Satul Stroieşti la cea de-a 375-a aniversare

Satul Stroiești la cea de-a 375-a aniversare

     Satul care s-a numit în trecut Stroinţi, Stroinţii, Stroieşti pe Prut a fost atestat documentar în anul 1642, pe timpul domniei lui Vasile Lupu. El a făcut iniţial parte din ocolul Prutului de Jos al ţinutului Cernăuţi şi în timpul recensământului rusesc din iunie 1774. În el locuiau 28 de familii de români, un evreu şi un rus. Proprietarii moşiei erau la acea vreme mazilul Ion Volcinschi şi alţi răzeşi. Primul proprietar al moşiei Stroieşti a fost Iacob Morar, după care, evident, au urmat alţii, în parte rămaşi necunoscuţi.
     Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea existau în Bucovina, la hotarul raialei Hotinului, două sate cu numele Stroieşti: Stroieştii de Sus şi Stroieştii de Jos. Stroieştii de Sus şi-au schimbat denumirea în Gogolina, iar Stroieştii de Jos au fost absorbiţi de Noua Suliţă. La 1790 acest sat era denumit în documentele oficiale Strojeşte de dzos, iar într-un document din 1821 era menţionat ca „Stroieştii de Jos”, care acum se cheamă „Novoseliţa”.    
     La încorporarea părţii de nord-vest a Moldovei de către Austria, Gogolina adică Stroieştii de Sus de odinioară, a rămas teritoriu răpit, iar Stroieştii de Jos, sat situat în stânga Prutului, a rămas împreunat cu Noua Suliţă dincolo de cordun, adică între Bucovina şi raiaua turcească a Hotinului, înfiinţată în 1713 cu scopul asigurării graniţei de Nord a Imperiului Otoman şi a supravegherii spaţiului românesc. Când, în 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat de către Rusia, teritoriu ce avea să se numească Basarabia, Stroieştii erau printre cele 17 oraşe şi 685 de sate ce nimereau sub ocupaţie ţaristă.
     Deşi mai ales în perioada 1878-1905 populaţia Basarabiei a fost supusă unui dur proces de deznaţionalizare, deşi limba rusă devenise singura admisă în administraţie şi justiţie, deşi basarabenii deveniseră martirii rusificării, Stroieştii şi-au păstrat caracterul etnic românesc. Acest lucru aveau să-l menţioneze mult mai târziu, în 1943, primarul comunei Suliţa Teodor Maricaru şi secretarul acesteia, Haralampie Draguşanu, într-o lucrare monografică rămasă netipărită. Referindu-se la Stroieşti, care, ca şi Marşenţa făcea parte la acea vreme din comuna Suliţa, autorii reliefau „că satul este aşezat pe o colină, populaţia lui este pur moldovenească, doar numele unor locuitori în decursul vremii au fost înstrăinate şi rusificate. Populaţia îşi păstrează originea etnică, graiul şi credinţa”.     
     O singură mare bucurie au avut-o stroieştenii sub dominaţia ţaristă. Şi aceasta s-a întâmplat în 1860-1861, pe timpul ţarului Alexandru II, care a înfăptuit reforma agrară. Atunci stroieştenii au fost împroprietăriţi cu pământ din moşia boierului Sturza, pe care o moştenise boierul Donici. Numiţii boieri au fost consideraţi drept ctitori ai bisericilor vechi din Suliţa, Marşenţa şi Stroieşti.
     Nu se cunoaşte anul când a fost construită biserica din lemn din Stroieşti, cu „Hramul Sfântul Nicolae”. Conform tradiţiei orale ea ar fi fost adusă şi aşezată pe tălpi de stejar dintr-un sat din Bucovina. Prima ei renovare a avut loc în 1843, apoi ea a mai fost supusă reparaţilor capitale şi în anul 1896. Cel mai vrednic preot care a slijit în biserică, în primii ani după Marea Unire, a fost Teodor Apostolescu. Acesta era născut la 12 aprilie 1898 şi în 1925, absolvind un seminar teologic, a fost trimis preot în acest sat din stânga Prutului. Acest păstor duhovnicesc al stroieştenilor a avut tot concursul cantorului Nicolae Lipeţchi, născut la 9 martie 1843 şi care slujea în biserica din Stroieşti din 1912.
     Biserica era veche şi neîncăpătoare pentru numărul mereu în creştere de enoriaşi. De aceea, stroieştenii au hotărвt să-şi construiască un nou lăcaş de închinare Domnului. În 1938, ei au început adunarea banilor necesari pentru a porni lucrările de construcţie. Persoana ce deţinea suma respectivă s-a refugiat în România, a depus banii într-o bancă, de unde, în rezultatul evenimentelor dramatice cauzate de învazia bolşevică în Basarabia şi nordul Bucovinei, nu i-a mai putut ridica.
    După o serie de lucrări de adaptare, în toamna anului 1949 noua biserică a fost transformată în club sătesc. Clubul a fost găzduit în această clădire până în 1990, când un grup de gospodari stroieşteni s-a ocupat de colectarea banilor pentru construirea bisericii rămase neterminată în 1944. Cu eforturi comune ale sătenilor şi cu sprijinul eficient al preşedintelui formaţiunii agricole locale „Spicul de Aur”, Ştefan Gligor, biserica a fost terminată. Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” a avut loc în ziua de 2 august 1992, adică după o jumătate de veac de la începerea lucrărilor de construcţie, iar anul acesta se înplinesc 25 de ani. 

Casele stroieștenilor
     La Stroieşti, ca şi în toate satele din raionul Noua Suliţă, casele au o puternică tradiţie locală, cristalizată într-un stil arhitectonic, autohton şi popular. Fiecare realizare în parte poartă amprenta meşterului anonim, care, în baza experienţei proprii, inovează şi îmbunătăţeşte repertoriul lucrării sale.
     În construcţia unei case de locuit, o contribuţie importantă aduc, alături de factorii locali, unele influenţe străine. Şi între casele de locuit există unele diferenţieri, din punct de vedere geografic. În sensul că materiale de construcţie sunt din cărămidă devenind mai durabile din punctul de vedere al vechimii, spre deosebire de cele din lampaci, care se construiau în anii precedenţi. Toate construcţiile sunt operele meşterilor locali specializaţi în lucrări de construcţie. Casele din Stroieşti au suferit unele modificări, în sensul că, dacă cele mai vechi aveau forme monocamerale, bicamerale şi policamerale, cu acoperişul din şendrilă, în patru sau două ape, astăzi ele au forme de vilă, cu bază pătrată şi etaj, alături de care se află celelalte anexe ale gospodăriei: bucătaria de vară, grajd, garaj ş.a.

Grupul folcloric „Busuioc Moldovenesc”
     Grupul activează 22 de ani (conducător Ludmila Rotaru). De fapt şi-a început activitatea şi mai devreme, însă nu pe scenă, ci pe ogoarele colhozului. Femeile cântau când prăşeau, când adunau roada, când se odihneau la amiază, când aveau o bucurie sau chiar şi un necaz. În anul 1990, la o dare de seamă la sfârşit de an, o grupă de femei au interpretat cвâtecele: „La colhoz pe dealul mare”, „Ia na bureaciku robliu”, „De la Bucureşti la vale”, după care au fost apreciate şi aplaudate de toţi cei prezenţi în sala Casei de cultură. Odată în săptămână, în incinta primăriei, seara, aveau loc repetiţii. În prezent grupa folclorică este prezentă la toate manifestările culturale din sat, raion şi regiune. Datorită lor şi a elevilor a fost publicată culegerea „Tradiţii şi obiceiuri din Stroieşti”. Cu participarea lor au fost pregătite emisiunile: „Obiceiuri de iarnă din Stroieşti” (1998, TVA, Ion Fede, Grigore Rotaru), „Hora satului” (1996, TVA, Cernăuţi), „Anul Nou la Stroieşti” (2007, TVA, Iurie Levcic), „Obiceiuri din Bucovina” (2007, Moldova 1, Nelu şi Ludmila Barca), (2009, TVA, Cristina Gostiuc), Comori eterne/2012, 2014, Tradiţii şi obiceiuri de Duminica Mare ş.a.
     Colectivul a fost apreciat de nenumărate ori cu multe foi de laudă şi diplome. Grupul de copii sunt deţinătorii locului I la festivalul internaţional din România. Participă activ la toate manifestările la nivel local, raional, regional şi internaţional, aşa ca: „Obiceiuri de iarna”, „Mărţişor” (Noua Suliţă), „Florile Dalbe” (Cernăuţi, Societatea de cultură românească „M.Eminescu”), „Să-mi cânţi cobzar” (Cernăuţi), Festivalul internaţional „Meşterul Manole” (or. Criuleni, Moldova, 2009-2016), Şimleul Silvaniei, Salaj (România), Stroieşti, Argeş, România (2014), Festivalul folcloric din satul Maşcauţi (Criuleni, Moldova, 2010), Festivalul „La Fântâna Dorului” (în fiecare an începând cu 2005). Printre cei mai activi membri ai colectivului sunt Maria Cocervei, Mariţa Dovganiuc, Zamfira Savciuc, Mariţa Berta, Vera Savciuc, Maria Cocervei, Elena Savciuc.
     În repertoriul ansamblului sunt incluse cântece vechi autentice, înregistrate de elevi de la bunici şi cele cunoscute de membrii ansamblului printre care sunt: „Ileană, Ileană”, „Pe uliţa cea glodoasă”, „La crucea de piatră”, „Marine, Marine”, „Foaie verde de trifoi”, „Nistrule cu apă rece”, „De la Cernăuţi la vale”, „La cazarma cea de piatră” ş.a.

Grupul de dansatori „Datina”
     Conducătorul grupului este Ion Naghirnâi. Dansatorii sunt participanţi la diferite activităţi culturale ca şi ansamblul „Busuioc Moldovenesc”. În repertoriul lor sunt incluse dansurile: „Dans ucrainean”, „Geamparale”, „Sârba din Stroieşti”, „Hora fetelor” ş.a. Talentul lor este apreciat cu multe diplome. Locuitorii satului îşi amintesc cu plăcere de membrii grupului de dansatori, care au activat până în anul 1990. Aceşti flăcăi şi fete erau sufletul satului, ţineau mult la tradiţiile şi obiceiurile noastre, purtau cu mândrie numele de stroieştean şi participau activ la multe concerte. Printre ei au fost: Vladimir Calaraş, Alexei Savciuc, Gheorghe Nichitin, Ilie Nichitin, Ion Calaraş, Raisa Formanciuc, Maria Scripnic, Anatolie Belous, Maria Şevciuc, Ludmila Pavel, Mihai Rotaru, Igor Melnic, Ruslan Eftemii, Valentina Scripnic, Lilia Moscaliuc, Stela Burdujuc, Valentina Burdujuc, Oxana Şevciuc, Mariana Şevciuc şi mulţi-mulţi alţii. În momentul de faţă grupa are 20 de dansatori, şi-a îmbogăţit repertoriul. Dansurile se bucură de succes atât pe scena satului, cât şi departe de hotarele ei. Sunt premianţi ai mai multor concursuri.

Fântâna de lângă lutări
     Drumul, care uneşte două centre raionale Hotin şi Noua Suliţă, trece prin centrul satului Stroieşti. Mulţi drumeţi şi-au potolit setea cu apă din fântâna lui Tudosachi, care se află lângă Lutărie, la vreo 20 de metri de şosea.
     La început această fântână a servit ani de-a rândul cam 1 \ 4 din numărul consătenilor. Cu apa acestui izvor şi-au potolit setea sute şi mii de drumeţi străini, care au ţinut calea prin satul nostru. Fântâna a fost săpată cu vreo 120 de ani оn urmă. Acumă de ea îngrijeşte şi se foloseşte a cincea generaţie, dar nimeni nu uită pe acei care i-au dat viaţă. Locul unde a fost săpată această fântână era un teren frumos pentru joaca copiilor. Aici îşi petreceau timpul liber copiii tuturor vecinilor. Tot aici îşi făceau popas toţi drumeţii străini, care după ce urcau dealul, vroiau puţin să se odihnească şi să-şi potolească setea.
     Se spune că ideea de a săpa un izvor în apropiere a fost dată de un copil, care după fiecare joacă alerga acasă pentru a-şi potoli setea. 
     Într-o zi de sărbătoare s-au întâlnit aici vecinii Tudor Dovganiuc, Axântii Melnic, David Eftemii şi Petru Scripnic, care s-au gândit să îndeplinească dorinţa tuturor copiilor – de a săpa o fântână. Mare a fost bucuria tuturor consătenilor, când au aflat că în sat a apărut încă o fântână, pietruită cu apă bună, rece, cristalină şi gustoasă.
Au trecut anii. Numărul fântânilor din sat s-a mărit cu mult. Fiecare al doilea gospodar se mândreşte cu fântâna sa din curte, dar nimeni nu-i uită pe acei gospodari care au construit primele fântâni din sat.

Ludmila ROTARU
Cuvântul Adevărului
Satul Stroieşti la cea de-a 375-a aniversare Satul Stroieşti la cea de-a 375-a aniversare Reviewed by Valea Prutului on august 01, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu: