Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu 165 de ani de la naşterea




Luceafărul poeziei românești,
Mihai Eminescu
165 de ani de la naşterea celebrului Poet
Anul acesta, la 15 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea marelui poet român Minai Emincscu. S-a născut în familia căminarului Gheorghe și Raluca Eminovici. Copilăria a petrecut-o la moşia părintească a Ipoteştilor, fiind cea mai ferici­tă perioadă din viaţa lui, având deplină libertate. „De mic copil iubea codrul şi singurătatea. Vara, mai că nu dormea acasă, se înfunda în pădurile din îm­prejurimile Ipoteştilor pe care le cutreiera în lung şi-n lat”.
Învăţământul primar l-a început la Ipoteşti, făcând două clase, iar din clasa a treia a con­tinuat la Cernăuţi. Învăţând aici, în clasa a patra a avut o me­die generală foarte bună, clasificându-se la finele anului 1860 pe locul al cincilea din cei 82 de elevi. În 1860 a fost înscris la Li­ceul german din Cernăuţi.
De mic copil era cuprins de patima cititului, iar de la tatăl său a moştenit pasiunea faţă de istorie. Era un bun povestitor, avea darul de a spune poveşti. Nesaţul de carte şi-l potolea în casa bătrânească a profesorului ardelean Aron Pumnul, venit în Bucovina în anul 1848, casă, care există până astăzi şi unde 
poetul a trăit în două răstimpuri.
La 16 aprilie 1863 Mihai a plecat acasă, în vacanţa de Paşti, revenind privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866.
Anul 1866 este anul prime­lor încercări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare pro­fesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură „Lăcrimioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare poezia „La mormântul lui Aron Pum­nul”, semnată M.Eminovici. Tot atunci, debutează în revista „Familia” din Pesta a lui Iosif Vulcan cu poezia „De-aş avea”, unde Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu.
Din 1866 şi până în 1869 pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti, ajunge sufleur şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, tot­odată, continuă să se publice în „Familia”, scrie poezii, drame, face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1872 este stu­dent la Viena, urmează ca au­ditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, totodată audiază şi cursuri la alte facultăţi, activează în rândul societăţilor studenţeşti, începe colaborarea la „Convorbiri literare”, debu­tează ca publicist la ziarul „Albi­na” din Pesta.
S-a intors în ţară, la Iaşi, în 1874, unde a fost directorul Bi­bliotecii Centrale, profesor su­plinitor, revizor şcolar, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi”,
În 1877 se mută cu traiul la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul”. Atunci el a scris şi marile lui poeme: Scriso­rile. Luceafărul, ctc.
În iunie 1883 poetul se îm­bolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut de lângă Viena.
În luna decembrie i-a apă­rut volumul „Poezii”, e unicul volum, care a apărut în timpul vieţii poetului.
Mihai Eminescu se stinge din viaţă, în zorii zilei, la 15 iu­nie 1889, în sanatoriul doctoru­lui Şuţu. A fost înmormântat la Bucureşti, iar sicriul a fost dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
Dar cuvântul înflăcărat al genialului cântăreţ răsună şi as­tăzi la fel de actual, rugina vre­mii n-a atins opera şi chipurile create de el. Mihai Eminescu a dăruit omenirii comori spiritu­ale, care vor dăinui în veci.
Opera lui a fost tradusă în 60 de limbi ale popoarelor lumii, inclusiv şi în limba ucraineană. Numele şi opera lui au fost cu­noscute încă la sfârşitul secolului al XIX-lea. La popularizarea poeziei eminesciene în mijlocul ucrainenilor au contribuit com­pozitorii bucovineni Isidor Vorobchievici şi Eusebiu Mandâcevschi, compunând muzică pe versurile „Ce te legeni, codrule...”, „Revedere”, „Dintre sute de catarge” ş.a.
Bucovina nicicând nu a dat uitării opera acestui genial poet. viaţa căruia a fost legată de atâ­tea ori de Cernăuţi.
În parcul Arboroasa (azi scuarul de pe Piaţa Integrităţii), la 9 decembrie 1930 a fost ridicat un bust al poetului, însă el a fost scos în anul 1940, după anexa­rea Bucovinei de către Uniunea Sovietică. Totuşi, la 17 iunie 1990 a fost ridicat alt bust ai po­etului în curtea Casei lui Aron Pumnul, nr. 19, unde a locuit la iubitul său învăţător, autor fiind sculptorul din Bucureşti Mar­cel Guguianu.
Un frumos monument a fost deschis la 15 iunie 2000 la colţul străzilor Vatutin şi Universităţii, autor - sculptorul din Cernăuţi, Dumitru Gorşcovschi.
La 10 ianuarie 1959 comite­tul executiv al consiliului local din oraşul Cernăuţi a primit ho­tărârea ca, pentru perpetuarea memoriei clasicului literaturii române Mihai Emincscu, să se instaleze o placă comemorativă în faţa casei nr.l din strada Ivan Franko cu inscripţia: „În această casă a Învăţat clasicul literaturii poporului român „Mihail Emi­nescu”, iar altă hotărâre de la 13 octombrie 1966 a fost primită de a schimba denumirea străzii Teatrale în strada Eminescu.
Şi astăzi chipul şi zâmbetul amar al poetului, care a trăit în universul său. îşi regăseşte pute­rea asupra sufletelor noastre.
Maria Guțu,
specialist principal la Arhiva de stat din regiunea Cernăuţi
Gazeta de Herța
№.1 – 6 ianuarie 2015

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media