În cea de-a 14-a zi a lunii februarie comunitatea românească din regiunea Cernăuți a participat la o manifestare de comemorare a martirilor neamului românesc, împușcați în luna februarie 1941 de grănicerii sovietici la Lunca, ținutul Herța.
La locul masacrului unde se înalță Crucea Plângerii, un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Longhin, starețul Mănăstirii Banceni și preacucernicul Gheorghe Moroz, protopop de Noua Suliţa, a oficiat o slujbă de Te-Deum și un parastas pentru odihna sufletelor celor nevinovați, martirizați acum 80 de ani.
Evenimentul comemorativ, organizat de doamna Elena Nandriș, fostul primar al comunei Mahala, a adunat o mulțime de oameni, urmași ai celor răposați, dar și reprezentanți ai mediului asociativ din regiunea Cernăuți. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența unor oaspeți și oficialități din România.
Și de această dată, comunității românești din regiune i-au fost alături reprezentanții Consulatului General al României la Cernăuți – diplomații Irina Loredana Stănculescu și Nicolae Dan Constantin.
După încheierea slujbei religioase, din partea organizatorilor și invitaților au fost rostite scurte alocuțiuni în care au fost evocate momentele tragice din februarie 1941, după care a avut loc ceremonia de depunere de jerbe și coroane de flori la troița închinată memoriei celor trecuți la cele veșnice.
Evenimentul s-a încheiat printr-un moment artistic oferit de membrii grupului folcloric din localitate.
Toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească, așa cum este obiceiul creștinesc.
Valea Prutului
0 Comentarii