![]() |
În perioada interbelică, satele din ținutul Hotin au avut o viață culturală bogată și activă. Aceasta a fost sprijinită atât de inițiativele oamenilor din sate, cât și de Fundația Culturală Regală „Principele Carol”.
Un exemplu este Căminul Cultural „Regina Maria” din satul Negrinți, despre care presa vremii scria cu admirație. Instituția a fost înființată și condusă de învățătorul Petru Pascaru, și în aprilie 1939, marca un an de activitate.
Căminul s-a dezvoltat din societatea culturală „Vasile Todicescu”, creată cu 12 ani mai devreme de un grup de elevi, printre care și Petru Pascaru. Această societate a devenit un adevărat centru cultural românesc pentru zonă și a stat la baza înființării căminelor culturale din Mămăliga, Coșuleni și Negrinți.
Activitatea căminului cultural „Regina Maria" din Negreni-Hotin
Hotin. Căminul Cultural „Regina Maria" de pe lângă Fundația Culturală Regală „Principele Carol" din satul Negreni, jud. Hotin, înființat și condus de învățătorul Petru Pascaru, a împlinit un an de activitate.
Căminul Cultural „Regina Maria" este o ramură a vechii societăți culturale „Vasile Todicescu" înființată cu 12 ani în urmă de o mână de elevi, printre care era și învățătorul Petru Pascaru. Din această societate au luat naștere căminele culturale din Mămăliga, Coșuleni și Negreni.
După un an de existență, căminul cultural „Regina Maria" numără peste 100 de membri, are o bibliotecă de peste 150 de cărți, un cor mixt condus de săteanul Nicandru Buracioc și o orchestră condusă de Victor Coleadici.
Pentru ajutorarea lumii nevoiașe din sat, căminul cultural „Regina Maria" a înființat un depozit de medicamente de primă necesitate. Cu ajutorul membrilor Căminului s-au construit 2 fântâni, s-au curățit altele 32 și s-a pistruit și șoreluit drumul principal din sat. O răsadniță de zarzavaturi alimentează în permanență pe toți locuitorii satului.
Este de remarcat că toate acestea sunt opera unui singur om, a învățătorului Petru Pascaru.
M. D.
Sursa: Ziarul „Suceava”, anul I, nr. 87, 19 aprilie 1939, p. 89 (perioada aprilie–iunie 1939, nr. 74–144).
Social media