Oaspetele divin de Zinaida Smochină-Rotaru
Venise noaptea. O noapte de vară. Crângul părea adormit, dar
din când în când o adiere de vânt clătina încet copacii. Chiar şi păsările
dormeau, şi satul era scufundat într-un somn adânc. Predomina o linişte totală şi doar la o casă ferestrele erau luminate. La masă
stătea un bărbat aplecat deasupra Bibliei. El citea şi simţea prezenţa divină a
celui, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre şi care a spus: «Şi iată,
Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii».
Se părea că glasul
venea din cer şi stătea de vorbă cu ucenicul său. Era ceva neobişnuit, minunat,
preamăreţ...
Toate acestea puteau fi citite pe faţa bărbatului, rămas văduv cu doi copii. Domnul şi Mântuitorul deseori apărea acolo, căci el însăşi a spus: «Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine».
Toate acestea puteau fi citite pe faţa bărbatului, rămas văduv cu doi copii. Domnul şi Mântuitorul deseori apărea acolo, căci el însăşi a spus: «Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine».
Bărbatul trecu prin
necazul pierderii soţiei. Acum găsi un sfătuitor pentru toate problemele
vieţii. Descoperi un ajutor, care nu-l va mai părăsi. După un timp bărbatul
stinse lumina, dar încă nu dormea. Continua să cugeteze la acela, care-l
călăuzi într-un chip atât de minunat pe calea vieţii. Oricând îl va accepta ca
oaspete divin, ca mântuitor al sufletului său.
Zinaida Smochină-Rotaru
0 Comentarii