
Bătălia de la 11 iunie 1524 are loc în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă cel Tânăr (nepotul lui Ștefan cel Mare), domn al Moldovei între 1517 și 1527. Potrivit cronicilor medievale acesta a învins pe Prut, la Tărăsăuți, o armată turcească condusă de pașa Tasa Bassa, de circa 4 mii persoane, care se întorcea dintr-o incursiune de pradă în Polonia, omorând aproape în totalitate inamicii.
„…întorcându-să o samă de oaste turcească de la Țara Leșască, din pradă, pre apa Prutului, la Tarasăuți, le-au ieșit Ștefan vodă înainte și din 4 mii de oameni, puțini au hălăduit (fugit) la locurile sale”,
A două bătălie de la Tărăsăuți în care moldovenii au ieșit învingători are loc în timpul domniei lui Petru Rareș (n.1483 - d.1546). După lupta moldo-polonă de la Obertyn (22 august 1531), polonii, învingători asupra lui Petru Vodă Rareș, au întrat în Moldova ca să o prade. În cele din urmă aceștia au reușit să ardă 105 sate moldovene, un târg și să captureze un mare număr de vite, însă au fost învinși de oastea lui Petru Rareș la 4 februarie 1532, la Tărăsăuți, pe Prut.
„...au mai intrat oaste leșască să prade, pre cari i-au acoperit oaste moldovenească la Tărăsăuţi, de nu au scăpat nimeni dintru aceia”,
Istoricii susțin că forțele principale care au participat la cele două bătălii de la Tărăsăuți au fost cele locale, adică din garnizoana moldovenească de la Hotin.

