Costiceni, 440 de ani de atestare documentară

Scurtă incursiune în istoricul și viața socială a satului

La 50 de kilometri de centrul regional există o comunitate rurală care unește trei sate: Pol-Vancicăuți, Costiceni, Dumeni. Trei sate ca trei frați cresc și se dezvoltă simultan secole de-a rândul. Deci, este încă acceptabil, că ziua înfiiţătii unui așezământ uman se consideră data primei mențiuni din documentele oficiale.

Până de curând toți cercetătorii care au studiat istoria satului Costiceni credeau că prima mențiune a acestei localități este data de 6 iunie 1619. Dar în 2012 la București a fost tipărită gramota voievodului Iancu Sasul din 17 februarie 1581. Se afirmă că domnul Iancu, voievodul, a întărit vătafului Bilava partea a opta din jumătate de sat Costiceni de pe râul Prut, care este al șaisprezecelea parte din întregul sat, cumpărat de la Angelina fiica Simchei, nepoata Dolintschei, strănepoatei lui Dmitro și străstrănepoateiții lui Hotca Costea postelnicul.

Din această scrisoare am aflat și numele fondatorului de la care satul și-a luat numele - Costiceni. Acesta este Hotco Costia, care a fost numit și Hodco Costici. La un moment dat a fost un boier nobil, membru al Dumei Boiereşti pe lângă voievod din 16 februarie 1428 până la 1 septembrie 1429 și din 23 mai 1436 până în 20 iunie 1438. Astfel, satul nostru a fost fondat probabil în prima jumătate a secolului al XIV-lea, dar până acum nu a fost găsit niciun document care să confirme acest lucru.

Unii ar putea pune la îndoială acest document, spunând că este fals, dar Miron Grieros (născut în jurul anului 1749 și murit la 17 octombrie 1847), care a moștenit patrimoniul de la bunicul său Petrashko Bilava, locuia și deținea 16 părți ale moşiei Costiceni.

Astfel, prima mențiune documentară a satului Costiceni este pe 17 februarie 1581.

În anii existenței sale, satul a fost deținut de diverși proprietari de terenuri. Astfel, timp de 70 de ani ai secolului al XVII-lea, partea superioară, care în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de „Golbaneni”, a fost moșia Maricăi, a surorii sale Catrina și a fraților Vasile, Gavril și Tanase.

În același timp, o altă parte a satului era deținut de descendenții lui Gavril Hajdeu: - Ifim, Agata și Vasile. Începând cu 1673, o parte din sat a fost deținută de faimosul boier Toderaşco Jora, iar după moartea sa, această moșie a trecut lui Solomon Botez.

Satul a suferit în repetate rânduri de raidurile unor cuceritori străini. În astfel de cazuri, populația se ascundea prin păduri, se muta cu traiul în alte locuri, și prin consecință satul rămânea nelocuit. De exemplu, în timpul recensământului pentru ţinutul Hotin din 1715, administrația turcă a menționat că satul Costiceni era pustiu.

În 50 de ani, satul a fost reconstruit ca și pasărea Fenix care a ieșit din cenușă și, deja la anul 1774, satul avea 80 de familii de contribuabili, 3 familii scutite de impozite și un evreu. În același timp, 13 case erau fără proprietari.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul a intrat sub stăpânirea austriacă și acolo locuiau doar 50 de familii.

La începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a războaielor ruso-turce, satul a intrat sub stăpânirea Imperiului Rus.

Prima jumătate a secolului al XIX-lea poate fi caracterizată prin litigii între proprietarii Grierosul, Ciuria, Iarmolinskaia, Davidel, Jung-Fis, Volcinski. Lisovski și alții pentru dreptul de a deține satul.

În 1880 zemstva din Hotin a deschis un spital în Costiceni. Unul dintre primii medici a fost Fedor Ilici Martimianov, a lucrat din anul 1886 până la 1896. În 1896, spitalul din satul nostru era condus de doctorul Solomon Shmulovici Gerenstein. În 1897 a fost înlocuit de Alexandr Ivanovici Neiman. Acesta din urmă a fost asistat de paramedicii de zemstvă Feofan Kirilovici Simeniuk și Ivan Kostantinovici Martişevskii. În 1907 A.I. Neiman a fost înlocuit de Edmund Alexandrovici Sobolevski ca medic de zemstvă al Spitalului din Costiceni. În 1916, în locul lui Edmund Sobolevski funcția de medic de zemstvă în satul nostru a fost ocupată de Serghei Arkadievici Beresenev.

În anul 1900 în sat a fost deschisă o școală publică de o clasă. Alexandru Nikolaevici Koroliov, absolvent al Seminarului Profesorilor din Bairamcik și rus de naționalitate, a fost numit director. Dumnealui s-a născut la 28 septembrie 1876 în orașul (pe atunci sat) Noua Suliță, județul Hotin.

În timpul primului război mondial, un număr mare de oameni au fost înscriși în Armata Imperială Rusă. 12 dintre consătenii noștri nu s-au întors la familiile lor, 11 au fost răniți. Autoritățile au mobilizat oameni care nu au fost înscriși în armată pentru a construi fortificații și a efectua lucrări de transport. Spitalul din sat a fost transformat într-un spital pentru cei răniți.

Al doilea război mondial a adus o tristețe și mai mare locuitorilor din Costiceni. 313 de oameni din cele trei sate ale comunității au fost înscriși în Armata Roșie. O treime dintre ei au rămas pe câmpul de luptă pentru totdeauna. A doua treime a fost mutilată. Când s-au întors acasă, soldații de ieri, dar și ceilalți săteni, au căzut victime ale politicii urâte a regimului stalinist, care a provocat foamete în 1946-1947. În Costiceni în anul 1947, au murit 53 de persoane și s-au născut doar 30.

La 25 septembrie 1947, la Costiceni a fost organizată ferma colectivă „Proletarii”, care în 1950 a fuzionat cu ferma colectivă în numele lui Vatutin din satul Dumeni și cu ferma colectivă „30 de ani a Ucrainei sovietice” din satul Pol-Vancicăuți. Sătenii noștri au lucrat neobosit. Ferma colectivă a devenit una dintre lideri, şi cunoscută nu numai în district, ci și în regiune și republică. Satul a început să-și schimbe înfăţişarea. Aproape toate casele din sat au fost reconstruite.

În 1953, cu participarea activă a consătenilor, în detrimentul fermei colective din sat s-a construit o Casă de Cultură, care a devenit un centru de agrement în zilele în care în sat lipsea televiziunea.

În 1958, în sat a fost pusă în funcțiune o nouă școală cu două etaje, cu 14 odăi de clase, 2 cabinete specializate și două ateliere. În 1977 școala a fost reconstruită. Elevilor li s-au alăturat încă 16 săli de clasă și cabinete precum și o nouă sală de gimnastică și o ospătărie.

Mulți oameni celebri au crescut în sat. Printre aceștia se află poetul, chimistul și politicianul Ion Vatamanu, renumitul instrumentist Toadere Captari, Baritonul Dionisie Banari, doctor în științe fizice și matematice Leonid Captari, inginerii Eugen Pâslaru, Leonid Nicorici, etnologul Tudor Colac și alții.

În prezent satul iarăși îşi schimbă contabilitatea. Există multe case moderne cu două etaje, fiecare casă are mai multe televizoare, mașini în curte, dar trebuie să constatăm, că din păcate, majoritatea colegilor noștri sunt nevoiți să părăsească familiile în căutarea mijloacelor de trai în străinătate. Mulți dintre consătenii noștri lucrează în Italia, Germania, Spania, Portugalia și alte țări. Vreau să cred că cu timpul totul se va schimba și oamenii se vor întoarce în satul natal.

Să trăiești și să înflorești sat natal!

P.S. Dimensiunea articolului nu ne permite să dezvăluim pe deplin istoria satului. În prezent se pregătește pentru tipar cartea „Istoria comunității rurale Costiceni din moşi-strămoşi până în prezent”.

Pentru Valea Prutului

Andrei NICORICI, originar din Costiceni,

profesor la Universitatea Națională Tehnică 

„Institutul Politehnic din Harkov”.

9 februarie 2021

La Costiceni mă duce gândul.
poezie de Vladimir Captari

La Costiceni mă duce gândul,
La satul meu de lângă Prut,
Unde a fost să vin pe lume,
Unde parinții m-au crescut.
Aici am prins întâi cuvântul
Și mamă, tati am rostit,
Aici am scris primele rânduri
Și taina cărților am prins.
Aici am hoinărit pe dealuri
Și prin pădurea lui Fanas,
Pe văi cu ape cristaline
Ce din izvoare curg și azi.
Aicea-mi sunt acum și frații
Și satul a rămas la fel
Cu oameni vrednici, cu dreptate,
Cu hărnicie și fideli.
Aici, cu dascăli înțelepți
Din poezii, științi exacte,
Am învățat să fim deștepți
Și mândri de ai noștri dascăli.
Azi Costiceniul meu domnesc
Rămâne-n amintiri aparte,
Ca un simbol ce e firesc
Să-l port în suflet mai departe.
Aicea dorm sub cruci strămoșii,
Și-ai mei părinți, ce nu mai sunt,
Aici e baștina mea sfântă
Cu rădăcini crescute-n timp.