Lev Semionovici Berg, geograf și etnograf rus de origine evreiască, născut la Tighina, a fost unul dintre puținii intelectuali ruși care au recunoscut deschis adevărul istoric privind identitatea românească a moldovenilor din Basarabia.

În lucrarea sa „Basarabia. Țara – oamenii – economia”, publicată în 1918 la Petrograd, el afirmă în mod explicit că „moldovenii sunt români”, subliniind unitatea etnică și lingvistică a acestora cu restul poporului român. Totuși, este important de menționat că, deși lucrarea oferă o analiză valoroasă și în mare parte obiectivă, unele pasaje reflectă o anumită perspectivă șovinistă tipică epocii.

„Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia și unele părți din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson; în număr mic se găsesc și în gubernia Ecaterinoslav. Ei înșiși își zic moldoveni, iar România o numesc Moldova. De românii din Valahia, sau valahi, se deosebesc prin trăsături dialectale nesemnificative. Cronica rusă cea veche îi cunoștea deja pe români, numindu-i volohi, iar slavii de sud îi numesc vlahi...”

De asemenea, Berg vorbește despre caracteristicile fizice și psihologice ale moldovenilor, organizarea lor socială patriarhală, obiceiurile și tradițiile, portul popular specific, arhitectura tradițională a locuințelor și meșteșugurile practice, în special țesutul. El evidențiază modul de viață, relațiile dintre membrii comunității, rolul femeii și bărbatului în societate, precum și particularitățile economiei domestice.
„Moldovenii sunt de înălțime medie și bine proporționați. Părul și ochii sunt de obicei negri. Craniul este brahicefal, iar nasul îngust. Uneori se întâlnesc profiluri care amintesc cele romane. Bărbații poartă părul lung, dar își rad barba.

Toți sunt ortodocși și extrem de religioși. Încercările suferite de acest popor de-a lungul istoriei sale milenare au lăsat urme în caracterul său. Moldovenii sunt un popor pașnic, supus și melancolic. Nu se observă în ei vioiciunea, vorbăreția sau veselia rasei latine. Sunt leneși, înclinați spre contemplație și inacțiune. Clima favorabilă nu îi încurajează să manifeste multă energie: un pământ cultivat cu porumb poate hrăni o familie moldovenească timp de un an întreg. Moldovenii sunt foarte supuși autorităților și respectuoși față de cei mai în vârstă. În relațiile dintre ei, se dovedesc politicoși. Soția este subordonată soțului; când se așază la masă, ea sărută mâna soțului. Foarte des, chiar între cei de aceeași condiție, cei mai tineri sărută mâna celor mai în vârstă. În biserică, femeile stau în spatele bărbaților. Hoția nu este răspândită printre moldoveni. În casele lor totul este curat și îngrijit. Bărbații sunt foarte atașați de rachiu, dar totuși, ca popor care se ocupă cu viticultura, consumă mai puțin decât malorușii (ucrainenii) din Hotin. În stare de ebrietate, moldovenii înjură în cel mai obscen mod posibil, fără a cruța cele mai sfinte lucruri.

Bărbații poartă pe cap o căciulă din piele de miel („cușmă”), iar vara, în timpul muncii, o pălărie de paie cu boruri late. Îmbrăcămintea de vară constă dintr-o cămașă și pantaloni din pânză groasă țesută în casă. Bărbații merg de obicei cu pieptul gol. Peste cămașă poartă uneori un fel de haină lungă („manta”) sau o scurteică. Îmbrăcămintea de iarnă este formată dintr-o jachetă, un cojoc din piele de oaie, pantaloni din piele de oaie și căciulă din piele de miel. La picioare poartă opinci. Îmbrăcămintea de sărbătoare constă dintr-un caftan, încins cu un brâu colorat din lână sau cu o curea lată de piele („chimir”) cu un buzunar. Fetele merg cu capul descoperit, iar femeile căsătorite poartă un batic („basma”). Îmbrăcămintea femeilor constă dintr-o rochie și o haină scurtă („cățaveică”).

Locuiesc în case din cărămizi făcute din lut amestecat cu bălegar și paie; acoperișul este din paie sau stuf. Casa este tencuită atât în interior, cât și în exterior. Podeaua este din lut. În jurul casei se află („prispa”). În casă este curat, de obicei nu sunt insecte. Sub icoane se află un divan lat și lung, acoperit cu covoare țesute în casă, foarte rezistente și cu modele originale. Lângă capătul divanului se află un cufăr, pe care sunt așezate covoare și perne; acestea fac parte din zestre fiicelor. Covoarele sunt țesute de femei. Materialul folosit este lâna de la ovinele locale. Covoarele moldovenești sunt întotdeauna netede. Culorile predominante sunt negru, galben și roșu, uneori verde. Pentru nuanțele roșii se folosește coșenilă, iar pentru cele roz, florile nalbei.

Pe lângă covoare, femeile moldovence mai țes alte materiale din lână de oaie, cânepă sau in....”