Prosopul moldovenesc, o mare valoare artistică populară !!!

Prosopul moldovenesc, o mare valoare artistică populară !!!
În Moldova o semnificaţie aparte o au prosoapele lucrate manual din fibre vegetale.
Prosopul moldovenesc țesut manual a fost cea mai răspândită ocupaţie a femeilor din Moldova în secolul XIX – XX, formând o mare industrie textilă particulară cu o variație deosebită de urzeli albe simple, nevedite, alese, brodate, croşetate...
Prosopul moldovenesc ajunge până la patru metri lungime și aproximativ 80 cm lățime, decorat frumos cu motive tematice. Materia primă folosită e calitativă, subţire, uneori şi borangic, îmbinată cu fire mai groase. Este finisat cu horboţică lată la capete, sau din 3-4 părţi. De fapt, prosoapele sunt cele mai preţioase şi se folosesc la cele mai importante evenimente, unde servesc ca etalon-marcă a identităţii sociale,  simbol  de
mare cinste şi onoare pentru unele persoane deosebite.
Ştergarele, şervetele sunt mai simple ca ţesătură, mai des sunt vrâstate în 3 scaune (3 grupe de vrâste unite prin simetrie). La ceremonii ştergarele sunt mai multe la număr şi de numărul lor depinde voia bună a nuntaşilor, cărora li se oferea acest cadou semnificativ de onor. După caracterul factural-decorativ şi tehnica de confecţionare sunt cunoscute: prosoape vrâstate, prosoape „cadrilate”, prosoape „iţate” sau în „ozoare”, în „nividitură”, „ridicate”, „alese”, „brodate”, „ajurate”, combinate, ţesute simplu, iţate sau alese.
Abundenţa de denumiri locale a ştergarelor și întrebuințarea lor:
ştergar, şervet, prosop, peşchir, mâneştergură, năframă, maramă, ştergar de cap, cârpă de cap, pânzătură de cap, prosop de cap, petic, boccea, zolnic, leşier ...
- ţesături pentru vestimentaţie (prosop, ştergar de îmbrobodit, învelitoare de cap, ştergar de braţe, maramă);
- ţesături utilitar-decorative pentru împodobirea locuinţei (prosop de perete, prosop sau ştergar la icoană, prosop la grindă sau coardă, prosop decorativ de haine, prostire de perete);
- ţesături de uz casnic (zolnic, leşier, mânăşterguri, strecătoare, ştergărel pe coşul de Paşti);
- ţesături decorative de ceremonii şi ritualuri (prosoape de nuntă: prosoape de nuni, prosop de staroste, ştergare la moşi, ştergare la schimbul de colaci cuscrilor, prosopul miresei, prosopul mirelui, ştergar la „spălatul mâinilor” la nuni, ştergare şi ştergărele „punţi” de înmormântare şi ştergărelpomană, ştergar „altiţă”...
Varvara Buzila - Sursa: Casa Mare
În foto: Aliona Munteanu 
(Zaim, raionul Căuşeni, Republica Moldova)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media