Învățământul primar și secundar din Basarabia în perioada dominației țariste
(1812 - 1917)
Deja în 1812,
comandantul suprem al armatei dunărene
amiralul P. V. Cigeacov, în instrucţiunile sale adresate guvernatorului civil
al Basarabiei Scarlat Sturdza[1]
scria: „...Este necesar să fie pus în
mişcare tot ce e în stare să uimească
privirea si să creeze imaginaţia acestei provincii, pentru a
cultiva în sufletele locuitorilor din
ţinut dragostea de patrie şi stima faţă
de conducerea ei. Ocupaţi-vă, printre altele, de înfiinţarea unei
şcoli primare, astfel ca tinerii să
înveţe cel puţin să citească şi să scrie”.
Dovada elocventă a faptului că deschiderea
şcolilor în regiune avea o
conotaţie politică că sunt şi cuvintele
aceluiaşi P. V. Ciceagov, care scria
guvernatorului civil al Basarabiei în
legătură cu dechiderea Seminarului Teologic din Chişinău: „...planul instruirii acestei regiuni vă obligă să
aveţi girjă de a deschide treptat
în acest teritoriu instituţii de învăţământ...” [2].
În Regulamentul cu
privire la instutuirea administraţiei ruseşti în Basarabia din 23 iulie 1812, se menţiona că departamentul
întâi al acestei
administraţii coloniale se va ocupa
cu problemele „învăţământului”.
Astfel interesul ruşilor pentru dezvoltarea sistemului şcolar
din Basarabia cunoaşte un prim pas prin introducerea educaţiei copiilor
în Regulamentul cu privire la adminstraţia rusească în Moldova dintre Prut şi Nistru.
Învăţământul primar din Basarabia, pe durata primelor
decenii de ocupaţie imperială rusă,
aproape că n-a înregistrat schimbări calitative, având o evoluţie
întârziată, în raport cu alte gubernii
ruseşti, dar şi a politicii statului în domeniul educaţiei. Deşi existau
diferite forme şi tipuri de şcoli ecleziastice şi private, primele şcoli
primare care au fost înfiinţate din iniţiativa ministerului de
resort, au fost şcolile lancasteriene.
Debutul politicii statului în învăţământul laic
din Basarabia se produce în anul 1827, când guvernul rus a aprobat „Instrucţiunea cu privire la înfiinţarea şcolilor în regiunea
Basarabia”. În conformitate cu
prevederile acestui document, se preconiza să fie înfiinţate în Basarabia un liceu, câteva
şcoli ţinutale şi şcoli parohial – laice, întreţinute de comunităţile locale.
În baza „Instrucţiunii” au fost
organizate: un gimnaziu regional, la 12 septembrie 1833, şi şase şcoli
ţinutate, la 1828: în Chişinău, Bălţi, Hotin, Bender, Akkerman şi Ismail.
Şcolile parohial – laice erau înfiinţate anevoios. Până în 1840
a fost înfiinţată o singură şcoală parohială, acest proces înviorându –
se după 1840, când sunt atestate şapte asemenea şcoli până în anul 1852,
majoritatea din ele fiind înfiinţate în reşedinţele ţinutale urbane[3].
În anul 1824, în
Basarabia a fost instituită reţeaua de şcoli primare, cu instruire reciprocă,
de tip lancasterian. În acest an, şcoli de acest fel au fost înfiinţate la Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar
trei ani mai târziu, în anul 1827 – la
Tighina şi Hotin. Acestea au fost
primele şcoli primare din Basarabia. În anii 1830 – 1840 au mai fost înfiinţate
încă şapte şcoli de acest tip[4].
În privinţa
subordonării învăţământului primar din Basarabia, se afla în subordinea mai
multor minstere, în 1835 în Basarabia, nu exista nicio şcoală primară în subordinea Ministerului învăţământului
public.
Şcolile primare din
Basarabia se mai aflau şi în subordinea Ministerului domeniilor statului, care
a înfiinţat majoritatea şcolilor primare
din această regiune, iar mai mult de jumătate aparţineau coliniştilor
germani şi bulgari[5].
Din cauza numărului mic de de şcoli, dar şi a unei subvenţionări pe măsură, au avut un impact
minor asupra evoluţiei instruirii publice din regiune[6].
Prin crearea , în
anul 1828, a şase şcoli ţinutale, în Basarabia se instituie învăţământul
secundar. Şcolile judeţene erau întreţinute de aşa – numitul fond basarabean de
10 procente. Începând cu anul 1830, 50 % din subvenţiile pentru acest tip de
şcoli erau oferit de Ministerul Instrucţiunii Publice. În debutul activităţii
şcolilor judeţene, ele se bucurau de un anumit prestigiu, fiind apreciate de
cei care doreau să-şi instruiască
copiii. Cu timpul însă, importanţa şcolilor judeţene a scăzut, mai ales,
după reorganizarea lor, în anii 1835 – 1837, când acestea au fost excluse din
reţeaua liceală.
Instituirea, în
anul 1833, în Basarabia a Liceului regional din Chişinău, semnifică
consolidarea învăţământului secundar
laic din ţinut. Acest liceu avea menirea
să pregătească funcţionari
pentru instituţiile publice din ţinut. Durata studiilor în liceu era de
şapte ani. Predarea era în limba rusă.
Corpul profesoral era alcătuit aproape în exclusivitate, din reprezentanţiii
etniilor ucrainene şi ruse. Doar un singur român făcea parte din colectivul de
cadre didactice al acestei instituţii. Elevii, în marea lor majoritate, erau de
asemenea din rândul grupurilor minoritare, cu preponderenţă, ruşi şi ucraineni, românii fiind în minoritate[7].
În anul
deschiderii, liceul era frecventat de 40 de elevi, care erau împărţiţi, conform
cunoştinţelor la momentul înmatriculării, în cele trei clase inferioare. Cei 40
de elevi reprezentau următoarele categorii sociale:
Tabel 1 Apartenenţa socială a elevilor din
Basarabia în perioada 1833 - 1839
Anul de
Studii
|
Nr. total de elevi
|
Raportul în % faţă de 1833
|
Apartenenţa
socială a elevilor
|
||||||
Nobili
|
În %
|
Preoţi
|
În %
|
Alte categorii
|
În %
|
||||
1833
|
45[8]
|
100, 0
|
36
|
80, 0
|
-
|
-
|
9
|
20, 0
|
|
1834
|
85
|
188,0
|
71
|
83, 0
|
-
|
-
|
14
|
16,5
|
|
1835
|
135
|
300,0
|
56
|
41,5
|
-
|
-
|
79
|
58,5
|
|
1836
|
135
|
300, 0
|
56
|
41,5
|
-
|
-
|
79
|
58,5
|
|
1837
|
184
|
408, 9
|
40
|
21, 7
|
-
|
-
|
74
|
40,2
|
|
1838
|
211
|
468, 9
|
170
|
80,5
|
-
|
-
|
41
|
19,4
|
|
1839
|
205
|
455,6
|
164
|
80, 0
|
-
|
-
|
41
|
20,0
|
|
1840
|
277
|
615,6
|
189
|
68,2
|
3
|
1,1
|
85
|
30, 6
|
|
1841
|
258
|
573, 3
|
195
|
75,6
|
4
|
1,5
|
59
|
22,8
|
|
1842
|
252
|
560,0
|
164
|
65,0
|
5
|
1,9
|
86
|
34,1
|
|
Datele din Tabelul
1 atestă o creştere anuală a numărului de elevi. Dacă în anul
1833 numărul de elevi în liceu
era de 45 (100%), atunci către anul 1842 numărul lor creşte de 5, 6 ori. Datele
incluse în acest tabel, ne permit să aprecim faptul că majoritatea elevilor proveneau din familii de nobili, tendinţa de micşorarea
numărului elevilor descendenţi din familii de nobili, comparativ cu alte
categorii sociale este una evidentă.
Spre anul 1842, numărul fiilor de nobili scade. Numărul redus al copiilor de preoţi în
această instituţie se explică prin obiceiul acestei categorii sociale de a-şi
învăţa copiii în familie, dar şi prin prezenţa în regiune a unei instituţii de învăţământ cu profil religios –
Seminarul Teologic din Chişinău[9].
În anul 1850 în
Basarabia existau 300 de instituţii de
învăţământ, în care îşi desfăşurau
activitatea aproximativ 10 000 de elevi.
Însă anul 1858, excluzând
sudul Basarabiei, care se afla în
componenţa Principatului Moldovei din 1856, conform datelor din Arhiva
Naţională a Republicii Moldova existau
doar 162 de instituţii de învăţământ de diferite tipuri, care dispuneau de 242 cadre didactice şi 3877 de elevi.
Astfel, se constată o scădere
drastică a numărului şcolilor în
aproximativ 8 ani, chiar excluzând sudul Basarabiei, care, la retrocedare către
Moldova, avea doar o şcoală judeţeană la
Bolgrad şi câteva şcoli primare
coloniale bulgare. Învăţământul din
Basarabia era în degradare datorită subvenţionării slabe din partea statului
rus, care trecând printr-o criză profundă, nu putea pulta eficinet cu problemele interne.
Începând cu 8 martie 1864, în Basarabia începe să
funcţioneze şi prima instituţie de învăţământ secundar pentru fete, care la
început activa ca Şcoală privată pentru
fete, a cărui patroană era Liubovici A. Beliugova. Primul liceu pentru fete urmărea scopul de a
atrage în sistemul de învăţământ fiicele de nobili, funcţionari, negustori şi
alte şi ale altor pături sociale
înstărite. În anul deschiderii liceului dispunea de două clase începătoare,
fiind întreţinut cu banii proveniţi de la impozitarea nobilimii, bisericilor şi
mănăstirilor, care trebuiau să achite ¼
copeici pentru fiecare desetină de pământ deţinută. Aceşti bani, care se adunau în visteriile din
judeţe, urmau să fie transferaţi direct către liceu,. Însă, banii astfel
adunaţi nu erau suficineţi pentru întreţinerea acestei instituţii de învăţământ. În anul 1870
Consiliul zemstvei guberniale a hotărât să
aloce anual, pentru întreţinerea liceului 9430 ruble. Din acest moment
liceul privat este transformat în liceu de stat cu cu denumirea Liceul pentru fete de zemstvă
din Chişinău[10].
Şcolile şi Liceul
din Chişinău, care deşi erau finanţate
de stat, totuşi nu aveau posibilitatea să ofere spaţiu locativ elevilor veniţi din alte localităţi şi care
aveau nevoie de cazare în oraşul de
reşedinţă al şcolii. Astfel elevii, erau
distribuiţi la profesorii din oraş, cărora li se oferea o licenţă pentru o
astfel de activitate. Existau „profesori
- tutori” şi doar tutori, fără
studii pedagogice. Marea lor
majoritate fiind totuşi profesori cu studii pedagogice. În acest fel, elevii
erau trimişi să locuiască cu
profesori, tutori, care obţineau
licenţă de la Direcţia şcolilor din Basarabia. Numărul elevilor care
erau cazaţi în astfel de „cămine” era
diferit, în dependenţă de posibilităţile
profesorilor tutori, cât şi de numărul
de elevi care aveau nevoie de cazare[11].
În 1813 este
organizat Seminarul Teologic din Chişinău sub conducerea lui
Gavril Bănulescu – Bodoni[12], în care s-a predat „în primul
rând şi neapărat” în limba rusă, iar în limba
română, numită „moldovenească” se
studia numai ca obiect aparte, pentru ca
absolvenţii „să poată propovădui cuvântul
lui Dumnezeu” în satele
Basarabiei[13].
Limba moldovenească era la începutul dominaţiei ruseşti privită ca o limbă
paralelă celei oficiale de stat.
Cunoşterea ei se
cerea în Seminarul Teologic din Chişinău şi în şcolile
primare parohiale[14].
La început guvernul
rus a fost obligat să recunoască
unele drepturi moldovenilor, între
altele cel de a folosi limba lor în
şcoală, administraţie şi biserică[15].
La 28 februarie
1868, guvernatorului Basarabiei Egor Gangardt[16] i
s-a prezentat un proiect privind
identificarea şi finanţarea
pentru întreţinerea şcolilor pentru popor, prezentat de inspectorul
judiciar pentru ţărani din ţinutul Hotin.
Acesta menţiona, că ţăranii erau dispuşi să ofere câte 10 copeici pentru
întreţinerea şcolilor.
Iniţiativele locale
indică situaţia dificilă în care se
aflau şcolile primare şi
întârzierea aplicării legii „Cu privire la şcolile primare pentru popor”.
Din informaţiile direcotrului şcolilor din Basarabia, care a efectuat un
control împreună cu supraveghetorii de
stat, la începutul anului 1868, şcolile săteşti, marea lor majoritate, se
aflau într-o stare degradantă, chiar
dacă ţăranii erau de acord cu acceptarea
unor taxe suplimentare pentru întreţinerea lor.
Unele şcoli erau create din contul unor persoane private, ca de
exemplu: moşierul N. N. Macri în Dubăsarii Vechi, Kayiţin – în târguşorul
Edineţ, principesa Obolenscaia – satele Noua Suliţă şi Tărăsăuţi şi satul
Stălineşti, principele Gagarin - Sturza. Unele dintre aceste persoane
infiinţaseră şcoli şcoli parohial –
laice anterior, însă în anul 1868 aceştiau
încheiau contractele de pace pentru întreţinerea acestora cu conciliatorii în litigii
financiare şi Direcţia şcolilor din
Basarabia, cum a fost cazul moşierului N.
N. Macri şi principelui Gagarin – Sturza[17].
Situaţia
învăţământului în Imperiul Rus deveniea
din ce în ce mai critică, fapt dovenit de datele statistice din anul 1871 care
atestă că în Basarabia existau 17 şcoli de stat şi 11
şcoli particulare. Din numărul total de
2448 de elevi care işi făceau studiile
în aceste şcoli, 1879 (76, 7 %) erau băieţi şi 569 (23, 2) fete[18].
Un moment
important în evoluţia dominaţiei ruse în
Basarabia a fost reprezentat de păstoria episcopului Pavel Lebedev[19].
În urma unei inspecţii, în perioda 5 februarie – 4 martie 1873, în şcolile şi
seminarele din eparhia Chişinău a dispus
înlăturarea deficienţelor în privinţa cunoaşterii slabe a limbii ruse. Problema
principală, după Lebedev, consta în
faptul că, în instituţiile de învăţământ din eparhia Chişinău, intrau copii
care nu cunoşteau deloc limba rusă: „Aceştia
aduc şi fac domnie în instituţie limba lor maternă în care vorbesc în casele
lor. Folosind această limbă în relaţiile
şi discuţiile lor nu doar că ei inşişi se lipsesc de posibilitatea de a
cunoaşte limba rusă, da şi pe cei care cunosc această limbă îi fac să
să vorbească cu
greşeli”.
În acest scop,
Lebedev a propus clerului să pregătească
copiii săi pentru şcoală în modul adevărat şi, în special, să facă limba rusă limba sa maternă. „Pentru a face o anumită limbă maternă a copiilor – sugera ierarhul – este
necesar ca aceştia să înveţe limba
respectivă de la vârstă fragedă, copiii preiau desigur limba din familia în
care trăiesc de la părinţii şi educatorii lor, de aceea prima obligaţie a
părinţilor este aceea ca ei să vorbească
cel puţin în familie nu altă limbă decât cea rusă”. Pentru a înlesni demersul părinţilor în această
prinvinţă, Lebedev a propus Consiliului Pedagogic al Administraţiei Seminarului Teologic din Chişinău să indice metoda optimă a învăţării limbii ruse
în casele părinţilor[20].
Deşi obiectivul
principal al şcolilor ruse din Basarabia
era învăţarea limbii ruse, acest lucru
era dificil de realizat în contextul lipsei de învăţători
de limbă rusă, dificultatea acestei
limbi şi penuria de mijloace în
ceea ce priveşte asigurarea şcolilor deschise de către Direcţia şcolilor publice şi Consiliului eparhial şcolar.
Elevii nu erau asiguraţi cu
rechizite şi manuale.
În plus majoritatea dintre aceştia erau moldoveni, care nu vorbeau limba
rusă. Din această cauză, învăţătorii se confruntau cu
dificultăţi în a-i învăţa să reproducă corect şi coerent ceea ce citiseră.
În cele mai multe cazuri, învăţătorii
numiţi de preoţi erau incapabili să predea
elevilor materia şi nici nu vorbeau
ruseşte[21].
Deşi în Basarabia,
Imperiul Rus a început să deschidă mai
multe şcoli, în perioada 1876 şi 1886,
cele mai multe şcoli aveau cheltuieli importante, autorităţile centrale criticau ritmul lent de rusificare. Astfel, în anul
şcolar 1879 – 1880 în Basarabia existau
247 de şcoli - cele mai multe cu
o clasă – învăţau 12 745 elevi, dintre care cu singură clasă învăţau 11 419 elevi, iar în şcolile
cu două clase - 1326 elevi.
Iar aportul financiar al zemstvelor judeţene judeţene la
întreţinerea acestor şcoli în anul de
studii 1879 – 1880 a fost de 14 650 ruble. Cea mai mare contribuţie la
susţinerea procesului de învăţământ a avut-o zemstva judeţului Iaşi, care a
sprijinit funcţionarea celor 44 de şcoli cu aproximativ 5 000 de ruble. La polul opus se alfa zemstva judeţului
Chişinău, care a acordat celor 39 de şcoli doar 600 de ruble. În ansambu se poate constata că în anul de studii 1879 – 1880 zemstvele
judeţene nu s-au implicat prea mult în susţinerea şcolilor, lăsând această
preocupare pe seama comunităţilor săteşti[22].
În opinia
inspectorului şcolar A. Uvarof, prezent la discuţia generalului H. Roop cu elevii şcolii din Căinarii Vechi, „deplina cunoaştere a limbii ruse” nu se
putea obţine într-o măsură oarecare, cauza naţionalităţii elevilor, mediul în
care aceştia locuiau şi auzeau numai
„vorbă moldovenească”, precum şi a perioadei scurte depline a aflării
elevilor în şcoli. Preocupat de
problema „contopirii depline a Basarabiei cu Rusia”, generalul H. Roop, în
scrisoarea din 22 septembrie 1888, a
recomandat administraţiei guberniale
responsabilă de învăţământ să pună în
viitor la baza activităţii şcolilor nişte principii prin care şcolile publice
ale acestei „periferii” ar satisface necesităţile reale ale populaţiei şi ar
contribui la rusificare.
Drept răspuns la
observaţiile lui Roop, guvernatorul Konstantinovici a reperat mai multe cauze
prinvind răspândirea redusă a limbii
ruse printre populaţia moldovenească: 1) infleunţa slabă a elementului rus
asupra populaţiei băştinaşe din cauza
rigidităţii celei din urmă 2) numărul de
redus de şcoli în gubernie, în
special în judeţele populate compact de
moldoveni 3) dificultatea de a învăţa limba rusă chiar la nivelul pe care îl oferea şcoala. Potrivit guvernatorului, până la învăţarea scrisului şi cititului,
învăţătorul care nu ştia limba moldovenească era obligat să spună elevilor denimirile diferitelor obiecte
în limba rusă[23].
Pentru o însuşire
mai rapidă a limbii ruse, Lebedev recomanda
părinţilor care nu-şi puteau
trimite copiii în clasele pregătotoare să-i dea în
şcolile mănăstireşti din Hârjauca,
Hârbovăţ, Curchi, Dobruşa şi
Jabca. În aceste şcoli, erau numiţi supraveghetori speciali, care aveau
misiunea ca elevii să vorbească în
permanent în limba rusă.
Tot în privinţa vorbirii limbii ruse
de către moldoveni, profesorul
universitar Aleksandr Kociubunski
propunea să se acorde o atenţie mai mare
„instruirii” moldovencilor să fie duse la şcoală, să fie cazate în cămine sau mănăstiri şi să
nu aibă gazdă la moldoveni. „Numai astfel se poate şterge
conservatorismul deosebit, închistarea
şi legătura puternică a
moldovenilor cu tradiţia atât pe
malurile Tisei, Dunării, cât şi pe cele
ale Nistrului”[24].
În
pofida faptului că ruşii au demarat un amplu proces de rusificare prin
şcoală a românilor dintre Prut şi
Nistru, iar acest proces s-a manifestat sub diferite forme pe care le-am expus
mai sus, abia în timpul revoluţie ruse
din anul 1905 s-a ridicat problema limbii materne în şcoală. Zemstvele basarabene, congresul
parohial al preoţilor, congresul
institutorilor reclamă cu insistenţă introducerea limbii române în şcoală. Ca urmare a
cererilor clerului din anul 1906,
Sinodul rus, sesizat de arhiepiscopul
Basarabiei, aprobă la Seminarul Teologic
din Chişinău predarea să
se facă în limba română „pentru a
satisface nevoile locuitorilor moldoveni, care se găseau în număr mare (83 %)
în Basarabia”. Dar lupta dusă pentru
introducerea limbii române în şcolile
basarabene nu a dat rezultate după prima revoluţie rusă. Probema este
ridicată neîncetat la şedinţele
zemstvelor, la adunările studenţilor şi
institutorilor[25].
După
anul 1905, conform datelor consiliilor
zemstvelor judeţene, la 1 ianuarie 1906
în judeţele Basarabiei locuiau 1
679 820 oameni, dar numărul şcoliilor şcolarizaţi era foarte mic, după cum este
arătat în tabelul 2.
Tabel nr. 2 Coraportul dintre copii şcolarizaţi şi
cei neşcolarizaţi în judeţele Basarabiei
la 1 iaunarie 1906
Judeţul
|
Confrom datelor consiiliilor judeţe la 01. 01. 1906
|
Numărul copiilor şcolarizaţi
|
|||||
Nr. total al
locuitorilor
|
Nr. copiilor de
vârstă şcolară
|
Numărul elevilor
|
Cifre
|
%
|
|||
Chişinău
|
180253
|
18025
|
6509
|
11516
|
63, 3
|
||
Orhei
|
186750
|
18675
|
8116
|
10559
|
56, 5
|
||
Bender
|
190981
|
19098
|
8242
|
10856
|
56, 8
|
||
Bălţi
|
190981
|
16439
|
7028
|
9411
|
57, 2
|
||
Akkerman
|
164388
|
26254
|
20157
|
6097
|
23, 2
|
||
Soroca
|
262536
|
23245
|
6642
|
16603
|
71, 4
|
||
Hotin
|
232446
|
27361
|
7043
|
20318
|
74, 3
|
||
Ismail
|
188853
|
18886
|
10199
|
8687
|
46, 0
|
||
Analizând cifrele din tabel, se poate constata că
la 1 ianuarie 1906 în judeţul Chişinău
erau neşcolarizaţi 11 516 copii. Judeţul Akkerman avea cel mai minc număr de copii
rămaşi în afara procesului de studiu 23, 3 %. De fapt, procentajul mic de copii
analfabeţi vine din contul germanilor colonişti[26].
Chiar
dacă Imperiul Rus făcea eforturi mari pentru şcolarizarea populaţiei
basarabene. Aceasta nu avea cum să
influenţeze reuşita moldovenilor în şcoala rusă[27].
În continuare populaţia era neşcolarizată şi numărul basarabenilor care ştiau
să scrie
şi să citească era foarte mic,
comparativ cu alte naţionalităţi conlocuitoare din regiunea dintre Prut şi Nistru. Astfel procentajul locuitorilor ce ştiau să citească, conform datelor culese
de zemstva guberniala în intervalul 1907 – 1908
redate în tabelul nr. 3,
arată o politică dezastruoasă
aplicată de ruşi.
Tabel nr. 3
Populaţia ştiutoare de carte din
Basarabia în perioada 1907 – 1918
Locuitorii
Basarabiei
|
Bărbaţi
|
Femei
|
Germani
|
65, 5 %
|
62, 9 %
|
Polonezi
|
55, 6 %
|
52, 9 %
|
Evrei
|
49, 6 %
|
24, 1 %
|
Ruşi albi
Ruşi (velicoruşi)
|
42, 3 %
|
11, 5 %
|
Bulgari
|
39, 9 %
|
21, 1 %
|
Turci (găgăuzi)
|
21, 1 %
|
2, 4 %
|
Ucraineni
|
15, 3 %
|
3, 1 %
|
Moldoveni
|
10, 5 %
|
1, 7 %
|
Ţigani
|
0, 9 %
|
0, 3 %
|
După cum se observă
în Tabelul nr. 4, populaţia moldovenească ştiutoare de carte - ruşii considerau o perosoană ştiutoare carte pe aceea care ştia să semneze
– era foarte mică în raport cu celelalte minorităţi din Basarabia. Astfel se
poate spune că şcoala rusească din
Basarabia nu a jucat niciun rol în viaţa populaţiei locale şi că autohtonii provinciei erau
complet analfabeţi[28].
Însuccesul moldovenilor în şcoala rusă a fost condiţionat de plasarea acestora
în grupul de popoare ortodoxe, care aveau
drept obligaţie începând cu
şcoala primară, în conformitate cu
Legea învăţământului din 1864, de
a studia în limba rusă. Interdicţia etnicilor români din Basarabia de a învăţa
în limba maternă a fost de asemenea decisivă
în nereuşita lor, deoarece în momentul în care protestanţii din Imperiul Rus au
fost obligaţi să şi ei
în limba rusă în cadrul societăţilor
a început să crească numărul
analfabeţilor[29].
Daniel Mihociu
[1] Scarlat Sturdza (n. 1750 – d. 1
aprilie 1816) - a fost primul guvernator
al Basarabiei după anexarea acesteia
la Imperiul
Rus, în 1812. A fost unicul guvernator de origine română. Provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești. Scarlat Sturdza a fost fiul
marelui vornic Dimitrie Sturdza și al Ruxandei, fiica lui Grigore al II-lea Ghica.
[2] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, serie nouă volumul
VIII ( XXII ), nr. 2, Chişinău, 2014
[3] Tyragetia.
Istorie. Cultură. Muzeologie, Serie nouă,
volumul VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[4] Buletinul
ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă I (VI), Chişinău,
2012
[5] Tyragetia.
Istorie. Cultură. Muzeologie, Serie nouă,
volumul VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[6] Buletinul
ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă I (VI), Chişinău,
2012
[7] Buletinul
ştiinţific al tinerilor istorici, Serie nouă, I (VI), Chişinău, 2012
[8] Conform altor
izvoare, în primul an de studiu, în Liceul de băieţi şi fete făceau parte 40 de
elevi (ANRM ), F. 1862, înv. 25, d. 9, f. 198 – 199), iar conform datelor
oferite de F. F. Ciobotaru – 42 de elevi, dintre care 2 erau din rândul micii
burghezii, iar ceilalţi erau copii de nobili şi funcţionari (Ciobotaru 1962,
93)
[9] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, serie nouă, volumul
VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[10] Ibidem
[11] Buletinul
ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă, I (VI ), Chişinău, 2012
[12] Gavril Bănulescu – Bodoni – a fost mitropolit ortodox
al Moldovei, Ekaterinoslav şi Herson – Tavriceski, al
Kievului şi ulterior al
Basarabiei.
[13] Anton
Moraru, Basarabia sub jugul colonial al
Rusiei ţariste ( 1812 1917 ), Chişinău, Editura Labirint 2012, p. 63 - 64
[14] Ion Ţurcanu, op.
cit., Chişinău, Editura
Cartier, 2012, p. 465
[15] Alexandru
Boldur, Istoria Basarabiei – ediţia a II
–a, Bucureşti,Editura Victor Frunză,
1992, p. 465
[16]Egor Gangardt –
guvernator militar şi civil al
Basarabiei în perioada 1868 - 1871
[17] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, Serie nouă, vol. X
(XXV), nr. 2, Chişinău, 2016
[18] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, Serie nouă, vol. X
(XXII), nr. 2, Chişinău, 2014
[19] Pavel Lebedev
(1827 - 1892) – Arhiepiscop al
Chişinăului şi Hotinului în
perioada 1871 – 1881
[20] Confernţa ştiinţifică
internaţională “200 de ani de la
problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”,
Universitatea de Stat din Tiraspol cu
sediul în Chişinău, Chişinău,
2012
[21] Confernţa ştiinţifică
internaţională “200 de ani de la
problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”,
Universitatea de Stat din Tiraspol cu
sediul în Chişinău, Chişinău,
2015
[22] Ludmila
Coadă, Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico – juridice, Chişinău, Editura
Portos, 2009, p. 89
[23] Confernţa ştiinţifică
internaţională “200 de ani de la
problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău,
Chişinău, 2012
[24]“Evoluţia
mentalităţii tineretului în contextual integrării în Uniunea Europeană””, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2015
[25] Ştefan Ciobanu, op.
cit., p. 74
[26] Ludmila Coadă, op. cip, P. 95
[27] “Evoluţia mentalităţii tineretului în contextual
integrării în Uniunea Europeană”, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău,
Chişinău, 2015
[28] Ştefan Ciobanu, op
cit., p. 74
[29] “Evoluţia mentalităţii
tineretului în contextual integrării în Uniunea Europeană””, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău,
Chişinău, 2015