Alexandru cel Bun - Cel mai înțelept şi tolerant domnitor român

Alexandru cel Bun - Cel mai înțelept şi tolerant domnitor român

Orașul Cernăuți, apărut în Evul Mediu, este atestat documentar pentru prima dată în tratatul comercial din 1408 (Numit și Privilegiul lui Alexandru cel Bun) al domnitorului Țării Moldovei, Alexandru cel Bun. Cu câțiva ani mai înainte este menționată și cetatea Țețina, actuala suburbuie a Cernăuțiului, atestată documentar într-un act din 1395, dat de patru mari boieri moldoveni regelui Poloniei Wladislaw Jagello.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, a fost domnul Ţării Moldovei între anii 1400-1432. El este descendent din dinastia
Muşatinilor, care este o continuare a Bogdăneştilor, prin sora lui Laţcu, Margareta, al cărei fiu, Petru I, întemeiază dinastia Muşatină, care durează până la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Potrivit lui Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare ecleziastică, politică şi administrativă a Ţării Moldovei.

În domeniul ecleziastic Alexandru cel Bun a realizat cea mai tolerantă şi exemplară politică, care a depăşit-o pe cea a tuturor statelor medievale europene. Un prim pas important din timpul domniei lui a fost consolidarea Bisericii Ortodoxe Române prin recunoaşterea lui Iosif ca mitropolit al Ţării Moldovei şi stabilirea scaunului mitropolitan la Suceava la 26 iulie 1401. Acest eveniment a fost precedat de cererea lui Alexandru cel Bun către patriarhul Constantinopolului Matei I de a cerceta caracterul canonic al hirotonisirii lui Iosif ca mitropolit. Ca răspuns, a urmat o misiune specială a Patriarhiei Constantinopolului, condusă de Grigore Ţamblac şi Arhon Manuilă, după care Iosif a fost recunoscut ca mitropolit şi astfel s-a încheiat îndelungatul conflict cu Patriarhia şi a fost obţinută recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de la Constantinopol.

În acelaşi timp, Alexandru cel Bun, cu toate că a întărit permanent Biserica ortodoxă, a dus o politică tolerantă faţă de celelalte culte. După moartea Anei, prima sa soţie, Alexandru se căsătoreşte cu Ringala (Ringalia), o catolică. Ca şi înaintaşii săi, Alexandru cel Bun a făcut unele concesii catolicismului. S-a înfiinţat o nouă episcopie catolică la Baia, dar şi una ortodoxă la Roman, pe lângă episcopia mai veche de la Rădăuţi. A înzestrat mănăstirile Neamţ, Probota, Bistriţa, Moldoviţa cu numeroase sate, mori, pescării. De asemenea, la 1401, s-a înfiinţat o episcopie armenească la Suceava, în folosul negustorilor armeni. Domnitorul a fost foarte tolerant şi faţă de protestanţi, adepţii lui Jan Hus (husiţii cehi), care erau menţionaţi la 5 martie 1431 în Ţara Moldovei, Ioan de Ryza, episcopul catolic de la Baia, într-o scrisoare către episcopul de Cracovia, menţiona prezenţa unui nucleu husit refugiat din Ungaria, la Bacău. Ţara Moldovei era singurul loc din Europa unde husiţii au fost recunoscuţi drept comunitate religioasă legală.

În domeniul politicii externe, chiar de la începutul domniei sale, Alexandru cel Bun a început să stabilească relaţii de colaborare cu Polonia şi Ungaria, statele vecine cu Ţara Moldovei. La urcarea în scaun a lui Alexandru cel Bun, marele cneaz al Lituaniei, Vitold, îl susţinea ca pretendent pe Ivaşcu, fiul lui Petru I, refugiat în Lituania. La 25 martie 1400, Ivaşcu depunea jurământ de omagiu regelui polon Wladislaw Jagello. Un boier pe nume Costea, aflat în Polonia, se angaja, la 1402, să fie credincios regelui polon.

Aşa că la 2 martie 1402, Alexandru cel Bun a dat un act din Suceava, prin care se recunoştea vasal al lui Wladislaw Jagello. La 1 august 1404, la Cameniţa (Kameneţ-Podilski de astăzi), Alexandru depunea personal jurământul de vasalitate faţă de regele polon, fără a atinge independenţa şi suveranitatea Ţării Moldovei (doar obligată de a participa la luptele polonilor ca aliat al lor, ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, la Grunwald, în 1410, şi la Marienburg, în 1422, împotriva cavalerilor teutoni, ambele fiind câştigate de polonezi şi aliaţii lor). Omagiul a fost reînnoit la 6 octombrie 1407, la Liov (astăzi Lviv).

În baza relaţiilor stabilite cu Polonia, oştile moldovene ale lui Alexandru cel Bun au participat la lupta de la Grunwald, în 1410, dusă de polonezi împotriva cavalerilor teutoni, aceştia din urmă ajutaţi de Ungaria. Moldovenii au avut o contribuţie substanţială la victoria obţinută de aliaţi la 15 iulie 1410. După luptă, cavalerii teutoni au încheiat pace cu Polonia, la Torun, dar ostilităţile ungaro-poloneze au continuat. La 25 mai 1411, s-a încheiat la Roman un tratat între Alexandru şi Wladislaw, în scopul apărării ambelor state faţă de Ungaria.

Alexandru l-a împrumutat pe regele polonez cu suma de 1.000 de ruble de argint, pe care Wladislaw se obliga să o restituie în doi ani sau să cedeze Sniatynul şi Colomeea. Până la urmă, Ungaria, Lituania şi Polonia au încheiat tratatul de Lublau, în 15 martie 1412, îndreptat împotriva expansiunii turceşti, în care urma să participe şi Alexandru cel Bun (în caz contrar se punea problema împărţirii Ţării Moldovei). Acordul de la Lublau reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

La 1414, moldovenii au luptat din nou alături de polonezi împotriva teutonilor, iar în 1422, Alexandru cel Bun a fost nevoit să-l ajute din nou pe regele polon, cu o oaste care a participat la asediul cetăţii Marienburg a teutonilor. Ostaşii moldoveni s-au distins în mod deosebit în această bătălie. Cronica poloneză a lui Jan Dlugosz descrie această luptă cu mare admiraţie faţă de oastea lui Alexandru cel Bun.

Și în anii următori Alexandru cel Bun își respectase angajamentele luate prin tratate. Dar avea şi el nevoie de sprijin, nu numai faţă de Ungaria, dar şi împotriva turcilor. La 1420, turcii au intrat pentru prima dată în Moldova, flota otomană atacând Cetatea Albă. Alexandru a cerut de trei ori ajutor lui Wladislaw al Poloniei. Nu se ştie precis dacă a primit într-adevăr vreun ajutor, dar Alexandru cel Bun a respins primul atac turcesc asupra Moldovei şi a deschis o eroică istorie a rezistenţei multiseculare antiotomane a românilor, rezistenţă importantă pentru toată Europa.

În 1426, conform tratatului de la Lublau, oştile moldovene şi poloneze aşteptau la Brăila, de două luni, sosirea unor trupe ungureşti, pentru a porni lupta împotriva otomanilor. În acelaşi timp, situaţia din Ţara Românească era tulbure, din cauza luptelor între Dan al II-lea şi Radu Praznaglava. În aceste împrejurări, pentru a preveni căderea Chiliei (de mare însemnătate strategică) în mâna turcilor, Alexandru cel Bun a ocupat-o. Faptul a provocat duşmănia lui Dan al II-lea, domnul Ţării Româneşti, aliatul regelui ungar Sigismund, care a atacat şi a jefuit Moldova în 1429 şi 1430. La Luck, în 1430 regele Poloniei şi regele Ungariei au discutat, fără rezultat imediat, problema restituirii Chiliei.

După moartea lui Vitold al Lituaniei, în octombrie a ajuns mare cneaz al Lituaniei fratele regelui Poloniei, Svidrigaillo. Acesta a pornit lupta pentru separarea Lituaniei de Polonia. Alexandru cel Bun, împreună cu cnejii ruşi, ameninţaţi şi ei, vor trece de partea Lituaniei, dar aliaţii au suferit pe rând înfrângeri. La 1430, oştile lui Alexandru cel Bun au înaintat până la Cameniţa şi la Liov, dar până la urmă au fost respinse. Un armistiţiu între cele două tabere a fost încheiat la 1 septembrie 1431. Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a reînnoit propunerea de împărţire a Moldovei, fiind totuşi refuzat de regele Poloniei.

În domeniul administrativ şi economic Alexandru cel Bun a încurajat în mod deosebit comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Cernăuţi. Această politică economică a asigurat Ţării Moldovei şi, în mod special, Cernăuţiului deţinerea influenţei asupra unor rute comerciale foarte importante care veneau din nordul şi vestul Europei şi duceau spre estul şi sudul Balcanilor. Anii domniei lui Alexandru cel Bun au fost ani de prosperitate politică şi economică a acestui spaţiu.

Domnitorul Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În istoria medievală a Ţării Moldovei şi a întregului spaţiu românesc Alexandru cel Bun rămâne ca un conducător de stat de talie europeană, un abil politic care-şi dorea promovarea statului său alături de marile puteri europene pe de o parte şi apărarea lui de orişice agresiune, pe de altă parte, o personalitate înzestrată cu un umanism şi o toleranţă deosebită pentru timpurile dure ale Evului Mediu şi un gospodar iscusit al ţării sale. Timpul domniei lui Alexandru cel Bun rămâne pentru oraşul Cernăuţi şi generaţiile ce l-au succedat ca cea mai importantă perioadă de identificare a acestei urbe în contextul oraşelor medievale româneşti şi europene, iar însuşi domnitorul Alexandru cel Bun - cea mai importantă personalitate istorică din istoria Cernăuţiului.

Gheorghe Jernovei

Doctor docent, fostul șef al Catedrei de Filologie Română și
Clasică a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți.

Ziarul Concordia

№.38 – 19 septembrie 2008

№.39 – 26 septembrie 2008

La fel citește: Alexandru cel Bun - Un muşatin în toate