Sub semnul destinului - Dorul cu două rădăcini

Dorul cu două rădăcini

  Din nefericire, această întâmplare nici peste ani n-a putut acoperi pustietatea din viaţa lor cotidiană şi n-a putut să le potolească dorul de casa părintească.

Când spun toate acestea mă refer la soarta unei familii strămutate din oraşul Stahanov, regiunea Lugansk, care nu demult şi-a regăsit liniştea în regiunea Cernăuţi, în căminul tehnicumului de agronomie din orăşelul Chiţmani. Timur şi Irina BREGUADZE, georgieni de naţionalitate, au trăit teroarea războiului de două ori şi pentru a doua oară au fost nevoiţi să-şi părăsească locul de trai din cauza situaţiei instabile din ţară.

Timur: Să pornim de la amintirile ce ne duc mereu cu gândul la ţara noastră dragă Georgia, unde ne-am petrecut copilăria şi adolescenţa, dar am fost nevoiţi mai târziu să ne despărţim pentru multă vreme de rudele şi prietenii noştri. Din cauza situaţiei

instabile din Abhazia, care se asemăna foarte mult cu actuala situaţie din regiunea Lugansk, am fost nevoiţi să plecăm din orăşelul nostru natal Hobi, pentru că era imposibil să te afli acolo. Din cauza împuşcăturilor ne temeam să ieşim în stradă. În 2003 ne-am stabilit cu traiul în oraşul Stahanov din Ucraina şi am început o frumoasă viaţă familială. Nu ne-am gândit niciodată că peste ani vom repeta această amară experienţă, adică ne vom strămuta din nou, pornind iarăşi în căutarea unui loc de pace. O simplă privire asupra evenimentelor de odinioară, o simplă amintire despre ele lasă o amprentă de grijă, frică şi stres pentru restul vieţii.

Oraşul Stahanov e situat la vreo 60 de kilometri de Lugansk şi în prezent nu reprezintă o zonă a luptelor active. Însă nu putem şti ce va fi mâine şi nu dorim ca ochii copilaşilor noştri, care sunt încă mici, să vadă sânge. Împuşcături şi explozii. Cu atât mai mult că şi aici o bună parte a populaţiei e molipsită de ideile separatiştilor proruşi.

Când încerci să le spui că Ucraina e o ţară cu oameni paşnici şi binevoitori, aceştia se fac surzi. Ei ştiu a lor şi basta. Cei care caută nod în papură, făcând ură între naţiuni, mai întâi să se gândească la ce aduce aceasta. Pericolul destămării unei ţări pe motivul unor idei nesăbuite aduce necaz şi lacrimi pe capul oamenilor. Nu contează câte naţionalităţi trăiesc în zonă, vor suferi toate, vor plânge toate. Ne-am convins de acest lucru de două ori. Dacă facem o călătorie în trecut, până la ciocnirile armate din Abhazia şi Osetia, ni se deschide acelaşi peisaj cu salve de artilerie şi clădiri distruse, cu oameni speriaţi, cu lacrimi şi moarte. Oare cui le-au trebuit sau cui le trebuie toate acestea?

Noi ne dorim pace în Ucraina aşa cum ne-o doream cândva în Georgia. Ambele ţâri sunt pentru noi scumpe. Iar acum, aflându-ne în pribegie, suferim de un dor cu două rădăcini: una împlântată în Georgia şi alta - în regiunea Lugansk. Starea noastră de spirit pluteşte mereu peste acele spaţii geografice pe care le-am îndrăgit pentru totdeauna. Iar acum trebuie să acceptăm încă o ruptură, o înstrăinare de casă din cauza unor idei nesăbuite ale unora.

Irina: Doar speranţa e cea care ne-a mai rămas. Ne-am bucurat foarte mult când am auzit că oraşul Slaveansk a fost în sfârşit eliberat. Sperăm că acelaşi lucru se va întâmpla degrabă şi în Lugansk. Abia aşteptăm să ne întoarcem în Stahanov, la căsuţa noastră căreia îi ducem dorul. Acolo s-au născut fiii noştri - Ţotne de 9 ani şi llia de 2 ani. Când situaţia din estul Ucrainei a început să se înrăutăţească, mai întâi ne-am gândit să ne întoarcem în Georgia. Însă n-am reuşit să pregătim la timp documentele necesare pentru copii. Şi drumul pânâ acolo e prea costisitor, vreo 300 dolari de persoană. Fiind ajutaţi de nişte activişti ai Maidanului, ne-am pomenit în orăşelul Chiţmani, unde am fost întâmpinaţi cu braţele des­chise.

Autorităţile locale şi administraţia căminului ne-au asigurat imediat cu toate cele necesare, ca pe nişte rude foarte apropiate. Îndată au revenit şi câţiva oameni ne­cunoscuţi care ne-au adus produse alimentare, ba chiar şi bani. Am rămas încântaţi de generozitatea bucovinenilor. De când suntem pe lume, n-am văzut nicăieri atâta omenie. Bunăoară, au venit nişte oameni şi ne-au lăsat în pragul uşii mai multe pungi cu bunătăţi, apoi au plecat în grabă, fără măcar să-şi spună numele. Ne-au privit cu multă duioşie, zicând numai că toate acestea sunt pentru copilaşii noştri care trebuie să se simtă aici fericiţi. Nici nu ştim cui să mulţumim.

Înconjurat de prea multă atenţie, fiul mai mare. Ţotne, a zis că ar fi bine să rămânem în Bucovina pentru totdeauna. Vrem să aducem sincere mulţumiri tuturor celor care ne- au ajutat cu atâta generozitate, făcând tot posibilul ca noi să ne aflăm în siguranţă şi să ne simţim bine. Aici domneşte o înţelegere interetnică, o armonie între oameni, o mentalitate paşnică şi o credinţă adâncă în Dumnezeu, în care se vede, a fost educată populaţia băştinaşă din generaţie în generaţie.

Doina Bojescu

Concordia - №27 (2014)