Mă străduiesc să port cu demnitate numele moştenit de la străbuni

Mă străduiesc să port cu demnitate numele moștenit de la străbuni

Citind în „Zorile Bucovinei” articolele mele, dl Todor Nicolaevici din Sucevenii Hlibocii, unul din cei mai activi corespon­denţi netitulari ai ziarului, s-a arătat curios să afle cât mai multe despre numele de familie Sucevan, ce mi-a fost dat să-l port. Interesul manifestat de acest stimat domn m-a îndemnat să incep cercetările în istoria familiei mele. Prin intermediul ziarului care ne uneşte pe toţi românii din ţinutul nostru, încerc să-i răspund la întrebările sale. O să încep cu o mică introducere. 

Citește partea 2: Ramuri din arborele neamului meu

Ştefan cel Mare şi Sfânt a domnit în Moldova timp de 47 de ani şi a purtat 47 de războaie, nu de cotropire, ci nevoit să-şi apere moşia, în octombrie 1497, când Domnitorul Moldovei se lupta cu turcii la Cetatea Albă, alţi duşmani au incendiat capitala ţării, oraşul Suceava. Nu o dată Suceava a ars în flăcări. Sărmanii suceveni, din cauza pârjolului, părăseau baştina, salvându-se în munţi sau în alte locuri nepericuloase. Refugiaţii erau numiţi de localnici „suceveni”, adică veniţi din Suceava. Dar în munţi viaţa era grea pentru oamenii deprinşi să se îndeletnicească cu agricultura.

Cu vreo şapte generaţii în urmă, un sucevean curajos, pe nume Anton Suceveanul, şi-a meşterit o luntre, şi-a luat rămas bun de la ceilalţi suceveni, şi-a făcut semnul crucii şi cu ajutorul lui Dumnezeu a pornit plutind în jos pe apa râului Prut - în căutarea unui lot de pământ bun pentru agricultură. El se oprea aproape în fiecare sat, urca malul Prutului şi cerceta pământul. În sfârşit, lângă satul Dumeni, comuna Costiceni, a găsit o bucăţică de pă­mânt neprelucrată de nimeni. Pe Prut a văzut mai multe mori de apă ale gospodarilor din sat. Anton a intrat la ei să se intereseze de starea locului. Morarii au oprit pentru un moment lucrul, ca să poată vorbi cu acel om necăjit. Toţi l-au asigurat că lotul de pământ, pe care a pus el ochii, n-a fost lucrat de nimeni, adică nu aparţinea oamenilor locului. Cu învoirea morarilor, Anton Suceveanul a ocupat acel lot de pe malul Prutului. În curând s-a căsătorit, şi împreună cu soţia au început să muncească cu multă râvnă şi hărnicie. El a avut doi fii - Vasile şi Gheorghe. Despre urmaşii lor voi scrie mai târziu.

 În materialele referitoare la recensământul populaţiei din anii 1772, 1773 şi 1774 am găsit numele Gheorghe Suceveanul, care îmi este strămoş direct. Toţi urmaşii lui Anton Suceveanul au rămas în memoria satului ca oameni harnici, cinstiţi, strângători. Ei au pornit de la puţin, înmulţindu-şi avutul prin muncă asiduă. Sucevenii noştri aveau oiţe multe, „mândre şi cornute”, aidoma Mioriţei din nemuritoarea baladă, adusă în Bucovina de Vasile Alecsandri. Păscând turmele, sucevenii cântau melodii populare la fluierele meşterite de ei.

Cel mai mult a reuşit în viaţă Nicolae Sucevan, reprezentantul celei de-a cincea generaţie, după Anton Suce­veanul. El s-a născut în 1941, în satul Dumeni, comuna Costiceni, fiind al patrulea copil în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Suceveanul (mamă-sa fiind de-acasă Andrieş). A absolvit şapte clase la şcoala din Vancicăuţi, raionul Noua Suliţă, după care a urmat cursurile de contabil. Un an a lucrat în calitate de contabil-economist în localitatea Banyliv din raionul Vijniţa. După demobilizarea din armată, în 1964, a intrat la Institutul agricol din Chişinău, obţinând spe­cialitatea de contabil în agricultură. Datorită străduinţei, succeselor excelente la învăţătură, i s-a propus să rămână la institut, la început ca lector, apoi şi ca profesor. În 1974 a susţinut teza de doctorand la Kyiv. A urcat mai multe trepte în cariera profesională, ajungând şef de catedră la Institutul Agricol din capitala Republicii Mol­dova. S-a stins din viaţă în anul 1985, lăsând o amintire luminoasă în inimile consătenilor din Costiceni. Acestea sunt doar câteva date, pe care le-am descoperit, îndemnată de întrebarea dlui Todor Nicolaevici din Suceveni. Desigur, nu mă voi opri aici, căci e o mare fericire să afli cât mai multe despre rădăcinile neamului.

Maria Sucevan-Șotropa

Costiceni, raionul Noua Suliţă

În fotografie: Nicolae Vasile Sucevan, anul 1962;

profesorul N. Sucevan (rândul I, în centru),

cu o grupă de stu­denţi, anul 1970
Zorile Bucovinei
№.35 (18 iunie 2014)