 |
În anii socialismului „înfloritor”,
un grup de studenţi de la Universitatea „Prietenia popoarelor” din Moscova,
a hotărât să facă o excursie prin toată ţara pentru a se convinge de minunile
politice ale conducătorilor privind problemele naţionale. Aflând vestea, şi
conducerea Moldovei a început cu sârguinţă să se pregătească de primirea
oaspeţilor, fiind puse la cale toate amănuntele - fixate obiectivele ce urmau să
fie vizitate, înnoită agitaţia vizuală, numiţi responsabilii pentru fiecare
obiectiv, instruită miliţia etc. Dar când a venit vorba de ghid, toţi au luat
apă în gură, căci, să numeşti un moldovean, bătea la ochi naţionalismul, să
numeşti un rus, unde e, Moldova? Şi după multe variante, secretarul pentru
ideologie propune cu jumătate de glas: „La Facultatea de Medicină Veterinară a
Institutului „M. Frunze” învaţă un mongol ce cunoaşte puţin rusa. Astfel vom
demonstra şi noi internaţionalismul nostru şi vizitatorii vor primi acest gest
ca pe un respect faţă de alte naţiuni”. În consecinţa propunerii, toţi
au răsuflat uşurat, şi-au şters sudoarea de pe frunte, uitându-se la vorbitor
ca evreii din pustiu la Moise. Zis şi făcut. Studentul recomandat a fost chemat
şi luat la un 1 instructaj ca la cataramă, apoi trimis la un secretar al
comitetului central (CC) pentru verificare, unde i se mai aminti (de câteva
ori: „Totul
ce, vei demonstra, să accentuezi, îndeosebi, că s-a făcut şi obţinut numai şi
numai datorită politicii înţelepte a partidului comunist”.
Sosi, în sfârşit, şi ziua vizitei. Întâlnire
pompoasă - colaci, flori, cuvântări de bun sosit, îmbrăţişări şi pupături, mai
ceva decât la nuntă. Veni şi rândul ghidului să se recomande, care, zise scurt:
„Sarâc
Curdal”. La auzul acestui nume, oaspeţii s-au uitat „întrebător
unul la altul, dar cu atâta au şi rămas”. Ghidul şi-a îndeplinit de
minune obligaţiile, respectând cu stricteţe indicaţiile, cu excepţia unui caz.
Trecând pe lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, un oaspete întrebă: „Pe
cine reprezintă acest monument?”. Bietul ghid a rămas trăsnit: în
program nu se prevedea vizita, monumentului. Fiind străin, nu cunoştea istoria
Moldovei, însă trebuia să răspundă ceva. Folosindu-se de cele auzite cândva
întâmplător, răspunde într-o doară:
-O veche legendă spune că
pe aceste pământuri, cândva, ar fi trăit un popor ce-şi spuneau moldoveni, iar
chipul acesta e al atamanului lor, care a rămas în istorie cu numele lui Ştefan
cel Mare.
-Dar cine trăieşte acum pe
aceste meleaguri?
-Fraţii mai mici ai
ruşilor.
-Şi ce semn ţine în mână acest
ataman?
-Acest Ştefan, probabil,
era şamanul poporului şi ţine în mână simbolul credinţei.
-De unde provine atunci
denumirea oraşului Chişinău?
-Posibil, vechii locuitori
ai acestor ţinuturi au fost mongoloizi şi denumirea oraşului derivă de la
„Chişlac ola” ce înseamnă „localitatea Ola”. Şi ghidul încheie
explicaţia sa cu cuvintele: „Până la
instaurarea puterii sovietice, aici orăcăiau broaştele şi creştea numai
pipirig. Totul ce vedeţi s-a făcut în anii socialismului, sub conducerea
partidului comunist”.
Comportarea ghidului a fost apreciată de
către CC cu o foaie de laudă. Iar decanului i s-a propus să-l elibereze pe
studentul Sarâc Curdal, pentru merite, de cele mai grele examene -
materialismul istoric şi istoria partidului.
Todor Nicolaevici
Suceveni,
raionul Hliboca
Zorile Bucovinei
№.10 – 19 februarie 2013
0 Comentarii