Todor Chitic, fost primar al satului Tărăsăuți, și întreaga sa familie au devenit un simbol al represiunii nemiloase pe care autoritățile sovietice au exercitat-o împotriva românilor care avuseseră un rol activ în viața comunității înainte de ocupație. Povestea lor arată cum regimul comunist nu se limita la a-i înlătura pe cei considerați incomozi, ci extindea pedeapsa și asupra celor apropiați, aplicând cu cinism principiul vinovăției colective.

Todor Chitic, fiul lui Ilie, s-a născut în 1901 și a ajuns să ocupe funcția de primar în comuna Tărăsăuți. În calitate de reprezentant al administrației locale, el a devenit o țintă prioritară pentru autoritățile sovietice, care vedeau în primarii din perioada anterioară ocupației niște „colaboratori ai regimului burghez”.

Pe 13 iunie 1941, cu doar zece zile înainte de declanșarea războiului germano-sovietic, Todor Chitic a fost arestat de organele NKVD. Această dată nu a fost aleasă întâmplător - făcea parte din valul masiv de arestări preventive care viza eliminarea tuturor „elementelor nesigure” înainte de declanșarea războiului.

După doi ani de anchetă și tortură psihologică, la 14 aprilie 1943, a fost condamnat la 7 ani de muncă silnică în lagăr, conform articolului 54-13 din Codul Penal al RSS Ucrainene pentru „luptă împotriva mișcării revoluționare”. Reabilitarea sa a venit abia la 17 aprilie 1989, când Procuratura regională Cernăuți a recunoscut caracterul politic al condamnării.

Soția Solomia - Moartea în surghiun
Tragedia familiei Chitic nu s-a oprit la arestarea primarului. Soția sa, Solomia Chitic (fiica lui Gherasim) născută în 1905, a fost și ea victimă a represiunilor. La 13 iunie 1941, în aceeași zi cu arestarea soțului, ea a fost deportată pe baza deciziei troicii operative NKVD din regiunea Cernăuți ca „membru al familiei unui element social periculos”.

Solomia Chitic a fost trimisă în surghiun în regiunea Tiumen din Rusia, unde condițiile de viață erau extrem de dure. Departe de casă ea nu a rezistat grelelor încercări ale exilului forțat. În 1942, la doar un an după deportare, Solomia a încetat din viață pe pământ străin, devenind încă o victimă a politicii criminale sovietice. Reabilitarea sa postumă a venit abia în 1991.

Copiii - Copilăria furată
Cei trei copii ai familiei Chitic au fost și ei deportați odată cu mama lor, plătind pentru „păcatele” tatălui lor. Dionisie Chitic, născut în 1929 și având doar 12 ani la momentul deportării, și surorile sale Eugenia de 10 ani (născută în 1931) și Vera de 5 ani (născută în 1936), au fost smulși din satul natal și aruncați în surghiun.

Fratele Gheorghe - Represiunea extinsă
Chiar și fratele lui Todor Chitic, Gheorghe, născut în 1899, nu a scăpat de represiuni. Țăran cu educație primară, el a fost arestat la 18 octombrie 1946 de organele securității locale. La 10 mai 1947, a fost condamnat la 7 ani de muncă silnică pentru „activitate trădătoare” conform articolului 54-1 „a” din Codul Penal al RSS Ucrainene.

Arestarea lui Gheorghe cu cinci ani după deportarea familiei fratelui său demonstrează caracterul sistematic al represiunilor și faptul că autoritățile își aminteau de toate „elementele suspecte” și le urmăreau metodic. Reabilitarea sa a venit abia în 1991.

În imagine: Chitic Todor, fiul lui Ilie, în detenție