Grigore Vieru, poet al valorilor

Contemporan cu noi, poetul epocii noastre, Grigore Vieru este poetul simbol al neamului nostru. De o tristeţe luminoasă, poezia lui Grigore Vieru este leagănul spiritualităţii româneşti şi zălog al dăinuirii noastre în timp şi în spaţiu.

Grigore Vieru – maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi frumuseţe rară. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, care astăzi cu părere de rău se duc în umbră. Poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele Grai, Mamă, Patrie, Iubire. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr.

 Vieru a fost acel muritor, care a dus pe umerii săi firavi crucea neamului nostru românesc spre a ne uni prin Cuvânt, Bunătate şi Iubire de aproape pe cei ce avem „... o ţară, un grai!”.

Vieru a fost mai mult decât un poet. El a fost însuşi sufletul Basarabiei. A fost, este şi va fi Pilonul de rezistenţă a culturii noastre naţionale.

l a fost ales de Dumnezeu şi trimis pe pământ, ca o pasăre măiastră, să ne lase drept avere „limba noastră ce-i comoară”, ca noi s-o luăm, s-o păstrăm, s-o cultivăm şi s-o transmitem generaţiilor ce urmează, fiindcă, noi prin grai suntem popor şi existăm prin neam ca limbă”.

Grigore Vieru – părintele limbii române, pe care neamul l-a îndrăgit nu numai ca poet, ci ca şi pe un om simplu, sincer, bun, fermecător, plin de taine, de legăminte, blând şi viteaz, tradiţionalist şi modern.

Poetul care a trecut graiul prin inima sa, încărcându-l cu răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, ca mai apoi să-l întoarcă semenilor săi, care-i deschid de voie bună inima să-l primească. Un asemenea poet va rămâne „suflet din sufletul neamului său”.

În ciuda simplităţii versului său, el se numără prin acei poeţi „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”.

Opera lui ne-a menţinut demnutatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă şi cu putere de a continua cu frunte-a sus. „Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era – umbra ecoului”, zicea Poetul. Creaţia viereană a fost şi rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba română şi demnitatea de neam.

Ne mândrim mult cu Grigore Vieru. Moştenirea ce ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii, mângâindu-şi sufletul cu versurile lui.

Noi, generaţia crescută şi legănată de versul blând şi dulce al Poetului, suntem datori să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vreme, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.

Vieru a lăsat cel mai de preţ testament carel-ar fi putut lăsa cineva vreodată omenirii – POEZIA!

Raisa Duminică, 
profesoară de limba şi literatura română 
la şcoala de cultură generală din Draniţa