In Memoriam: Zinaida Smochină-Rotaru (1941-2025) – Poeta din Costiceni care a scris peste o mie de versuri pentru copiii români
 |
Astăzi, 5 noiembrie 2025, satul Costiceni, dar și întreaga comunitate românească din regiunea Cernăuți, deplâng pierderea Zinaidei Smochină-Rotaru, poeta populară care și-a dedicat aproape patru decenii scrierii de versuri pentru copii în limba română. La vârsta de 84 de ani, Zinaida Smochină-Rotaru a trecut la Domnul, lăsând în urmă o operă impresionantă: peste o mie de versuri, șase volume publicate și amintirea vie în sufletele copiilor care au crescut cu poeziile ei.
Născută la 28 martie 1941 în satul Costiceni, Zinaida Smochină-Rotaru a trăit o viață care a întruchipat devotamentul și o dragoste nestinsă pentru copii și limba maternă. Plecarea sa la cele veșnice marchează sfârșitul unei călătorii literare extraordinare care s-a întins pe parcursul a 38 de ani – o călătorie care nu a început în tinerețe, ci în toamna vieții, dovedind că adevărata chemare nu cunoaște limite de timp.
Zinaida Smochină-Rotaru a început să înflorească ca poetă la vârsta de 45 de ani, în toamna anului 1987. După cum ea însăși mărturisea, primele sale versuri au izvorât „din durerea sufletului de mamă”, udate de amintiri și lacrimi care nu mai puteau rămâne tăcute. Acea primă poezie, „Te întreb, inimă, ce ai?”, a marcat începutul unei revărsări de creativitate care nu avea să înceteze până în ultimele sale zile.
Împrejurările debutului său literar târziu vorbesc despre suferința care i-a modelat arta. A scris pentru copii și despre copii pentru că viața i-a impus această misiune – poeziile sale izvorau „din amarul și durerea amintirilor”. Totuși, din această izvor al tristeții au răsărit versuri pline de lumină, inocență și bucuriile simple ale copilăriei pe care credea că fiecare copil merită să le trăiască prin magia cuvintelor.
Pe parcursul celor aproape patru decenii de activitate literară, Zinaida Smochină-Rotaru a compus peste o mie de versuri, povestiri și povești în limba română, toate adresate micilor cititori din regiunea Cernăuți. A publicat șase volume de poezii, toate pe cont propriu, mărturie a devotamentului său în ciuda resurselor limitate:
„Voie bună la cei mici” (1997)
„Te-ntreb, inimă, ce ai” (1999)
„În grădină la Bunica” (2003)
„Din crângul sufletului” (2005)
„Un prilej de poezii - Pentru voi, iubiți copii” (2014)
„Albinuțele surori, Joacă hora printre flori” (2016)
Aceste volume au fost citite cu entuziasm în grădinițele de copii, în clasele primare și în bibliotecile sătești din Costiceni, Șendeni și din întreaga regiune. Educatorii se minunau văzând cum copiii memorau versurile ei, recitându-le cu ochii strălucind de emoție și cu sufletul la gură.
Poeziile Zinaidei Smochină-Rotaru erau profund înrădăcinate în peisajul natal. Valea pitorească a râului Prut, cu câmpiile și izvoarele sale, i-a oferit inspirația pentru nenumărate versuri despre anotimpuri, natură și frumusețea simplă a lumii rurale. În sânul naturii, pe malurile Prutului, au apărut cele mai multe dintre versurile ei despre mediul înconjurător, despre animale, insecte, copii – toate inspirate din viața cotidiană, din întâmplările trăite sau auzite.
„O mare parte din poeziile mele sunt adesea inspirate din natură", mărturisea ea. „Poeziile dedicate anotimpurilor sunt concepute din valea pitorească a râului Prut. Aici, în sânul naturii, au apărut o mulțime de versuri dedicate mediului înconjurător. Poeziile despre copii, animale sau insecte sunt inspirate din viață, din întâmplările auzite personal”.
Versurile sale despre primăvară – anotimpul când și ea văzuse lumina zilei – erau pline de bucuria renașterii. Primăvara nu era doar un anotimp pentru dumneaei, ci simbolul vieții înseși, al speranței și al înnoirii perpetue.
Sloganul care i-a călăuzit întreaga activitate literară era simplu, dar profund: „Scriu pentru copii și de dragul lor". Această deviză sublinia angajamentul său total față de educarea și încântarea copiilor, oferindu-le bucuria și înțelepciunea prin versurile sale pline de caldă emotivitate.
Pentru Zinaida Smochină-Rotaru, poezia ocupa „locul de frunte” în viață, fiind echivalentă cu viața însăși. Ea credea cu tărie că poezia este o rază divină care învăluie ființa cu dulcele sfânt, că este acea „Lumină Salvatoare și călăuză în viață” care i-a alinat mereu inima și sufletul. Poezia, spunea ea, „te face om cu literă mare și-ți îmblânzește sufletul, este un izvor viu, care altoiește dragostea față de viață, glie și grai.
Într-un dialog publicat în ziarul nouasulițean „Cuvântul Adevărului” în 2013, Zinaida Smochină-Rotaru și-a dezvăluit sufletul, oferind răspunsuri care vorbesc despre filosofia sa de viață:
Cinci cuvinte importante pentru dumneaei erau:
Sănătatea – „că-i mai scumpă decât toate”
Bucuria – „floarea vieții”
Îndemnul inimii – „conduce spre Măria sa Poezia”
Cartea – „lumina ochilor”
Liniștea – „înseamnă continuitatea vieții și creației”
Sensul vieții? „Viața-i darul cel mai preţios. Viața este pentru a urma doar fapte bune!”
Culoarea preferată? Verde – „simbolul învierii sufletului uman și a naturii eterne. Această culoare îmi insuflă bucurie, linişte şi optimism”.
Când apare zâmbetul? „Atunci când apar poeziile pline de haz şi voie bună. Aşa, de pildă, ca „Căldarea” şi „Hăulici”.”
Ce o putea stârni la lacrimi? „Amintirile despre copiii mei...”
Poeziile îndrăgite? „Salcia bătrână”, „Jelui-m-aș și n-am cui”, „Cine e bătut de soartă” – titluri care vorbesc despre durerea și empatia profundă care i-au marcat opera.
Întrebată cu ce floare se aseamănă, Zinaida răspunsese cu o reflecție care devine acum profetică: „Îmi plac crizantemele. Întocmai așa cum crizantema înfloreşte toamna, așa și eu la vârsta de 45 de ani am început toamna să scriu... Îmi place această floare, căci este rezistentă la ploi, vânturi, îndură primele geruri, este acoperită cu zăpadă, dar nu cedează greutăților, ne bucură cu petalele sale-felinare şi cu toate acestea – zâmbeşte; suferind zâmbeşte şi zâmbind continuă viaţa şi învinge greutăţile”.
Pentru Zinaida Smochină-Rotaru, Limba Română nu era doar un mijloc de exprimare, ci un „tezaur moștenit din străbuni”, o „datorie sfântă”, o comoară care trebuia protejată și cultivată. Cuvintele ei despre limba maternă răsună astăzi ca un testament spiritual:
„Să nu uităm nicicând că limba noastră este un tezaur moștenit din străbuni și noi avem o datorie sfântă de această comoară care trebuie protejată și cultivată mai departe. Oriunde ne-am duce, în ce loc nu ne-am afla, să nu uităm și să nu ne fie rușine de limba română, o limbă simplă și duioasă”.
Poezia sa „Limba Noastră”, publicată în ziarul „Zorile Bucovinei” în 2013, este o declarație de dragoste și fidelitate față de graiul românesc:
Limba noastră-i grai de mamă,
Dulce ca strugurile de poamă.
Seara când toți se adună,
Mama zice „Noapte bună!".
Limba noastră-i limbă sfântă,
Ca îngerul de pe icoană.
Sfânt este cuvântul,
Rostit în grai de mamă.
Limba noastră-i cer senin,
Cu câmpii și izvoare,
Limba noastră-i pace -
La noi și-ntre popoare.
Limba noastră-i limbă veche,
Moștenită din străbuni.
S-o păstrăm, să n-o distrugem,
Să fim noi pe ea stăpâni.
Zinaida Smochină-Rotaru nu a scris doar pentru a aduce bucurie copiilor. Opera sa include și versuri de o durere sfâșietoare, închinată memoriei românilor deportați în gulagurile siberiene, în Kazahstan și în alte regiuni îndepărtate ale fostei URSS. Poezia „Pe timp de noapte" este o mărturie zguduitoare a genocidului suferit de poporul român sub ocupația sovietică:
Pe timp de noapte păgânii
Prin case navală au dat.
Fără pic de milă
Au scos lumea forțat.
Fără pâine, fără sare
I-au dus în depărtare,
Prin pustiuri au murit
Nimenea nu i-a jelit.
Nici la groapă nu i-au dus,
La cap cruce nu le-au pus,
Îngropați în zăpadă
Fiind lupilor pradă.
Carnea de pe trupul lor
A fost hrana corbilor.
În Siberia de gheață
Rar cine a scăpat cu viață,
Deportați fără de vină,
Duși în țară străină,
În vagoane i-au urcat,
Ușile au încuiat:
În vagoane pentru boi,
Să nu mai vină înapoi.
Tot cu chinuri și plâns
Prin pustiuri au ajuns,
Pe cele locuri la muncă
Nimenea să nu ajungă.
În bărăci ei trăiau,
Ploșnițele îi mâncau,
De frig și foame sufereau,
Pe zi cu sutele mureau.
Cine s-a întors acasă
Nu găsi nici gard, nici masă,
Casele fiind dărâmate
Ușile scoase și furate.
Sărmanii au fost și au rămas
Tot cu lacrimi pe obraz.
Cât de mult au muncit
Până când și-au revenit.
Să nu aibă nimenea așa chin
Nici șarpele cu venin –
Așa soartă blestemată
Să n-aibă nimeni niciodată.
Aceste versuri demonstrează că Zinaida Smochină-Rotaru nu era doar o poetă pentru copii, ci și o cronică a suferinței neamului său, o voce care refuza să lase uitarea să acopere crimele istoriei.
Nicio călătorie creativă nu se face în singurătate, și Zinaida a avut norocul să fie înconjurată de oameni care au crezut în talentul ei. Soțul său, Nicolae Rotaru, a fost sprijinul constant al vieții și operei sale, încurajând-o mereu să scrie și să-și publice versurile.
Regretatul poet, savant și publicist basarabean Ion Vatamanu a fost cel care a influențat-o și a încurajat-o să publice primele versuri în ziar, recunoscând în ele valoarea autentică. Istoricul și publicistul Dumitru Covalciuc a fost cel care a făcut posibilă publicarea primei sale cărți, „Voie bună la cei mici", în 1997.
Mai târziu, Sergiu Barbuța, președintele Societății „Valea Prutului", a devenit un susținător activ al operei sale, contribuind la digitalizarea volumelor și la promovarea lor pe portalul „Valea Prutului", asigurându-se astfel că poeziile Zinaidei vor rămâne accesibile generațiilor viitoare. De asemenea, cu sprijinul Societății „Valea Prutului” au văzut lumina tiparului ultimele două cărți ale autoarei: „Un prilej de poezii - Pentru voi, iubiți copii” (2014) și „Albinuțele surori, Joacă hora printre flori” (2016).
Pentru munca sa de-a lungul anilor, poeta populară Zinaida Smochină-Rotaru a fost onorată cu premiul renumitului compozitor născut în satul Făgădău, Ștefan Sabadaș – o recunoaștere bine meritată a contribuției sale la cultura din regiunea Cernăuți.
Volumele sale au fost prezentate și citite cu entuziasm în grădinițele de copii și în clasele primare din întreaga regiune.
Poeziile ei au fost publicate în ziarele și revistele: „Zorile Bucovinei”, „Cuvântul Adevărului”, „Gazeta de Herța”, „Miorița”, „Calendarul poporului”, „Codrii Cozminului”, „Țara Fagilor”, etc.
Astăzi, când Zinaida Smochină-Rotaru a trecut la cele veșnice, rămâne în urmă o moștenire literară impresionantă: peste o mie de versuri, șase volume publicate, nenumărate poezii în ziare și reviste, dar mai presus de toate – amintirea vie în inimile a mii de copii care au crescut cu versurile ei.
Andrei Colac, veteran al muncii culturale din Costiceni, scria despre ea: „Despre Zinaida Smochină-Rotaru s-a scris foarte mult pe paginile ziarelor raionale și regionale și se va scrie și pe viitor, fiindcă Domnia Sa merită!" Aceste cuvinte se dovedesc profetice astăzi. Opera sa „îmbogățește letopisețul istoriei satului Costiceni cu amintiri plăcute de la izvoarele frumosului".
Profesoara Zinaida Slănină, de la liceul raional din Noua Sulița, o descria astfel: „Zinaida Smochină-Rotaru din Costiceni... o ființă curată ca o lacrimă, bună ca pâinea cea caldă și simplă ca răsăritul soarelui... înzestrată cu harul lui Dumnezeu... Inocența și seninătatea operelor sale a luminat atâtea fețe de copii și de maturi prin frumusețea și muzicalitatea neîntrecută a versurilor sale."
Întrebată care sunt prietenii ei adevărați, Zinaida răspunsese simplu: „Cartea. Ziarul”. Această confesiune vorbește despre o femeie care și-a găsit împlinirea în cuvântul scris, în lectură și în creație. Inspirația îi venea seara, în liniștea nopții, când gândurile și versurile se înșirau pe hârtie ca mărgăritarele pe ață.
Valorile fundamentale pe care le prețuia mai mult în viață – sănătatea, familia, omenia – au fost stâlpii pe care și-a construit existența. Iar poezia, acea „pasăre a sufletului", după cum era numită de susținătorii ei, a fost izvorul constant de lumină și împlinire care i-a luminat drumul.
Astăzi, 5 noiembrie 2025, când Zinaida Smochină-Rotaru a trecut pragul veșniciei, vocea ei nu încetează să răsune. Să sperăm că versurile ei vor continua să fie recitate de copii în grădinițe și școli, iar cărțile sale regăsite pe rafturile bibliotecilor.
Drum lin spre veșnicie, Doamnă Zinaida Smochină-Rotaru!
Dumnezeu să vă odihnească în pace!
Sergiu BARBUȚA,
președintele Societății „Valea Prutului”
Costiceni – 5 noiembrie 2025