Manuale și cartea în limba română din Basarabia sub stăpânirea rusă
În privinţa manulaelor şi a cărţilor de pe care învăţau elevii au fost
editate câteva lucrări pentru
învăţământul din Basarabia, inclusiv „Bucoavna
moldovenească cu traducere în ruşeşte
(1814)”, „Scurtă rusească gramatică cu tălmăcire în limba moldovenească pentru
ucenicii Seminarului din Chişinău
(1819), „Tabelele lancasteriene” – 1822, „Bucoavna”, adică începătoare
pentru cei ce voiesc a învăţa carte în moldoveneşte (1822, 1842). În anul 1856 au fost editate la Chişinău două
manuale în limba română,
alcătuite de profesorul Ion Doncev „Cursul
primitiv de limba română” şi „Abeceda română”[1], „Gramatica” lui Mergella din 1827 şi „Hristomatia de limbă valaho – moldovenească” a lui Iacob Hâncu din 1840. Apariţia
neîncetată a cărţilor didactice era provocată, desigur de nevoile practice ale populaţiei şi ne deosebeşte continuitate tradiţiei româneşti[2].
Deşi intelectualii basarabeni au făcut eforturi constante pentru ca
limba română să fie prezentă
în şcolile din Basarabia,
autorităţile ruse au
interzis folosirea manualelor
şi cărţilor în limba română pe acest teritoriu anexat.
„Cursul primitiv de limba română”
era bilingv şi răspundea solicitărilor situaţiei din Basarabia. Dar la o examinare mai atentă,
se poate observa că este un manual cu totul original, bazat pe experienţa de
predare a lui Ion Doncev, materialul gramatical fiind repartizat pe lecţii, ca
la orele de predare[3].
Acest curs al lui Doncev din 1865, a fost unicul manual de gramatica limbii
române, editat în Basarabia secolului al XIX – lea cu litere latine. În 1923,
Ştefan Ciobanu scria despre manualul lui Doncev următoarele: „cu toate că
autorul întrebuinţează multe neologisme, care nu erau cunoscute în Basarabia, gramatica lui este concisă şi
clară, este accesibilă chiar şi pentru vremurile de astăzi”[4].
Prin manualele lui Ion Doncev, basarabenii cunosc ceva din poezia
românească, din operele lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu. Cea ce
este mirare Doncev tipăreşte şi vreo două, trei poezii patriotice româneşti[5].
„Abeceda Română ” începe cu o precuvântare în limba rusă, din care aflăm
că la acel moment (1865) limba română se preda în cele 7 clase din Liceul Regional din
Chişinău, se mai preda unele şcoli
ţinutale: Şcoala nr. 1 şi nr. 2 Chişinău, şcolile ţinutale din Orhei, Bălţi,
Soroca, Hotin şi Seminarul Teologic din Chişinău. Se observa că Ion Doncev era
pătruns de necesitatea studierii limbii
române în profunzime indicând că scopul predării limbii române în instituţiile
de învăţământ pentru băieţi şi fete din regiune este crearea posibilităţilor ca
elevii să poată studia în măsura în care
le este necesară şi utilă fiecăruia, ca
elevii să capete acel nivel de pregătire
ce le-a permite unora dintre ei să
ocupe posturile de profesori, la disciplina limba română, în şcolile
ţinutale sau cele de traducători în activitatea administrativă locală[6].
„Gramatica rusească şi
românească”, editată la Sankt
Petersburg în anul 1827 de către Ştefan
Margela[7],
aceasta afirma următoarele despre manualul său: „mă simt obligat a spune câteva
cuvinte despre această gramatică română – rusă, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară,
fiindcă ea dă mijloace a căpăta cunoştinţă în limba rusească la 800 000 de oameni, care locuiesc în
Basarabia, sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de 20 de ani, neavând niciun manual
în acest scop. În afară de acesta, care poate fi de folos câtorva milioane de
români, care locuiesc între Prut şi Dunăre, asemenea şi ruşilor, care doresc a
învăţa limba românească”[8].
Se poate observa că în primii ani ai
stăpânirii ruseşti în Basarabia, autorităţile au impus un proces gradual de tranziţie
a basarabenilor, de la limba română la limba rusă, iar acest proces nu
putea fi mai bine realizat, decât prin şcoală.
Pentru ca deznaţionalizarea
populaţiei româneşti Basarabia să
fie făcută cu succes, ruşii
au stabilit ca majoritatea învăţătorilor
care lucrau în şcolile basarabene
să fie ruşi veniţi din alte
gubernii şi cunoşteau limba română.
În ciuda directivelor date de
autorităţile ruse, unii profesori au
învăţat română, elaborând chiar şi unele lucrări. Printre aceşti au fost Petru Kuniţki, Ivan Nesterovici, Ivan Şişkov şi alţii. Aceste lucrări au jucat un rol
pozitiv în viaţa copiilor moldoveni în primii ani de la anexarea Basarabiei. Politica de rusificare a basarabenilor prin intermediul şcolii a fost făcută şi în
rândul corpului profesoral. Peste 90% –
96% din corpul profesoral didactic din Basarabia era şi de alte naţionalităţi care nu
cunoşteau limba română.
Specific pentru şcoala românească
era faptul că după 1812 se începe o
luptă între pedagogii şcolilor asupra problemei denumirii limbii în şcolile din Basarabia. Acei profesori care erau mai bine pregătiţi teoretic
(Ştefan Margella, Iacob Hâncu) afirmau că în
Basarabia populaţia vorbeşte limba română, pe când o mare parte dintre cei veniţi
afirmau că în Basarabia
se foloseşte „limba
moldovenească”[9].
La jumătatea secolului al XIX-lea în Basarabia, Imperiul Rus a
ordonat ca toate toate cărţile scrise în limba română să fie interzise. În niciuna din bibliotecile din
Basarabia, fie ea şcolară sau orăşenească, nu se găsea vreo carte scrisă în
limba română şi nici nu se putea primi
vreo carte sau publicaţie periodică
românească venind de pe malul drept al Prutului[10].
În preajma primului război mondial, Vasile Stroiescu[11] şi-a
îndreptat atenţia spre Basarabia, care se confruntase cu multe probleme, în special de ordin naţional
şi cultural. El s-a preocupat de ridicarea
de şcoli, biserici, gazete etc. În anul 1913 a pus bazele gazetei “Cuvânt
moldovenesc ”, pe care a condus-o cu Pantelimon Halippa[12].
Militantul basarabean Ştefan
Ciobanu afirma următoarele depre cărţile didactice din Basarabia: „timp de 100 de ani în Basarabia s-au tipărit
numai cărţile pe care le-am enumerat noi, numărul lor trebuie să fie
mult mai mare. Dar chiar şi aşa, aceea
ce am găsit este ceva foarte mare pentru Basarabia, este un număr impunător
(peste 25 de manuale). Această simplă statistică dovedeşte, că poporul românesc din Basarabia simţea nevoia
de cărţi „moldoveneşti” de şcoală „moldovenească”, că el se luptă pentru
această şcoală. Manualele lui Iacob Hâncu şi Ion Doncev, „Abecedarul” autorului
necunoscut fac cinste literaturii didactice nu numai basarabene, ci a culturii
româneşti în genere ”[13].
Chiar dacă Ştefan Ciobanu
prezintă într-o notă optimistă
situaţia manualelor şcolare scrie în limba română din Basarabia, învăţământul basarabean era într-o stare deplorabilă, chiar dacă după prima revoluţie rusă din 1905 se pune
problema învăţământului în limba maternă, basarabenii vor dăinui într-un
întuneric cultural sever până la 1917.
Daniel Mihociu
Citește și: Învățământul primar și secundar din Basarabia în perioada dominației țariste (1812 - 1917)
[1] Anton Moraru, Op. cit., p. 65
[2] Alexandru Boldur, Op.
cit. , p. 465
[3] “Buletin de
lingvistică”, Chişinău, nr. 11, 2010
[4] Ştefan Ciobanu, Cultrua românească, în Basarabia sub stăpânirea rusă,
Chişinău,Editura Asociaţiei Uniunea
culturală Bisericescă, 1923, p. 127
[5] Ştefan Ciobanu, op. cit,1923, p. 134
[6] “Buletin de lingvistică”, Chişinău, nr. 11, 2010
[7] Ştefan Margela –
probabil aromân, filolog şi lingvist,
funcţionar al Imperiului Rus.
[8] “Gramatică russască și rumâniască”, închipuită de Ștefan
Margela, Sankt Petersburg, 1827
[9] Anton
Moraru, op. cit., p. 69
[10] Ştefan Ciobanu, op.
cit,1992, p. 75
[11] Vasile Stroescu ( (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București) a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului
școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului.
[12] Iulian
Fruntaşu, O istorie etnopolitică a
Basarabiei (1812 – 2002), Chişinău, Editura Cartier istoric, 2002, p. 56
[13] Ştefan Ciobanu, op.
cit, 1923, p. 146
0 Comentarii