PORTIȚA DE-ACASĂ
(poezie de Sergiu Apostol)
Am ieșit cândva de-acasă,
În lumea mare să mă duc
După o viață mai frumoasă.
De tânăr am plecat c-un gând:
Să fac, s-adun, să cuceresc,
Deseori prin somn visând
Poarta și pragul părintesc.
Am plecat gonit de soartă
Din satul meu, din satul drag,
Lăsându-l pe tata lângă poartă,
Pe mama lăcrimând în prag.
Prin viață mult am colindat,
Rătăcind printre străini,
Nicicând de casă n-am uitat,
Nici de-ale mele rădăcini.
Anii șterg în urma lor…
Dor de poartă mă apasă,
Căci amintirile nu mor
De locul drag numit „acasă”.
Nu regret nimic din viață,
De-am făurit, de-am suferit,
Revin la nuc, la vechea portiță
Pe care-odată am ieșit.
Dumnezeu mi-a dat de toate,
S-ajung din plin la ce-am dorit,
Dar n-am uitat eu niciodată
Pe ce portiță am ieșit.
Astăzi soarta mă desparte
De locul sfânt, de-acea poveste,
Dar îmi dau seama, chiar departe,
Că-n vis portița încă este.