căsuţele joase din lemn, drumurile neasfaltate  arătau jalnic. Tot atunci au apărut primele întreprinderi industriale: moara mecanică, fabricile de spirt, săpun, piele, ulei. Revoluția rusă din februarie 1917 și Primul război mondial și-au lăsat amprenta în istoria orașului. Noua Suliţă se afla în centrul frontului de sud-vest și a avut mult de suferit.

După 1918, comuna urbană Noua Suliță a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a Plasei Sulița a județului Hotin.

La partea Basarabeană a Noua Suliței a fost alipit cătunul Săliștea - partea Bucovineană a Noua Suliței (în care conform recensământului efectuat în 1930, populația se ridica la 1.053 locuitori - majoritatea locuitorilor erau Români (74,83%), cu o minoritate de Ruteni (Ucraineni) (1,23%), una de Evrei (15,86%) și una de Polonezi (4,93%).

Fiind loc de reședință - întâi de “ocol”, apoi de “plasă”, dispunând și de gară feroviară, Noua Sulița era un punct atractiv nu numai pentru funcționarii și slujbașii de stat, dar și pentru comercianți și la acel moment, majoritatea populației era formată din Evrei.
În perioada interbelică, „Sulița-Târg” era un centru comercial important din zonă, aici funcționând o pretură, o judecătorie de ocol, un comisariat de poliție, o percepție fiscală, o uzină electrică, o gară de cale ferată, un oficiu PTT de stat, un oficiu telefonic și chiar o filială a Casei Asigurărilor Sociale din Cernăuți.
În localitate se desfășura un comerț intens cu cereale, animale și lemne, aici existând și câteva filiale de bănci (Banca Comercială, Banca Populară "Sprijinul", Banca "Tovărășia" de împrumut și păstrare, Banca țărănească "Plugarul", Banca meseriașilor C.F.R.).
Fiind un centru important pe plan local, ființau aici un Liceu Comercial de băieți, un Gimnaziu Industrial de băieți, un Gimnaziu mixt Evreiesc, 6 Școli primare și 1 Grădiniță de copii.
Funcționau societăți cultural-sportive (un Cămin Cultural al Fundației Culturale "Principele Carol", un Cămin Cultural al C.F.R., o bibliotecă particulară, două cinematografe, o societate sportivă).
În oraș funcționau 3 Biserici Ortodoxe și 1 Sinagogă.
Chiar din acele timpuri, pentru ocrotirea sănătății își desfășurau activitatea un Spital de stat, un Spital Evreiesc, un Dispensar medical de stat, o filială a Societății „Crucea Roșie”, un azil de bătrâni .
În 1930, la ultimul recensământ românesc, în Sulița-Târg erau 4.818 locuitori, declarându-se Evrei - 4.152, Ruși - 272, Români - 221, Poloni - 36 și 26 - de alte etnii, iar în Sulița-Sat - 2.292 locuitori, inclusiv - 1.652 Români, 404 - Ruși, 126 - Evrei, 93 - Ucraineni, 9 - Poloni și 8 - de alte etnii.
În anul 1940, satul Noua Suliță a primit statutul de oraș.

După alipirea la Uniunea Sovietică și crearea la 7 august 1940 a regiunii Cernăuți, în care a fost inclus nordul Basarabiei din fostul județ Hotin, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța în componența RSS Ucrainene, Noua Sulița devine centru raional pentru întreaga perioada Sovietică (până în 1991) și în perioada Ucraineană de până la reforma teritorial-administrativă (1991-2020), când Noua Sulița a rămas doar centrul Unității Teritorial Unite - Comuna orașului Noua Sulița, la care au fost alipite mai multe primării vecine.
Conform ultimului recensământ Sovietic din 1989, numărul locuitorilor s-a ridicat la 8.185 persoane, dintre care s-au declarat Români plus Moldoveni 3.318 persoane (125+3.193), adică 40,54% din populația localității.
Conform primului și unicului recensământ Ucrainean din 2001, majoritatea populației orașului Noua Suliță era vorbitoare de Ucraineană (54,92%), existând în minoritate și vorbitori de Română (34,54%) și Rusă (10,07%).

În prezent, orașul are 8,2 mii locuitori, preponderent Ucraineni, populația Românofonă depășind în orașul Noua Sulița 1/3 din populația totală, dar la nivel de Comuna Unită, datorită încadrării în ea a mai multor sate vecine, populația Românofonă constituie circa 59%.
Astăzi Comuna Unită Noua Sulița este una cu cele mai mari perspective de dezvoltare din zona rurală, inclusiv datorită construcției podului de la Marșenița, și drumului până la noul punct de trecere vamală cu UE la Probotești/Diakivți, care urmează sa fie deschis in viitorul apropiat.

În orașul Noua Sulița s-a găsit loc nu numai pentru Taras Șevcenko, marele clasic ucrainean, care are un monument în centrul localității, dar și pentru bustul lui Mihai Eminescu de la intrare în grădina publică - Noua Sulița este orașul toleranței interetnice.

Valea Prutului

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media