Ramuri din arborele neamului meu
În unul din numerele „Zorilor Bucovinei” a fost publicat un articol de-al meu, în care am încercat să-i răspund stimatului domn Todor Nicolaevici la întrebarea despre originea numelui de familie Sucevan, ce mi-i dat să-l port. În acel articol am scris numai despre o ramură a arborelui genealogic, la rădăcina căruia a stat Anton Suceveanu. Acum, după ce am răscolit prin arhiva familiei şi a memoriei, o să-i dau un răspuns mai complet.
Citește partea 1: Mă străduiesc să port cu demnitate numele moştenit de la străbuni 
Fiul lui Anton, Vasile, a avut mai mulţi urmaşi. O să mă opresc puţin la nepotul lui Anton, Xenofon, care, deşi nu şi-a schimbat locul de trai, a reuşit în viaţa sa să trăiască în trei state. Până în anul 1918 a trăit în imperiul rus, din 1918 până în 1940 - în România Regală, iar din 1940 până la moarte în uniunea sovietică. Pe vremea ţarului Nikolai, Xenofon a slujit în armată şi a ocupat postul de pi­sar (ducea evidenţa trebuincioasă). Drept dovadă, am găsit o poză de-a sa, din acei ani, ce-l înfăţişează în costum alb, cu mapa subsuoară şi cu baston. Iată ce mi-a poves­tit fiica lui Xenofon, Profira: „Având două hectare de pământ, tata a chibzuit bine cum să gospodărească. S-a străduit să întreţină casa, să poată hrăni cei doi cai, vaca, oile şi numeroase păsări de curte. Pentru necesită­ţile gospodăriei, el a construit o stodoală de 100 metri lungime şi 30 metri lăţime. Era şi destul de înaltă, se putea intra cu căruţa încărcată. Astfel, din roadele aduse din câmp nu se irosea nici un grăunte. Afară de acestea, tata lucra câteva hectare de pământ luate în arendă de la boierii de peste Prut. Vara, din cei şase copii, ne lua pe toţi care puteam ţine sapa în mâini să-i ajutăm. Muncea vârtos şi am deprins şi noi de la tata să iubim pământul. Neîntrecut la hărnicie, tata era un om foarte credincios, enoriaşii îl stimau ca staroste al bisericii noastre. El avea grijă ca noi, copiii, să nu lipsim nici o duminică de la biserică. Deseori, seara, tata lua fruierul,  se aşeza pe prispa din faţa casei şi cânta foarte duios, mai mult melodii religioase. După organizarea colhozului, toate stodolile din curţile ţăranilor au fost „naţionalizate”, iar a noastră, deoarece era cea mai mare, a fost
transformată într-un depozit pentru pro­ducţia colhoznică. Fiindcă în sat se ştia despre corec­titudinea şi firea cinstită a tatălui meu, autorităţile i-au încredinţat răspunde­rea pentru bogăţia adunată în acest depozit. Tata era învăţat să facă fapte bune pentru sat, să lase amintiri frumoase urmaşilor. El a săpat trei fântâni în câmp şi una acasă. Mulţumesc Domnului din Cer că mi-a dăruit un tată atât de vred­nic, care m-a învăţat încă în copilărie că două lucruri sunt principale pentru om - iubirea faţă de muncă şi credinţa în Dumnezeu. Eu am trăit şi am lucrat mulţi ani în regiunea Moscova, la Extremul Orient, în regiunea Doneţk... Peste tot mi-a mers bine şi m-am bucurat de bunăvoinţa oamenilor, pentru că n-am uitat cele două porunci ale tatălui”.
Pe parcursul timpului, în satul nostru s-au evidenţiat şi alţi gospodari care poartă numele de familie Sucevan: Serghei al lui Alexei, Gheorghe al lui Xenofont Sucevan, Victor al lui Vladimir Sucevan, Evsevii al lui Xenofont Sucevan. Andrei al lui Gheor­ghe Sucevan a fost nepotul lui Anton. El a învăţat de la bunicul său, care şi-a petrecut copilăria la Suceava, lucruri frumoase şi a preluat multe virtuţi, transmiţându-le ne­poatei sale Ana, iar ea, la rându-i, mi le-a transmis mie.
Vasile Sucevan al lui Ion, în perioada sovietică, a fost principalul prisăcar în gos­podăria agricolă. Şi acum în grădina sa se află o prisacă frumoasă. Deoarece albinele iubesc florile, Vasile şi soţia sa Mila şi-au transformat ograda într-o încântătoare oranjerie. La ei poţi întâlni flori de diverse forme şi culori, inclusiv de câmp.
Daniel Sucevan al lui Vasile face parte din a şasea generaţie de după Anton. Ase­menea lui Anton, şi Daniel s-a bucurat de har de la Dumnezeu, fiind înzestrat cu talent. El se ocupă de designerul modern al apartamentelor. Cunoscând mai multe limbi, se descurcă cu abilitate în profesia aleasă, fiind excelent familiarizat cu lucrul la calculator.
Trebuie să menţionez că Sucevenii din Costiceni întotdeau-na au păşit în ritmul progresului tehnic. Când s-au ivit primele batoze, Xenofon şi-a cumpărat una. Cum numai au apărut calculatoarele şi Internetul, Daniel şi le-a adus în casă. Sucevenii din satul nostru au moştenit de la Anton hărnicia, cinstea, mila, credinţa în Dumnezeu şi alte nobile calităţi. Pe oriunde a trecut vreun urmaş de-al lui Anton, în urmă a rămas o amintire plăcută. Până în anul 1940, celor care purtau numele Sucevan, în satul nostru, li se mai spunea antoneni, adică urmaşii lui Anton. Doar toţi au o singură rădăcină - Anton Suceveanu, trăitor al Sucevei, refugiat în munţi din pricina repetatelor incendii, reajuns pe apa Prutului în satul Dumeni, comuna Costiceni, cu vreo şapte generaţii în urmă.
Maria Sucevan-Șotropa
Costiceni, raionul Noua Suliţă
În imagini: Xenofon Sucevan, în două ipostaze
 - pisar şi ostaş în armata imperială
Sursa: Zorile Bucovinei
  №.49 (27 august 2014)