Golgota românească: Îndoliat Cireșarul coboară de pe Cruce


Au sângerat generațiile trecute, răstignite pe stâlpii de hotare. Nu știm cât vom sângera noi, urmașii lor, de la margine de țară. Dar putem și trebuie să știm despre catastrofala distrugere a românilor din teritoriile ocupate de imperiul sovietic, ce a început de la 28 iunie 1940, după o scurtă perioadă de prosperitate de care am avut parte după primul război mondial.

A durat numai două decenii, însă câtă istorie, credință, speranță și putere de a rezista în fața celor mai crunte încercări ale destinului ne-au dat acei ani, pe care-i numim cu nostalgie ”perioada interbelică”. S-a scurs amar de timp de atunci, dar parcă a fost mai ieri, și ne amintim de parcă am trăit noi în acei ani de înflorire a românismului în Bucovina. Tot ce a urmat după 1940 răscolește numai dureri, însă nu avem dreptul să uităm.

Or, ”Lipsa memoriei naște recidive” – acesta a fost și mesajul unui filmul documentar al lui Vasile Rauț, președintele Societății ”Golgota” a Românilor din Ucraina, demonstrat la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. În aceste zile, membrii din conducerea Societății participau în calitate de organizatori la manifestările de comemorare a victimelor represaliilor staliniste în localitățile din regiune.

Acum, în lipsa posibilităților de a ne deplasa prin comunele noastre românești, am convocat o conferință, mai bine zis, ne-am întâlnit pentru a pomeni, a mărturisi, a scoate la lumină întâmplări dramatice, istorii de viață despre care n-am vorbit până acum. Interesant este că de fiecare dată la asemenea revederi descoperim ceva ascuns până acum în adâncul inimii, străbate ecoul unor cuvinte auzite întâmplător în copilările de la bunicii care se fereau să vorbească față de copii despre suferințele lor.

Totul parcă ne era cunoscut din imaginile derulate pe ecran, însă filmul ne-a generat și emoții, și lacrimi.

Mai ales când am auzit-o pe Aurora Bujeniță din Mahala povestind despre chinurile foamei și setei în drumul spre Siberia. A plecat de câțiva ani la Domnul, dar a rămas vie pe această peliculă. Eu m-am bucurat s-o revăd pe nonagenara Ortanța Robu din Buda Mare, retrăind momentele întâlnirii noastre din iulie anul trecut, când o zi întreagă am ”umblat” pe drumul pătimirilor ei. Profesorul de istorie din Târnauca, Alexandru Platonov a revăzut-o pe bunica sa, Maria Steclaru, deportată în Siberia la vârsta fragedă de 7 ani, de unde s-a întors aproape fată mare. Nepotul ei n-o uită și ca profesor de istorie are grijă să le transmită elevilor săi adevărul despre anul 1941: ”A fost un început de calvar pentru elita românească. Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie care a supraviețuit. Copiii noștri nu învață la școală despre acest trecut tragic.

Numai în familie, dacă li se povestește, ei află câte greutăți au îndurat generațiile trecute”. Bine ar fi dacă filmul lui Vasile Rauț ar fi preluat de profesorii de istorie și demonstrat prin școli.

Imaginile din film au răscolit celor prezenți amintiri despre bunicii deportați în Siberia și Kazahstan, mânați în lagărul morții din Onega, la munci silnice în Armenia și Donbas. Pagini înlăcrimate din ”Cartea neagră” a familiilor lor au răsfoit imaginar jurnaliștii Felicia și Nicolae Toma, directoarea Muzeului ”Mihai Eminescu” Elena Tărâțeanu. Credeam că nu mai există ceva necunoscut despre satul martir Mahala. Dar, surprinzător pentru sine însăși, Elena Nandriș a evocat momente din trecutul tragic al vetrei natale de care n-a vorbit mai înainte (despre bunicul ei, primarul Eremia Bujeniță, despre doi frați de-ai tatei condamnați în lagărul din Onega, despre refugiul rudelor în România și deportarea lor în Bărăgan…).

Ne-am bucurat să-l avem printre noi și să-l ascultăm pe profesorul Octavian Voronca, bine pregătit și informat, așa cum se prezenta și mai înainte la fiecare conferință a Societății ”Golgota”. Ca și la alte întruniri, nu s-a trecut peste un subiect vulnerabil: ”Cum rămâne cu trădătorii de neam, cu așa-numiții striboci, care au fost mai răi decât străinii?”. ”Îi știm pe nume, vedem că nu i-a ocolit blestemul, dar îi lăsăm în plata Domnului”, spune Elena Nandriș.

După cum ne-am convins și la această întrunire, cam toți gândim la fel, pornind de la rădăcinile sănătoase ale unui neam de iertători, dar cu memoria neadormită.

Maria Toacă

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media