Noaptea
magică a Sânzienelor
Singura sărbătoare
păgână pe care o regăsim în calendarul creştin-ortodox este la 24 iunie - Sânzâienele
sau Drăgaica.
Unele surse spun că numele vine de la Santa Diana - Zeiţa romană a vânătorii
şi pădurilor; altele spun că-şi trag numele de la micile flori de câmp,
galben-aurii cu miros dulce, suav: sânzâienele. Li se mai spune frumoasele,
zânele, iar în sudul ţării Drăgaicele. Sper deosebire de iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzâienele sunt
zâne tinere şi frumoase, blânde şi vesele.
Conform tradiţiei plutesc în aer sau
umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod
holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi
păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele
oamenilor.
Sărbătoarea Sânzâienelor este strâns
legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, şi îmbină
elementele creştine, păgâne dar şi de vrăjitorie.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a
Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel
Nou de la Suceva, Sânzâienele îşi au originea într-un străvechi cult solar.
Sărbătoarea sânzâienelor are loc la trei zile după solstiţiul de vară,
cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi
înscris sub semnul focului, al Soarelui.
În cinstea acestuia se aprind focuri
uriaşe pe culmile dealurilor.
La fel ca şi în alte localităţi din ţară
şi în microzona Săveni - Botoşani este întâlnit obiceiul nopţii de Sânzâiene.
În seara de 23 spre 24 iunie, tinerii
din Bodeasa (la N-E de Săveni) se adună în mijlocul satului. Căruţele pline cu tineri dornici de petrecere în aer
liber se îndreaptă
spre locul cu cele mai multe sânzâiene (fâneţe de la marginea satului).
Odată ajunşi la locul cu pricina, caii
sunt deshămaţi şi priponiţi la marginea tarlalei. Până se întunecă bine, fetele
şi băieţii adună buchete (snopi de sânzâiene) şi le pun în preajma căruţelor
(faetoanelor). După ce se întunecă, aşteptând să răsară luna, (dacă e o noapte
cu cer senin) se aşază toţi la o masă încropită cu bucatele aduse de acasă de
fiecare dintre participanţi. Se cântă, se chiuie, se dansează, apoi se trece la
împletirea coroniţelor de sânzâiene, pe care fetele şi le pun pe cap.
Se fac bucheţele de sânzâiene care se
prind pe hamurile cailor, pe căpestre, pe vârful oiştii.
Când răsare soarele tinerii îşi dau cu
apă rece pe obraz şi pornesc spre oraşul Săveni. Pe căruţe sunt aşezate
scânduri de-a lungul coşului de căruţă, se acoperă cu macaturi ţesute, apoi
fetele şi băieţii se aşază pe aceste scânduri cu faţa spre exterior, ţinând în
braţe buchete de sânzâiene.
Alaiul de faetoane străbate la pas domol
străzile principale ale oraşului şi aruncă la trecătorii grăbiţi spre
cumpărături bucheţelele făcute în noaptea de cântec şi de voie bună ce precede
sărbătoarea Sânzâieneleor.
Unii privitori cunosc obiceiul celor de
la Bodeasa şi aşteaptă bucheţelele de flori, alţii, miraţi, se uită la caii
înzorzonaţi cu flori aurii, la tinerii nedormiţi, dar frumoşi, cu coroanele lor
de flori.
Oricum, noaptea de Sânzâiene este una
magică, un moment de linişte, de echilibru în care, se zice că se deschid
porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.
Se spune mai ales că în această noapte
(23-24 iunie noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei
norocoşi pot întâlni Sânzâienele.
Prof. Maria Zoitanu
Țara de Sus – Revista de
conservare
și promovare a culturii tradiționale
Nr.1-2 2015
0 Comentarii