Gânduri despre Ștefan cel Mare și Sfânt de Octavian Voronca

Gânduri despre Ștefan cel Mare și Sfânt

„Pune pieptul la hotare

Ca un zid de apărare”

(Cântec vechi)

La 2 iulie 2014 se vor împlini 510 ani de la trecerea în eternitate a ilustrului domn al Ţării Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. Totodată, este un prilej de a evoca cu venera­ţie şi respect personalitatea acestui Voievod. Figură plină de energie şi călăuzită de o înaltă înţelepciune. Ştefan cel Mare a durat o tărie impresionanta ţării sale mici, care a uimit Europa prin înfăptuirile sale.

Ştefan cel Mare vine la domne la 12 aprilie 1457, după moartea lui Alexandru cel Bun, ajutat de dom­nul Munteniei Vlad Ţepeş. De înda­tă ce s-a urcat pe tron, prima lui gri­jă a fost de a întocmi o armată bună cu care să ţină pieptul duşmanior ţării. A reuşi chiar de la început să şcoată ţara din impasul în care se afla în urma luptelor politice interne. Preocuparea dominantă a fost lup­ta pentru păstrarea independenţei ţării.

Pentru eliberarea ţării sale, Şte­fan a trebuit să scoarte 36 de lupte, două a suferit înfrângere. Până la urmă, nici un vrăjmaş din afară nu îndrăznea să intre în Moldova, deoarece ştia că ţara are stăpân şi nu va scăpa nepedepsit. Voievodul a fost un mare iubitor de cele sfinte. După fiecare bătălie el zidea câle o biserică ori mănăstire, pe care o înzestra cu moşii şi odoare scum­pe. Ştefan cel Mare era înţelept, viteaz fără pereche, apărător de neam și ţară, apărător al creştinătă­ţii, iubitor de Patrie şi de popor. După o domnie glorioasă de 47 de ani, două luni şi trei săptămâni, şi zidind 44 de mănăstiri şi biserici. Ştefan cel Mare se strige din viaţă la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, ridicată de el în 1466-1469 în Bucovina. Moartea lor pricinui o jale mare de la un capăt la altul al ţârii. Toată lumea îi iubea pentru că era viteaz, drept, bun, iubitor de cele
sfinte şi priceput în cărmurea ţării. Chiar celelalte popoare creştine s-au mâhnit mult de moartea lui.

În anul 1992 Voivodul a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor, fiind numit, pe buna dreptate, Şte­fan cel Mare şi Sfânt. El a fost iubit şi stimat nu numai de compatrioţii săi, ci şi de străini şi chiar de către duşmani. Cronicile turceşti, polone, ungureşti, tătăreşti, ruseşti şi ger­mane conţin multe cuvinte de laudă la adresa domnului moldav.

Vâ propunem în continuare, unele gânduri ale unor oameni de vază din diferite ţări.

-  „Un bărbat minunat cu nimic mai prejos de vitejii cei din vechime, de care noi atâta de minunăm! El e cei dintâi între principii lumii, care a dobândit în vremile noastre o biruință aşa de strălucită împotriva turci lor. După judecata mea, vrednic e să i se încredinţeze prin învoirea tuturor cârmuirea lumii întregi şi mai ales povățuirea oştilor creştine împotriva turcilor”(lan Dlugosz, Polonia).

-  „Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cin­stit şi harni, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsuri în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus. Şi cu cât se vede această icoa­nă mai limpede, cu atât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atâta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte” (Nicolae Iorga, România)

-  „După moartea lui Ştefan cel Mare, veacuri după veacuri, mult sânge, sudoare, aur, argint şi vieţi omeneşti au plătit românii de la est de Carpaţi, dar toţi care ne-au asu­prit s-au dus, au pierit, însă aminti­rea marelui domn a rămas, lumi­nând viitorul limpede şi frumos spre care se îndreaptă fără şovăire poporul nostru” (Nicotae Grigoraş, România).

-  „N-a avut vreme de odihnă decât după moarte. S-a războit ba cu turcii, ba cu tătarii, ba cu ungurii, ba cu leşii, ba cu pretendenţii la domnie, mulţi şi ei în acel secol îndepărtat. A lăsat urma­şilor ca moştenire o Moldovă cu hotarele păzite de cetăţi bine întărite, o ţară prosperă din punct de vedere economic şi cultural” (Nico­tae Dabija, Moldova).

-  Avea o înfăţişare foarte plă­cută şi o respectabilă vigoare de ostaş, iar caracterul său blând şi distins îi împrumuta imaginea dem­nităţii romane. Se distingea prin fru­museţea ochilor şi a nasului, purtările lui în orice privinţă erau foarte nobile şi scutite de orice sălbăticie barbară. În privinţa religiei, a justi­ţiei, a dărniciei şi a facerii de bine era foarte zelos. Nu-i lipseau nici iubirea cinstei, nici cultul prieteniei, într-atâta era de stăruitor pentru a-şi câştiga încrederea soldaţilor şi sim­patia celorlalţi, încât toţi îl iubeau deopotrivă” (Antonie Bonfini. 1434-1503, Italia).

-  Şi aşa de mult ura răul din ţara lui, încât, dacă cineva făcea un rău, furt sau tâlhărie sau vreo minciună, sau nedreptate, nici unul din­tre aceştia nu rămânea viu. Fie că era boier sau preot, călugăr sau om de rând, chiar dacă cineva avea o mare bogăţie, nu se putea răscum­păra de la moarte”(Dimitrie Cantemir, Rusia).

-  Cu bărbăţie la primejdii, neclintit la nevoi, cu modestie la fericire... el stârnea mirarea împăra­ţilor şi a noroadelor, făcând fapte mari cu mijloace mici” (N.M. Karamzin, Rusia).

A fost bine de trăit, Cândva-n Bucovina, Nu ştiam noi ce-i nevo­ia, Nu ştiam ce-i chinul, Ziua venea-n glas de cobză, Noaptea - de scripcuţă,	Iar ea, Bucovina mândră, Cu floarea-n ierbuţă, La părintele Ştefan, La Valahia mamă, A trăit nestingherită, Cu drag, fără teamă.”
Traducere de V. Leviţchi. (Iuri Fedkovyci, Ucraina).

-  Ştefan cel Mare a fost un adevărat prieten al ucrainenilor, aprecia înalt populaţia ucraineană de pe pământul Moldovei şi s-a manifestat ca un apărător remarca­bil al culturii ucrainene...”(Arcadi Jukovski, Ucraina).

Octavian Voronca

(Libertatea Cuvântului)