Un destin ce impresionează (stareţul Mănăstirii Bănceni Longhin)

Un destin ce impresionează

Cât de important este ca pe timpurile aces­tea de restrişte să fie cât mai mulţi dintre acei care răspândesc între oameni lumina credinţei, păcii şi iubirii. Din categoria aces­tora face parte şi stareţul Mănăstirii înălţarea Dom­nului din Bănceni Longhin. El, Episcopul Longhin, este cel mai bogat tată de pe pământ: are peste 400 de copii, dintre caro 86 sunt invalizi şi suferă de cele mai grele boli. Fiind orfani, ei au fost aduşi la Mănăstirea din Bănccni, unde au găsit o grijă părintească deosebită. De aceea, ei toţi îi spun părintelui Mihai „tată”, căci el găseşte vor­be de mângâiere pentru fiecare aparte.

Credinţa fierbinte în Dumne­zeu li poartă paşii pe acest pământ. Şi acest lucru l-am observat când era elev, câci i-am fost prima învăţătoare. La o lecţie de muzică în clasa a treia contro­lam auzul muzical al elevilor. Fiocare copil trebuia să îngâne o melodie. Atunci Mihai Jar s-a ridicat în picioare şi a cântat: Îţi mulţumosc, măicuţa scumpa, că mă creşti cu frică de Dumnezeu...”. Eu l-am oprit căci pe vremea ceea asemenea cuvinte nu se pronunţau, dar am observat că vocea lui putea fi comparată cu trilul privighetorii.

Iată un alt caz. La ora educa­tivă, când elevii urmau sa povestească ce doresc să devină în viaţă, Mihai Jar, după ce s-a gân­dit puţin mi-a spus: „Când voi fi mare doresc să fiu fotograf, iar când voi fi şi mai mare am să devin popă”. Nu i-am lăudat ale­gerea, câci nu se recomanda să ridici în slava credinţa în Dumne­zeu, l-am amintit de aceasta în anul 1990, după serviciul divin oficiat în bisericuţa de lemn din Mihoreni de tânărul duhovnic al satului Mihai Jar. Atunci ne-am şi fotografiat în faţa vechiului locaş de închinare.

Fiind elev în clasele superioa­re, Mihai Jar participa întotdeau­na la festivităţi. Cânta cântece populare: „În pădurea bradului”, ”Unde-i mama să mă vadă”, „Acolo-n vale la fântână”. Când apărea pe scena clubului, spec­tatorii se ridicau în picioare şi-l însoţeau cu apfauze.

Odată, în preajma zilei de 8 martie, a fost organizat un con­cert consacrat mamelor. Era în postul mare şi mama Ana l-a rugat pe feciorul ei, Mihai Jar, să nu participe la concert. El nu i-a dat ascultare, ci s-a dus la club, chiar a cântat un cântec despre mamă. Iar a doua zi în zori, a mers la pădure să culeagă un buchet do brânduşe pentru mama sa. Alerga cu florile în mână spre casă, dar o forţă necunoscută parcă îl ţinea în loc. La fiecare cinci-şase paşi cădea jos. I se părea că şi papucii sunt mai grei decât altă dată. A ajuns acasă obosit şi ud leoarcă, dar cu buchetul de flori în mână. N-a avut cui să le dea, fiindcă mama sa era moartă.

Moartea mamei i-a lăsat orfani pe cei patru copii ai săi, dar i-a lăsat şi cu cea mai mare comoară credinţa în Dumnezeu.

Nu demult m-am întâlnit cu înalt Preasfântul Episcop Longhin (Mihai Jar), stareţul Mănăsti­rii din Bânceni, care mi-a povestit prin ce greutăţi a trecut şi trece. Cu profundă credinţă în Dumne­zeu le învinge pe toate. Eu, ca fostă învăţătoare, şi întreaga mea familie, ne-am bucurat nes­pus de mult când cu doi ani în urmâ părintele a fost hirotonisit episcop. Îi dorim ca povara vieţii să-i fie compensată cu un car de sănătate, iar sufletul să-i rămână scăldat în strop de bunătate.

Alexandra Jar

Mihoreni, raionul Herţa

Libertatea Cuvântului

№.33 – 5 septembrie 2014