 |
În ziarul „Glasul Bucovinei” din 1934 a fost publicată o povestire cutremurătoare, spusă de Mihai Ogranovici, un român-basarabean din satul Vancicăuți, județul Hotin, fost soldat în armata rusă.
El a fost martor direct la luptele de pe Prut,
în noaptea de 16 spre 17 mai 1916, când rușii au trecut râul pentru a cuceri
pozițiile austriece din jurul Cernăuților. Relatarea sa este plină de
dramatism: bărci improvizate, mitraliere, artilerie care lovea propriile trupe
și o luptă sângeroasă în care, din 120 de oameni, au supraviețuit doar 35.
Fără patos și fără înfrumusețări, Ogranovici descrie haosul și groaza frontului, dar și curajul disperat al celor care au luptat. Povestea lui are o valoare documentară și emoțională uriașă, fiind o fereastră sinceră către tragedia Primului Război Mondial văzută prin ochii unui țăran român prins între imperii.
Cum au cucerit Rușii orașul Cernăuți în 1916
(Povestit
de un martor ocular)
În orașul moldovenesc Vancicăuți de lângă Sulița Nouă, județul Hotin,
trăiește badea Mihai Organovici de 50 de ani. El a fost soldat în regimentul
328 infanterie Novo-Uzenski polk, și a luat parte la luptele de pe Prut, în
noaptea de 16-17 Maiu 1916, când Rușii au trecut Prutul ca să cucerească
pozițiile austriece de lângă Cernăuți.
Badea Mihai ne-a povestit acasă la dânsul, în Vancicăuți, următoarele:
„Eram pe poziție la Prut, în fața localității Rarancea. Noaptea de 16 spre
17 Maiu 1916, pe la orele 2 dimineața, ni s’a dat ordin să trecem Prutul. Ne-au
adus niște bărci de lemn, făcute din scânduri groase de un deget, lungi de 3-4
metri și late de 1 metru. În fiecare barcă încăpeau 10-12 soldați cu armament
complet.
Când ne-am apropiat de mal, am început să strigăm „Ura!” ca să speriem pe
Austrieci. Dar ei ne-au primit cu focuri de mitralieră. Noi am sărit în bărci
și am început să vâslesc cu lopățile. Dar lopățile erau prea mici și bărcile se
învârteau în loc. Atunci am luat puștile și am vâslit cu patul puștilor.
Când am ajuns la jumătatea Prutului, Austriecii au deschis un foc infernal.
Mitralierele lor băteau ca ploaia. Bărcile noastre se scufundau una câte una.
Apa era plină de morți și răniți. Noi strigam „Ura!” și vâsleam mai departe.
Deodată, artileria noastră de pe malul stâng a început să tragă. Dar
tunurile trăgeau prea scurt și ne loveau pe noi. Proiectilele cădeau în apă și
ridicau stâlpi de apă și pământ. Mulți din ai noștri au fost loviți de
propriile noastre tunuri.
Când am ajuns la malul drept, am sărit din bărci și am început să urcăm
dealul. Austriecii fugeau. Am ocupat tranșeele lor și am înfipt steagul roșu.
Dar din 120 de oameni câți eram în companie, au mai rămas numai 35.
Așa am cucerit pozițiile austriece de lângă Cernăuți. Dar prețul a fost prea mare.
📖 Sursă: Glasul Bucovinei, anul XVI, nr. 3529, 24 martie 1934.