Scoaterea la horă de Todor Nicolaevici

Scoaterea la horă de Todor Nicolaevici

Unul dintre cele mai frumoase obice­iuri la noi era aşa-numita „Scoaterea la horă”. Până nu demult, băieţii şi fetele nu puteau ieşi la joc pe toloacă după bunul lor plac, deoarece era o regulă strămoşească, respectată cu sfinţenie - când ieşeau la hora satului, tinerii trebuiau să cunoască anumite dansuri, să înţeleagă muzica şi să poarte picioarele după tactul ei. Jocurile preferate la ţară erau „Hora, „Învârtită”, „Bătuta”, „Alunelul”, „Coasa” ş.a. Erau dansuri numai pentru băieţi („Ruseasca”, „Cozacul”, „Tropoţica” etc.) şi numai pen­tru fete („Ardeleanca”, „Alunelul”, „Hora fetelor” ş.a.), dar majoritatea jocurilor pe toloacă se dansau împreună. Cele mai multe dansuri erau însoţite de strigături. Bunăoară, „Hora” se dansa în cerc mare cu strigături:

Hai la horă, măi băieţi,

Care vreţi, care puteţi,

Dar degeaba nu şedeţi

Rezemaţi pe sub păreţi.

„Alunelul”, de obicei, îl jucau numai fetele, strigând:

Alunelul, alunelul,

Hai la joc,

Să ne fie, să ne fie

Cu noroc...

La „Hora fetelor” strigăturile erau de felul următor:

Cât e Cupca de mare

Nici o fată drăguţ n-are.

Suceveni-s mai micuţi –

Toată fata-i cu drăguţ.

Nu gândi, bade, gândi,

Căci ca tine n-oi găsi.

Numai valea de voi trece,

Voi găsi ca tine zece!

„Ardeleanca”, tot jucată numai de fete, conţinea următoarele strigături:

Ardeleanca ştiu să joc,

Pâine nu ştiu cum să coc.

Ardeleanca ştiu a juca,

Pâine nu ştiu a frământa.

Ardeleanca ştiu a face,

Fusul nu ştiu cum a toarce.

„Coasa” se dansa strigându-se:

Nu te da-nmuiatului

Ca iarba tăiatului.

Iarba se va face fân,

Tu ca mine eşti bătrân.

Poartă coasa haiduceşte

Şi pe fată româneşte.

Stânga - unu, dreapta - doi,

Cum se joacă pe la noi.

Erau dansuri jucate numai de bătrâni („Hora bătrânească”, „Calul bălan”, „Bătrâneasca” ş.a.) ce aveau chiar şi strigătu­rile lor:

Aşa-i jocul din moş­negi,

Ca gardul din prepeleci

Ce nu faci şi cum nu dai,

Tot îi strâmb şi pu­tregai...

Sărace, picioare moi,

Cum nu pot juca de voi.

Eu vă joc să vă-ndreptaţi,

Voi mai rău vă-strâmbaţi...

Aruncă-te, moş bătrân,

Că deseară ţi-oi da fân,

Ţi-oi da fân, ţi-oi da paie,

Şi te-oi lua la bătaie.

Dansurile „Tropoţica”, „Ruseasca”, „Sârba” ş.a. se jucau numai de către băieţi şi toate aveau strigăturile lor.

Bunăoară, la „Sârbă” se striga:

Tot pe loc, pe loc, pe loc,

Să răsară busuioc...

Sau:

Tot pe loc, pe loc, pe loc,

Să se-audă la Timoc.

La Timoc şi-n Dorohoi,

Cum se joacă pe la noi...

Toate cele necesare pentru „Hora satului” le învăţau pe la clăci, şezători şi alte petreceri mai mici. De obicei, tinerii se scoteau la horă în ziua hramului satului. Părinţii lor se pregăteau din timp de acest moment festiv. În ziua de hram, calfele satului (flăcăii, organizatorii horei), însoţiţi de muzică, intrau pe la casele unde erau băieţi şi fete gata pentru a ieşi la horă. Gospodarii îi primeau cu multă cinste şi respect.

Toţi cei scoşi la horă erau conduşi până pe toloacă. Aici, în sunetul unui marş festiv, tinerii erau însoţiţi până la podium. Capul calfelor urca sus şi se adresa mulţimii:

- Cinstiţi gospodari! Astăzi sunt pri­miţi în hora satului (îi numea pe toţi). Vă rugăm să le purtaţi cinstea şi respectul, să-i îndrumaţi la bine, să-i opriţi de la rele şi greşeli. Aşteptăm şi de la ei o purtare frumoasă...

După aceasta muzica cânta prima horă. Calfele dau băieţilor numai ce scoşi la horă câte o fată, iar ele, calfele, luau la dans fetele numai ce scoase la horă. Acestea jucau înaintea horei, ceilalţi - în urma lor. Şi de acum înainte cei scoşi la horă puteau participa liber la toate petrecerile satului.

Dansurile începeau la orele două după masă şi ţineau până la apusul soarelui. Dacă fata venea de la joc după apusul soarelui, era aspru mustrată. Spectatori la hora satului erau toţi doritorii. Prezenţa părinţilor îi disciplina pe tineri, contribuia la menţinerea ordinii.

Dar, cu părere de rău, multe dintre cele mai frumoase obiceiuri şi datini stră­moşeşti se uită. Unde-i costumul naţional, unul dintre cele mai frumoase dintre toate? Unde-s dansurile noastre populare, care n-aveau asemănare în lume? Unde-s relaţiile dintre oameni, care erau pline de respect, prietenie şi cinste?

Îmi apar în memorie cuvintele dintr-o urătură populară:

Unde-s horele cele cu foc,

Care opreau şi Soarele-n loc?

Unde-i portul strămoşesc

Şi curajul haiducesc?

Mă întreb şi eu: „Unde-s?”. S-au dus pe apa râului din pofta străinului.

Todor Nicolaevici

Suceveni, raionul Hliboca

Zorile Bucovinei №.19 – 30 martie 2011
Foto: Sorin Onișor