Manuale și cartea în limba româna din Basarabia sub stăpânirea rusă

Manuale și cartea în limba româna din Basarabia sub stăpânirea rusă
În privinţa manulaelor şi a cărţilor de pe care învăţau elevii au fost editate câteva lucrări  pentru  învăţământul  din  Basarabia, inclusiv  „Bucoavna moldovenească cu traducere  în ruşeşte (1814)”, „Scurtă rusească gramatică cu tălmăcire în limba moldovenească pentru ucenicii  Seminarului din Chişinău (1819), „Tabelele lancasteriene” – 1822, „Bucoavna”, adică începătoare pentru cei ce  voiesc a învăţa carte  în moldoveneşte (1822, 1842). În anul  1856 au fost editate la Chişinău  două  manuale  în limba română, alcătuite de profesorul  Ion Doncev „Cursul  primitiv de limba română” şi „Abeceda  română[1], „Gramatica” lui  Mergella din 1827 şi „Hristomatia de limbă valaho – moldovenească” a lui  Iacob Hâncu din 1840. Apariţia neîncetată  a cărţilor  didactice era provocată, desigur  de nevoile practice ale populaţiei  şi ne deosebeşte continuitate tradiţiei  româneşti[2]. Deşi intelectualii basarabeni  au  făcut eforturi  constante pentru  ca  limba română  să  fie prezentă  în şcolile din Basarabia,  autorităţile  ruse au interzis  folosirea  manualelor  şi cărţilor în limba română pe acest teritoriu anexat.
Cursul primitiv de limba română” era bilingv şi răspundea solicitărilor situaţiei  din Basarabia. Dar la o examinare mai atentă, se poate observa  că  este un manual  cu totul original, bazat pe experienţa de predare a lui Ion Doncev, materialul gramatical fiind repartizat pe lecţii, ca la orele de predare[3]. Acest curs al lui Doncev din 1865, a fost unicul manual de gramatica limbii române, editat în Basarabia secolului al XIX – lea cu litere latine. În 1923, Ştefan Ciobanu scria despre manualul lui Doncev următoarele: „cu toate că  autorul întrebuinţează multe neologisme, care nu erau cunoscute  în Basarabia, gramatica lui este concisă şi clară, este accesibilă chiar şi pentru vremurile de astăzi[4].
Prin manualele lui Ion Doncev, basarabenii cunosc ceva din poezia românească, din operele lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu. Cea ce este mirare Doncev tipăreşte şi vreo două, trei poezii patriotice româneşti[5].
Abeceda  Română ” începe cu  o precuvântare în limba rusă, din care aflăm că  la acel moment  (1865) limba română se preda  în cele 7 clase din Liceul Regional din Chişinău, se mai preda  unele şcoli ţinutale: Şcoala nr. 1 şi nr. 2 Chişinău, şcolile ţinutale din Orhei, Bălţi, Soroca, Hotin şi Seminarul Teologic din Chişinău. Se observa că Ion Doncev era pătruns de necesitatea  studierii limbii române în profunzime indicând că scopul predării limbii române în instituţiile de învăţământ pentru băieţi şi fete din regiune este crearea posibilităţilor ca elevii să  poată studia în măsura în care le este necesară  şi utilă fiecăruia, ca elevii să  capete acel nivel de pregătire ce le-a permite unora dintre ei să  ocupe posturile de profesori, la disciplina limba română, în şcolile ţinutale sau cele de traducători în activitatea administrativă  locală[6].  
„Gramatica rusească şi românească”, editată  la Sankt Petersburg în anul 1827 de către Ştefan  Margela[7], aceasta afirma următoarele despre manualul său: „mă simt obligat a spune câteva  cuvinte despre această gramatică română – rusă, care nu numai  că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă  mijloace a căpăta  cunoştinţă în limba rusească  la 800 000 de oameni, care locuiesc în Basarabia, sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de 20 de ani, neavând niciun manual în acest scop. În afară de acesta, care poate fi de folos câtorva milioane de români, care locuiesc  între Prut  şi Dunăre, asemenea şi ruşilor, care doresc a învăţa limba românească[8]. Se poate observa că  în primii ani ai stăpânirii ruseşti în Basarabia, autorităţile au  impus un proces gradual  de tranziţie  a basarabenilor, de la limba română la limba rusă, iar acest proces nu putea fi mai bine realizat, decât prin şcoală. 
Pentru ca deznaţionalizarea  populaţiei  româneşti  Basarabia să  fie făcută  cu  succes, ruşii  au stabilit ca majoritatea învăţătorilor  care lucrau  în şcolile basarabene să  fie ruşi veniţi din alte gubernii  şi cunoşteau  limba română.  În ciuda  directivelor date de autorităţile ruse, unii profesori  au învăţat  română, elaborând chiar  şi unele lucrări. Printre aceşti au fost  Petru Kuniţki, Ivan  Nesterovici, Ivan  Şişkov şi alţii. Aceste lucrări au  jucat un rol  pozitiv în viaţa copiilor moldoveni în primii ani  de la anexarea Basarabiei.  Politica de rusificare a basarabenilor prin intermediul şcolii a fost făcută  şi  în rândul  corpului profesoral. Peste 90% – 96% din corpul profesoral didactic din Basarabia era şi de alte naţionalităţi care nu cunoşteau limba română.
Specific pentru şcoala românească era faptul că după 1812 se începe o luptă între  pedagogii şcolilor asupra problemei denumirii  limbii în şcolile din Basarabia. Acei profesori  care erau mai  bine pregătiţi teoretic (Ştefan  Margella, Iacob  Hâncu) afirmau  că  în Basarabia  populaţia vorbeşte  limba română, pe când  o mare parte dintre  cei veniţi  afirmau  că în  Basarabia  se foloseşte  „limba moldovenească”[9].
La jumătatea secolului al XIX-lea în Basarabia, Imperiul Rus a ordonat ca toate toate cărţile scrise în limba română să fie  interzise. În niciuna din bibliotecile din Basarabia, fie ea şcolară sau orăşenească, nu se găsea vreo carte scrisă în limba română şi nici nu se putea  primi vreo carte sau publicaţie periodică  românească venind de pe malul drept al Prutului[10].
În preajma primului război mondial, Vasile Stroiescu[11] şi-a îndreptat atenţia spre Basarabia, care se confruntase cu  multe probleme, în special de ordin naţional şi cultural. El s-a preocupat de ridicarea  de şcoli, biserici, gazete etc. În anul 1913 a pus bazele gazetei  “Cuvânt moldovenesc ”, pe care a condus-o cu Pantelimon Halippa[12].
Militantul basarabean Ştefan  Ciobanu afirma următoarele depre cărţile didactice din Basarabia: „timp de 100 de ani în Basarabia  s-au tipărit  numai cărţile pe care le-am enumerat noi, numărul lor trebuie să fie mult mai mare. Dar chiar  şi aşa, aceea ce am găsit este ceva foarte mare pentru Basarabia, este un număr impunător (peste 25 de manuale). Această simplă statistică dovedeşte, că  poporul românesc din Basarabia simţea nevoia de cărţi „moldoveneşti” de şcoală „moldovenească”, că el se luptă pentru această şcoală. Manualele lui Iacob Hâncu şi Ion Doncev, „Abecedarul” autorului necunoscut fac cinste literaturii didactice nu numai basarabene, ci a culturii româneşti în genere [13]. Chiar dacă  Ştefan  Ciobanu  prezintă  într-o notă  optimistă  situaţia manualelor şcolare scrie în limba română  din Basarabia,  învăţământul basarabean era într-o stare  deplorabilă, chiar dacă  după prima revoluţie rusă din 1905 se pune problema învăţământului în limba maternă, basarabenii vor dăinui într-un întuneric  cultural  sever până la 1917.

Daniel Mihociu







[1] Anton Moraru, Op. cit., p. 65
[2] Alexandru  Boldur, Op. cit. ,  p. 465
[3] Buletin de lingvistică”, Chişinău, nr. 11, 2010
[4] Ştefan  Ciobanu, Cultrua românească, în Basarabia  sub stăpânirea rusă, Chişinău,Editura  Asociaţiei Uniunea culturală Bisericescă,  1923, p. 127
[5] Ştefan Ciobanu,  op. cit,1923,  p. 134
[6] “Buletin de lingvistică”, Chişinău, nr. 11, 2010
[7] Ştefan  Margela – probabil aromân, filolog  şi lingvist, funcţionar al Imperiului Rus. 

[8]  Gramatică russască și rumâniască”,  închipuită de Ștefan Margela, Sankt Petersburg, 1827

[9] Anton Moraru,  op.  cit., p. 69
[10] Ştefan Ciobanu, op. cit,1992, p. 75
[11] Vasile Stroescu ( (n. 11 noiembrie 1845,  Trincajudețul Hotin, d. 13 aprilie 1926București) a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului.
[12] Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812 – 2002), Chişinău, Editura Cartier istoric, 2002, p. 56
[13] Ştefan Ciobanu, op. cit, 1923,  p. 146

Comentarii