Dulce grai de Sergiu Bespalco din Stălinești
Grai străbun, scumpă rostire,
Rod pe sufletescul ram,
Ne ești dulcea zămislire
Dintr-un fagure de neam.
Geto-dac îți este cheagul
Și romanic ți-e veșmântul.
Drept ai tot crescut, ca fagul,
Și-ai rodit în veac Cuvântul.
Și te-a rourat mireasma
Cetenii pe culmi cu bouri,
Și ți-a fost catapeteasma
Munți cu creștetul în nouri.
Și ți-a fost oglindă lacul
Cerului, adânc, semeț;
Ți-a cântat întâi diacul
În albastrul Voroneț.
Dinspre munți și dinspre brodnici,
Ca o Dunăre, săltând,
Mi ti-ai revărsat în cronici
Și-ai înmugurit în gând.
Îți găseai sălaș de pace
În peceți și în hrisoave,
Când veneau alte noroade,
Țărișoară să ne-o calce.
Și te-a plâns arcușul teafăr
Pe o strună de vioară,
Te-a tămăduit Luceafăr
Ce pornea ca să răsară.
Și te-au alinat ciobanii,
Baciul și cu Miorița,
Și te-au vorovit Ștefanii,
Vodă, doamna și domnița.
Și-ai tot odrăslit în spice,
Și în șipot, și în frunze,
Și în fluierul ce zice
Doine, când îl duci la buze.
Zodia ta e-n fremătare
Ca un codru de lumină:
Între vechi și noi hotare
Ești acasă, ești stăpână,
Limba noastră cea română!
