Legenda viței de vie (poveste de Zinaida Smochină-Rotaru)

Legenda viței de vie

Povestesc bătrânii că demult, tare demult, pe când turcii năvăleau asupra pământului nostru şi-l supuneau la greutăți, într-o pădure trăia un pădurar împreună cu familia sa. Şi avea el o fată frumoasă şi deşteaptă pe care o chema Lidia. Oamenii o mai numeau Mica Vrăjitoare, fiindcă Lidia lecuia bolile şi tămăduia rănile cu ajutorul diferitor buruieni de pădure, pe care doar ea le ştia secretul. Fiind­că se născuse în pădure şi crescuse printre animale, şi păsări, Lidia cunoştea orice pasă­re după cântec, orice copac după freamătul frunzelor şi orice animal după sunetele emise.

Într-o zi, prietenul ei Mitrea, a căzut la pat, bolnav de moarte. Lidia, auzind de aceasta, a colindat toată pădurea până osteni, dar nu găsi ceea ce-i trebuia pentru leac. S-a zbu­ciumat fata multe zile la rând până a găsit planta trebuincioasă. Şi iată că într-o poieni­ţă descoperi o plantă neobişnuită, cu poame dulci, agăţată de copac. Întorcându-se acasă a făcut din roadele culese o băutură, pe care a oferit-o câteva zile la rând tânărului bolnav. Peste o vreme prietenul Lidiei s-a vindecat. De atunci oamenii au numit această buruiană viţă de vie dătătoare de viaţă.

Sultanul turc, auzind despre minunea fă­cută de fata pădurarului, a trimis slugile s-o aducă pe tânără la palat. Lidia aflând o astfel de veste înspăimântătoare şi presimţind ce o aşteaptă, s-a arun­cat în apa râului, care nu era departe de pădure. Pescarii locali au scos-o cu năvoadele şi au îngropat-o după obiceiul creştin. A fost o mare jale şi o mare pierdere pentru toţi. Şi pentru Mitrea, pe care l-a întors la viaţă, şi pentru oamenii sărmani, pe care-i lecuia fără bani.

În semn de recunoştinţă şi în amintirea iu­bitei, Mitrea a sădit la mormântul Lidiei o mlădiţă de viţă de vie, care a crescut şi s-a întins pe cruce, dând rod la struguri cu bobite mari şi dulci. De atunci lumea a numit acest soi de poamă dătător de viaţă - Lidia, care şi astăzi este cultivată în gospodăriile noastre.

Dulce este poama, Când acasă-i mama, Dulce şi gustoasă S-o servim la masă.

Domnului să-i mulţumim Că ne dă tot ce dorim, El nouă ne dă viaţă Şi a pământului dulceaţă.

Zinaida Smochină-Rotaru