Noaptea magică a Sânzienelor

Noaptea magică a Sânzienelor

Singura săr­bătoare pă­gână pe care o regăsim în calendarul creştin-ortodox este la 24 iunie - Sânzâienele sau Drăgaica.

Unele surse spun că nume­le vine de la Santa Diana - Zeiţa ro­mană a vânătorii şi pă­durilor; alte­le spun că-şi trag numele de la micile flori de câmp, galben-aurii cu miros dulce, suav: sânzâienele. Li se mai spune frumoasele, zânele, iar în sudul ţării Drăgaicele. Sper deosebire de iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzâienele sunt zâne tinere şi frumoase, blânde şi vesele.

Conform tradiţiei plutesc în aer sau umblă pe pă­mânt în noaptea de 23  spre  24  iunie,  cântă  şi dansea­ză, împart rod holdelor, umplu de fecunditate feme­ile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferin­ţele oamenilor.

Sărbătoarea Sânzâienelor este strâns legată de cul­tul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, şi îmbină elementele creştine, păgâne dar şi de vrăjitorie.

Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceva, Sânzâienele îşi au originea într-un străvechi cult solar.

Sărbătoarea sânzâienelor are loc la trei zile după solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui.

În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe cul­mile dealurilor.

La fel ca şi în alte localităţi din ţară şi în microzona Săveni - Botoşani este întâlnit obiceiul nopţii de Sânzâiene.

În seara de 23 spre 24 iunie, tinerii din Bodeasa (la N-E de Săveni) se adună în mijlocul satului. Că­ruţele pline cu tineri dornici de petrecere în aer liber se îndreap­tă spre locul cu cele mai multe sânzâiene (fâneţe de la margi­nea satului).

Odată ajunşi la lo­cul cu prici­na, caii sunt deshămaţi şi priponiţi la marginea tarlalei. Până se întunecă bine, fetele şi băieţii adu­nă buche­te (snopi de sânzâiene) şi le pun în preajma căruţelor (faetoanelor). După ce se întunecă, aşteptând să răsară luna, (dacă e o noapte cu cer senin) se aşază toţi la o masă încropită cu bucatele aduse de acasă de fiecare dintre participanţi. Se cântă, se chiuie, se dansează, apoi se trece la împletirea coroniţelor de sânzâiene, pe care fetele şi le pun pe cap.

Se fac bucheţele de sânzâiene care se prind pe ha­murile cailor, pe căpestre, pe vârful oiştii.

Când răsare soarele tinerii îşi dau cu apă rece pe obraz şi pornesc spre oraşul Săveni. Pe căruţe sunt aşezate scânduri de-a lungul coşului de căruţă, se acoperă cu macaturi ţesute, apoi fetele şi băieţii se aşază pe aceste scânduri cu faţa spre exterior, ţinând în braţe buchete de sânzâiene.

Alaiul de faetoane străbate la pas domol străzi­le principale ale oraşului şi aruncă la trecătorii gră­biţi spre cumpărături bucheţelele făcute în noap­tea de cântec şi de voie bună ce precede sărbătoarea Sânzâieneleor.

Unii privitori cunosc obiceiul celor de la Bodeasa şi aşteaptă bucheţelele de flori, alţii, miraţi, se uită la caii înzorzonaţi cu flori aurii, la tinerii nedormiţi, dar frumoşi, cu coroanele lor de flori.

Oricum, noaptea de Sânzâiene este una magică, un moment de linişte, de echilibru în care, se zice că se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

Se spune mai ales că în această noapte (23-24 iu­nie noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Bote­zătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.

Prof. Maria Zoitanu

Țara de Sus – Revista de conservare

și promovare a culturii tradiționale

Nr.1-2 2015