Mihai Eminescu - Citate despre limba română

Poetul Mihai Eminescu a apărut ca un munte în câmpia literaturii româneşti. Dez­voltând şi desăvârşind tradiţiile literare de până la el, Eminescu a descris în arta poeziei noastre o epocă nouă. El a reuşit în limba Mioriţei să sintetizeze, într-o formă aforistică desăvârşită, un larg spectru tematic - probleme ale vieţii şi morţii, ale omului şi menirii sale în lume, ale valorilor umane perene, ale iubirii şi fericirii, ale susţinerii idei naţionale, ale artei, ştiinţei, filozofiei, moralei, politicii etc. 

Un alt aspect mai puţin cunoscut din activitatea „neliterară”, să-i zicem, a lui Eminescu e atitudinea sa faţă de limbă. Şi e bine s-o cunoaştem mai ales în această perioadă decisivă pentru viitorul nostru cultural, pentru destinele limbii noastre române, când prin diferite ordine şi recomandări cunoscute se încearcă să se îndepărteze limba maternă de noi. 

Dar toate limbile trebuie să fie egale şi preţuite la fel, la acelaşi nivel în viaţa de toate zilele. E cazul să facem totul pentru a ne convinge civilizat guvernul ţării noastre şi reprezentanţii altor naţiuni, că nu putem face târg cu ceea ce avem mai de preţ ca spiritualitate. 

Eminescu avea în sânge cultul cuvântului matern, căruia întreaga sa viaţă i-a căutat, i-a descoperit şi conferit străluciri fără stingere, sonorităţi neîntrecute ca expresivitate, armonie, vrajă. 

Reproducem în continuare spre a oferi o imagine a lui Eminescu despre limba maternă, câteva cugetări din caietele sale de creaţie. 

* * * 

* Limba este organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moş­teneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui. 

* Grecia veche n-ar fi ajuns nicicând la dezvoltarea ei cea mare, dacă limba ei nu s-ar fi dezvoltat cu toate nuanţele dictate de natură şi împrejurări şi dacă această dezvoltare a limbii nu era paralelă cu dezvoltarea chiar a spiritului latin. 

* Dar pe cât timp studiul principal al unei şcoale rurale sau primare e limba românească, ea este totodată organul prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui. Copilul nu învaţă numai a vorbi corect, el învaţă a gândi şi a simţi româneşte. 

* Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizaţia antică. 

* Limba strămoşească e o muzică. 

* Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el s-ar zice oarecum prin ea: „aşa voiesc să fiu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, „una singură”, ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare streine ce ne încungiură, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi nu altfel. 

* Limba românească este din acele cu dreaptă măsură; ea n-are consoane prea moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte: mai toate sunetele sunt medie şi curate. 

* Naţionalitatea trebuie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. 

* Limba şi naţionalitatea românească vor peri odată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin deznaţionalizare şi renegraţiune. 

* Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţio­nal, unde concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale, ea arată nivelul vieţii publice spirituale. 

* Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră.